pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Pâinea cea de toate zilele
- 10 iunie 2004 -

Un preot, care a făcut 10 ani de pușcărie spunea: "Dacă în închisoare aș fi primit o bucata mai mare de pâine, totul ar fi fost mai ușor. Dar primeam o bucățică mult prea mică și de aceea am suferit mult de foame". Și l-am văzut pe acest preot care, aproape cu scrupulozitate, strângea de pe masă orice firimitură, ca nimic să nu se piardă. L-am înțeles perfect, chiar dacă eu niciodată nu am dat importanță firimiturilor.

Când scriu aceste rânduri e Joia Verde, e sărbătoarea Pâinii.

Dumnezeu le-a arătat oamenilor, adică poporului ales în pustiu, că poate să-i salveze oferindu-le "pâinea din cer" mana căzută zilnic din cer. Astfel pâinea devine un limbaj clar și fără echivoc al lui Dumnezeu. Imaginați-vă pustiul, unde nu ai nimic: nici apă, nici agricultură, nici hrană, nici animale de sacrificat, nimic, nimic. Și, iată, că din cer curge pâine. E clar că evreii au înțeles imediat că Dumnezeu îi ajută. Deși, din păcate, nu au înțeles toți...

Mai apoi însuși Isus s-a folosit de acest aliment, de pâine. Mai întâi pentru a-și arăta puterea sa dumnezeiască prin înmulțirea pâinilor pe malul lacului Genezaret. În al doilea rând a vrut să arate ascultătorilor săi că poate să-i salveze de foame, oferindu-le pâine. Și cine nu se bucură când primește pâine, mai ales dacă este înfometat? Dar cel mai elocvent caz, în care pâinea este îndumnezeită, este Euharistia de la Cina cea de Taină. Isus face ca banala pâine să devină Trupul său. De atunci, oriunde pe pământ va exista un preot și o bucată de pâine, va fi și Cristos în mod vizibil, palpabil, concret! Doar Isus, Fiul lui Dumnezeu putea găsi această modalitatea de a se umili și a rămâne pretutindeni pe pământ, în cel mai simplu și mai răspândit aliment. Dar, în același timp, a ridicat pâinea la o așa mare demnitate!

Însă pâinea are valoare de simbol, are sens festiv nu numai pentru creștini! Mă gândesc acum la diferite momente ale vieții noastre la români. Când ne vine un mare oaspete, la primire îi oferim pâine și sare. Acel colac mare și frumos parcă îi zâmbește noului oaspete și, fără a grăi, îi spune "Bun venit!" La urătorii de Anul Nou care, prin frig, merg din casă în casă, pentru a vesti și a ura de bine gospodarilor pentru noul an, li se oferă un colac, adică tot pâine, pentru a se întări, pentru a rezista ca să-și ducă la bun sfârșit misiunea lor.

Când se făceau rugăciuni la cimitir era un obicei frumos (eu regret ca e pe cale de dispariție) de a se pune pe un ștergar niște colaci frumoși și rumeni. Mormântul devenea parcă un frumos altar (mai erau și lumânări) unde strălucea de frumusețe pâinea. Colacii nu erau numai podoabe, dar erau și bucurie pentru mulți săraci, care în acele câteva zile aveau pâine din belșug. Și nu în ultimul rând erau și un frumos simbol: bobul de grâu, semănat în primăvară, a putrezit, a murit, dar a dat rod bogat, iar la început de noiembrie a devenit deja pâine. Îmi place să cred ca paralela funcționează și pentru cei răposați care au fost "semănați" în pământul cimitirului dar vor rodi pentru veșnicie!

Și am putea continua cu exemplele.

Creștini fiind, cred că ar trebui să vedem cu adevărat pâinea ca dar al lui Dumnezeu. Imaginați-vă o casă, cu mulți copii, în care domnește sărăcia. După o zi de lucru tatăl se întoarce acasă cu o pâine mare, proaspătă. Parcă văd bucuria și zâmbetul de pe fața acelor copii sărmani care primesc o bucată de pâine. Dacă acești copii știu să se bucure de felia de pâine pe care o primesc de la tatăl lor, de ce nu ne-am bucura noi, care poate nici o zi nu am dus lipsă de pâine. Și dacă am avut-o, oare a fost rodul efortului nostru? E darul lui Dumnezeu. Și, fiind dar, merită apreciat și prețuit. Ba, mai mult, trebuie să mulțumim pentru asta.

Îmi revine în minte povestea părintelui care în închisoare și-ar fi dorit doar atât: o bucată de pâine. Înseamnă că pâinea poate să fericească un om! Cu toții am râs de gluma care se face pe seama reginei Maria Antoaneta. Într-o zi, în stradă, în fața geamului ei, o mulțime de oameni săraci făceau răscoală . Ea întreabă ce vor și i se răspunde că cer pâine. Regina, din turnul ei de fildeș, departe de a cunoaște sărăcia oamenilor, răspunde cu naivitate: "Dacă nu au pâine, dați-le cozonaci!"

Trec pe lângă noi zilnic oameni flămânzi, care nu și-ar dori decât o bucată de pâine.

Știți că puteți micșora cantitatea de suferință a unui sărac doar cu o felie de pâine?

Mare minune e pâinea! E mare dar al lui Dumnezeu! Merita prețuită mai mult!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire