pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

În umbra crucii Lui
- 18 ianuarie 2012 -

Noi, oamenii, avem sădită în noi o nevoie mai presus de fire de a căuta sensul suprem al existenței noastre. Așa se face că urmăream și eu, cu nesaț, din fragedă pruncie, tot ceea ce îmi putea răspunde întrebărilor adânci ale interiorului meu curios, nonconformist și mult prea des zbuciumat. Îmi amintesc de tradiția de familie din Vinerea Mare de a merge cu flori și de a trece pe sub Epitaf, de prima spovadă și de cea dintâi împărtășanie, de desenele animate "Cartea Cărților", de rugăciunile bunicii, de înghesuiala de la Paști ce-mi aprindea cele mai puternice și, totuși, efemere porniri religioase, etc. Sibiul mi-a oferit apoi oportunitatea minunată de a cunoaște oameni care se închinau diferit față de cei din Muntenia. O evlavie aparte părea să fi cuprins credincioșii din această parte a țării, încât creștinii umpleau bisericile duminică de duminică, iar traiul multora dintre aceștia era schimbat cu-adevărat.

Treptat, am descoperit frumusețea și tăria credinței în frații mei din alte confesiuni, catolice sau protestante. Am dat la o parte toate prejudecățile, m-am apropiat de oameni diferiți de mine, am îndrăznit să explorez necunoscutul lor și o bogăție spirituală de nedescris mi-a invadat lăuntrul. Astăzi, nu îi pot înțelege pe cei care cred că dincolo de credința lor nimic nu este. Viața mi-a demonstrat că doar atunci când am pășit dincolo, m-am apropiat cu adevărat de Cel ce este. Fiecare pas a însemnat ceva: și Vinerea Mare de alaltăieri, și contactul cu alți credincioși de ieri, și propria relație cu Domnul. În cele mai întunecate momente ale mele, i-am avut alături pe cei cu alte convingeri religioase decât ale mele. În cele mai descurajante clipe, m-au purtat pe brațe frați pe care nu îi credeam în stare a se purta pe ei înșiși. Și în toate câte m-am ridicat în ochii mei, ei, ceilalți, s-au înălțat deasupra mea, până la smerirea binefăcătoare a înțelegerii limitărilor mele.

Meditam la aceste gânduri de seară, încurajat fiind, în această direcție, de o carte de meditații creștine pe care un prieten drag mi-a dăruit-o la ceasul trecerii în anul treizeci al vieții mele. Pastorul reformat Ferenc Visky, scriitorul acestei cărți, relatează cum, în închisoare, a fost despărțit odată de frații lui de credință. "M-am trezit într-o sală mare, cu gratii. Era o mulțime de oameni acolo, nu cunoșteam pe nimeni. Mă durea inima că fusesem smuls de lângă frații mei. Și deodată mi s-a adresat cineva de la nivelul al patrulea, un bărbat tuciuriu, și m-a întrebat cine sunt și de ce sunt trist. Și eu i-am spus: 'Știi, pentru mine e o chestiune existențială să fiu împreună cu aceia care m-au readus în simțiri prin rugăciunile lor, prin intermediul cărora am putut vedea credincioșia Domnului, care mi-au strecurat în farfurie ultima lor îmbucătură, ca să nu mor'. Și atunci el a spus cu blândețe: 'Frate, adu-ți aminte de ce a spus fratele Spur-geon (așa pronunțase, fonetic!): Credincioșii, copiii lui Dumnezeu, să nu se teamă niciodată de schimbările de situație, căci orice împrejurare nouă le aduce lor noi și noi binecuvântări. Acest țigan român era fratele meu credincios. Să fi cerut un înger reformat calvin ungur cu cerbicea groasă întru consolarea mea? Dumnezeu mi-a trimis un sol prin care viața mea tulburată s-a limpezit! Și astfel se reface această eternă unitate și astăzi. Altă bază nu există" ("Mierea din stâncă" - Ferenc Visky).

Stă în firea oamenilor dezbinarea, stă în duhul oamenilor unitatea. Un preot ortodox spunea, citând un Părinte al Bisericii, că exclusivismul este doar pentru oamenii mediocri; pentru sfinți, adică pentru cei care trăiesc la înălțimi, nu există garduri. "Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos" (1 Corinteni 1, 9). Creștinii se întâlnesc într-o singură Persoană: Isus Cristos. De îndată ce se pun ei în centru sau pun confesiunea lor în mijlocul atenției, Isus este pus în umbră și părtășia dintre ei suferă de moarte. Dar când Domnul Cristos devine centrul viețuirii lor, acolo, în umbra crucii Lui, în chip tainic, ei devin fiii Tatălui și frați unii cu alții. Nicio încercare umană, oricât de bine intenționată ar fi, nu va putea să ne apropie. În întunericul relațiilor dintre noi, singura care poate face lumină este umbra crucii lui Isus.

"În cele fundamentale, unitate; în cele secundare, libertate; și în toate cele și pretutindeni, iubirea" (Vincentus din Lerinum, sec al V-lea). Așa să ne ajute Dumnezeu!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire