pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Monumentul Pătimirii
- 2 aprilie 2012 -

O istorisire pe care o îndrăgesc vorbește despre împăratul orcilor, ajuns să se confrunte cu o situație inedită. Acest rege dă legea ca-n întreaga împărăție, celor prinși în desfrânare să li se scoată ambii ochi. Numai că cel dintâi căzut în acest păcat este însuși fiul său. Inima regelui ar vrea să se rupă în două: o parte din el ar dori să împlinească dreptatea sa, să rămână fidelă rânduielii de el instituite; o alta năzuiește să nesocotească această poruncă, să dea iertare fiului, săvârșind iubirea. Mai marii palatului încearcă să îl convingă să renunțe la a-i provoca un rău moștenitorului tronului. Dar tatăl este drept și nu își poate nesocoti, chiar el, porunca. În zbaterea sa, găsește o soluție: "îi voi scoate fiului meu un ochi și, pe cel de-al doilea, îl voi scoate de la mine".

Îmi place povestea aceasta, pentru că îmi provoacă gândul cutezător să zboare spre episodul jertfirii Mântuitorului Cristos. Numai că scandalul crucii întrece cu mult freamătul de la curtea regelui orcilor. Cel care moare, Domnul Isus, e nevinovat. El suferă de toate desfrânările noastre; și nu doar de ale noastre, ci de ale lumii întregi. Iar noi avem în El iertare plenară pentru păcatele noastre. Fiul regelui orcilor va purta în întreaga-i viață pecetea nelegiurii sale, dar fiii născuți în Cristos, prin patima Lui, vor uita veșnic durerea răzvrătirii lor: "El va șterge orice lacrimă din ochii lor; iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut" (Apocalips 21,4).

Preaiubiți prieteni, jertfa lui Cristos este un monument care ne îndeamnă la meditație și la adorație. În fața patimilor, nu poți decât să te bați cu pumnul în piept și să spui asemenea tâlharului convertit, mai ales atunci când treci prin încercări și nu înțelegi voia lui Dumnezeu: "Noi, pe drept, am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar El nu a făcut niciun rău" (Luca 23,41). Altarul jertfei mesianice este monumentul smereniei. Aici nu mai încap mândria noastră, așteptările noastre, pretențiile noastre îndrăznețe. E loc doar pentru îngenunchere și pentru smerenie.

Apoi, pătimirea Domnului este monumentul solidarității și al reconcilierii. Cerul și pământul se arată profund mișcate de jertfa Mielului fără cusur; ele se unesc împreună în cel mai mișcător Prohod cosmic: catapeteasma Templului se rupe, pământul se cutremură, pietrele se despică și trupurile multor sfinți învie. Și, în crucea Lui, cei mai înverșunați dușmani devin prieteni: "Căci El este pacea noastră, Cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în Trupul Său ura" (Efeseni 2,14). Oh, dacă am privi la acest monument al împăcării noastre atunci când ceilalți ne greșesc, ce dulce ne-ar fi îndemnul iertării și cât de lesne ne-ar deveni concilierea!

Dar poate că cea mai importantă valență a jertfei rămâne faptul că pătimirea este monumentul mântuirii. Isus capătă bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl și deschide prin Sine cale de mântuire: "Nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți" (Fapte 4,12). Nimeni nu s-a dezbrăcat de slava cerească pentru ca noi să ne bucurăm de mărirea Raiului. Nimeni nu a murit pentru noi ca noi să trăim veșnic. Și nimeni nu ne iubește mai tare decât Cel care S-a îmbrăcat cu noi toți și ne-a purtat demn prin moarte la viață.

E seară în viețile noastre. Și în lume. Multe întrebări se ridică, multe temeri încolțesc, multe zbateri lăuntrice își cunosc ascensiunea. Isus coboară chiar în adâncimile pământului din noi, în Abisul Iadului nostru. Ne arată rănile, ne întinde mâinile, ne îmbrățișează cu foc, ne strămută la loc de pace. Cu El, de acum, vom străbate istoria și vom birui întunericul morții. De aceea, să ne apropiem cu toată inima de Domnul Isus, ca să vedem cât de mult valorăm, fiecare dintre noi, pentru El, cu câtă gelozie ne dorește Dumnezeu la Sine și cu câtă gingășie ne-o spune mereu și mereu, până la sfârșitul veacurilor!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire