pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Curajul de a ne lăsa răniți
- 4 mai 2012 -

O cunoștință comună îmi transmisese că dna X, din SUA, dorește să mă întâlnească. Pentru că a sa călătorie în România avea un itinerariu care nu cuprindea Sibiul, urma să ne găsim unul pe altul într-o urbe din vecinătate, la un anumit fast-food. Doamna pe care urma să o aflu era una în vârstă, zglobie, vopsită și machiată strident. Mă aștepta la ușa incintei unde urma să luăm masa. Am intrat în fast-food. Ea, în continuu, vorbea enorm, gesticula larg, monopoliza discuția. Ceea ce m-a impresionat a fost flerul ei deosebit de a afla în cinci minute lucruri pe care unii nu le află de la mine într-o viață. Stăteam sprijinindu-ne de tejgheaua unde comandam meniurile noastre în vreme ce ea mă întreba cu nesaț: "Câți ani ai?", "Ai vreo prietenă?", "Și când voiești să-ți faci?", "Nu ți-ar plăcea de nepoatele mele din America? Lor cred că le-ar plăcea de tine!" Tot interogatoriul se desfășura în public, cu voce suficient de puternică pentru ca ospătarii să aibă înaintea privirii nu doar priveliștea unor clienți gata să le facă vânzare, ci, mai cu seamă, pe aceea a unei americance histrionice care pune întrebări indiscrete unui puști pe care-l cunoaște de câteva minute.

Ne-am despărțit la scurtă vreme. M-a salutat la fel de reverențios la plecare, ca și cum vederea mea i-ar fi produs o extraordinară bucurie. Am făcut însă "imprudența" de a privi în spate, imediat după ce m-am depărtat. Zâmbetul larg de pe chipul ei, de îndată ce m-am întors, s-a transformat într-o grimasă expresivă, în vreme ce raza privirii ochea cu totul alte obiective decât persoana mea, care pleca de lângă ea. Am mers spre casă amuzat la culme de întâlnirea de gradul III. Dar simțământul care m-a urmărit multă vreme, în ceea ce o privește pe dna X, a fost acela că m-am întâlnit cu o ființă care joacă o frumoasă piesă de teatru în propria viață, dar care nu a ajuns să trăiască autentic. De aceea, cu permisiunea dvs., mi-aș dori să vă invit să parcurgem împreună câțiva pași în cunoașterea acelor mijloace care ne fac să devenim originali, autentici și, deasupra tuturor, egali cu noi înșine în relație cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu viețile noastre.

Primul pas pe care-l avem de parcurs în drumul nostru spre autenticitate este trecerea de la evitare la confruntare. Evitarea este primul mecanism de apărare pe care Biblia îl descrie. Atunci când omul a păcătuit, el s-a ascuns de fața Dumnezeu. Dacă nu s-ar fi apropiat Dumnezeu de om, dacă nu l-ar fi chemat la dialog pe cel întors spre sine și speriat de realitatea consecințelor gestului lui, cine știe câtă vreme nu ar fi rămas Adam departe de interacțiunea cu al Său Creator! De atunci și până azi, evitarea îmbracă multe dintre atitudinile noastre. De la amânarea pregătirii unui examen până la evitarea confruntării cu o persoană incomodă, dar care are totuși nevoie de prezența noastră, de la ocolirea lecturii Scripturii până la părăsirea Bisericii din motive fără consistență, de la ascunderea păcatelor până la excluderea rugii din viața noastră de credință, această defensivă numită evitare ne îndepărtează pe zi ce trece de armonia iubirii cu Dumnezeu și cu semeni. Calea inversă este confruntarea. Alegem să lăsăm ochii deschiși, să ținem capul sus, să pășim cutezători înainte, prin credință, cu onestitate și curaj! Nu ne ferim de ceea ce viața ne scoate în cale, ci confruntăm cu speranță orice situație existențială dăruită nouă!

Apoi, pe calea spre autenticitate avem de făcut și saltul de la activism la ascultare. Cred că exemplul cu cele mai multe valențe în acest punct este modelul celor două femei, prietene de nădejde ale Mântuitorului, surorile Marta și Maria. Marta reprezintă prototipul omului activist, preocupat de detalii, de ordine, de curățenie, de muncă dusă până la epuizare. Maria, sora ei, cea care și-a luat partea cea mai bună, e modelul omului gata să asculte înainte de a acționa. Pentru Marta, e important ca Domnul Isus să se simtă confortabil. Pentru Maria, lucrul cel mai de preț este ca Domnul Isus să fie ascultat. Activismul Martei o conduce pe aceasta la nemulțumire și la cârtire, pe când inima meditativă a Mariei se umple de bucurie și de pace la auzul Cuvântului vindecător! Azi, e plină lumea de activiști, în toate domeniile. Unii au palmaresuri atât de bogate, încât te și miri câteodată cum de mai respiră oamenii aceștia, la cât de multe acțiuni împlinesc și la câte evenimente sunt prezenți! În Biserică, activiștii se oferă cei dintâi voluntari, se implică benevol în fel de fel de manifestări, ba chiar sunt oamenii nelipsiți atunci când ai nevoie de sprijinul lor, în cele mai diverse situații. Numai că viteza lor e invers proporțională cu profunzimea lor și, de aceea, ei țin mai mult la formă decât la conținut, la cantitate decât la calitate, la proiecte mai mult decât la oameni, la lucruri ce izbesc privirea decât la a pătrunde tainele inimilor. Cumva, ei sunt peste tot și totuși nicăieri. În timp, activiștii devin perfecționiști, rigoriști, pretențioși cu ei, cu ceilalți si cu Dumnezeu. Drumul înapoi se parcurge așezându-ne prioritățile în ordine și acordându-le timp lucrurilor de valoare ale vieții.

Dacă vrem să fim autentici, suntem nevoiți să parcurgem și cărarea dinspre agresivitate spre blândețe. Cain a uzat de simțământul mâniei, care a pus stăpânire pe el atunci când jertfa fratelui său a fost apreciată, ajungând până la a-l ucide pe Abel. Apoi s-a ascuns și a negat înaintea lui Dumnezeu că ar ști ceva despre fratele său. Pentru cei dintre noi care ne confruntăm des cu agresivitatea, calea spre a o depăși este exact cea contrară istoriei de viață a lui Cain. Suntem pe drumul cel bun dacă recunoaștem că avem o problemă cu agresivitatea și căutăm la Cristos cel blând și la duhovnici pricepuți sprijin pentru tămăduire.

În sfârșit, cel mai important pas din drumul nostru spre autenticitate este tranziția de la moarte la viață. Lupta cea mai mare a Domnului Isus în vremea propovăduirii Sale a fost cu liderii religioși ai vremii. Preoții cei mai de seamă ai Israelului erau desăvârșiți la capitolul exterior: haine frumoase, rugăciuni lungi, râvnă pentru lucrare, toate aceste mijloace folosite exclusiv cu scopul de a atrage venerația poporului îndoctrinat. În interior, erau lipsiți de minime sentimente de milă și de respect pentru cei pe care-i păstoreau. Cel mai mare obstacol în calea schimbării lor era tocmai această constatare plină de tragism cu privire la ei: "Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru se arată pline de oasele morților și de orice fel de necurăție" (Mat. 23,27). Cu alte cuvinte, le spune Domnul: "Vă merge numele că trăiți, dar sunteți morți!", "Sunteți prea plini de voi, pentru a fi plini de Mine!" Noi, astăzi, mărturisim la botez că ne-am îngropat viața veche și că ne-am ridicat din moartea traiului trecut la o viață nouă, împreună cu Isus, cel Înviat. Botezul devine pentru noi nu doar un moment semnificativ al vieții de credință, ci o icoană care ne amintește mereu că viața adevărată se găsește doar în Domnul Cristos. Crezând în El, legând o relație apropiată cu El, făcând din El Domnul și Mântuitorul vieților noastre, viața Lui începe să se înfiripeze în viețile noastre și natura Lui începe să devină și natura noastră. Care e însă contribuția noastră? Curajul de a ne lăsa răniți! Curajul de a ne expune! Curajul de a ne arăta vulnerabili! Curajul de a ne lăsa modelați, ca lutul sub loviturile pricepute ale ciocanului olarului! Noi ne deschidem pentru tot ceea ce El ne oferă și El încununează deschiderea noastră cu diadema autenticității noastre, de mare preț înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

Pentru că Isus e viu, și noi putem fi vii spiritual. Pentru că Isus nu se teme de confruntare și noi vom lepăda evitarea. Pentru că Isus e ascultător, și noi vom lăsa activismul nostru deoparte, pentru ceasul împuternicirii. Pentru că Isus e blând, și noi vom învinge violența. Lepădând ce e vechi, ne îmbrăcăm cu veșmintele înnoirii. Oh, înnoiți de vom fi, ce priveliște plăcută vom deveni pentru semeni și pentru îngeri!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire