pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Quo vadis, homo?
- 10 iulie 2011 -

În 24 iunie a.c. senatul statului american New York a legalizat (al șaselea din federație), cu 33 voturi pro față de 29 împotrivă, "căsătoriile" între persoane de același sex. Câtă superbie pe cei 33 de senatori, să își închipuie că pot redefini căsătoria! O firavă majoritate a reprezentanților statului ia, pentru milioanele de newyorkezi, o hotărâre epocală privind cea mai veche instituție omenească, mai veche decât orice stat, fără de care orice stat este sortit pieirii.

Căsătoria este doar între un bărbat și o femeie, așa cum a fost instituită de Dumnezeu și înscrisă în trupurile noastre. Este un adevăr la care, paradoxal, subscriu indirect și cei 33 de senatori care, fără îndoială, nu au venit pe lume din "părinți" homosexuali... Dar prin decizia lor acești aleși au dat statului, împotriva majorității celor care i-au delegat, o teribilă lovitură, deschizând căsătoria oricărei redefiniri ulterioare, după cum va dicta curentul de ultimă oră: între oameni și animale, între oameni și plante, ori chiar cu sine însuși - variantele nu lipsesc...

Când omul se consideră măsura oricărui lucru, după celebra definiție a sofistului Protagora (sec. V î. Chr.), nu mai există principii obiective de guvernare - bine și rău, adevăr și minciună, frumos și urât -, ci doar incontrolabile capricii individuale, promovate de imprevizibile fluctuații de opinie. Unde nu există Drept, nu există nici drepturi. Iar dacă omul se numește Hitler, Stalin ori Mao, să ne ferească "hazardul" de urmări...

Două consecințe importante ale deciziei senatului newyorkez: s-a creat un precedent pentru alte măsuri luate de o minoritate infimă, dar care afectează o majoritate covârșitoare. În al doilea rând, odată ce uniunile dintre persoanele de același sex au devenit legale, nu mai există nicio piedică pentru ca aceste cupluri să adopte copii. Ce exemplu mai clar de lupi lăsați paznici la oi?

Dar această decizie ne oferă ocazia de a reflecta asupra căsătoriei. Este ea instituția fundamentală a societății, care trebuie protejată și promovată, ori o tradiție învechită, un construct social, un petic de hârtie fără valoare? Cum ne trăim propriile căsnicii? Sunt ele un exemplu care să-i inspire și încurajeze și pe alții să-și întemeieze familii ori dimpotrivă?

Ce avem de făcut? Dacă o astfel de decizie se va prezenta și în România, să nu permitem ca ea să fie luată de o minoritate, ci, așa cum se cuvine unei măsuri de importanță națională, doar prin referendum național. Apoi, să ne trăim căsătoriile cu mereu reînnoită iubire față de soț ori soție și copii, după cum am promis în fața lui Dumnezeu și să-I fim astfel martori curajoși în lume. Iar când nori negri vor veni să ne întunece cerul speranței, să ne-o hrănim cu Sfânta Scriptură, dar și cu marii autori care au scris despre adevărata iubire și căsătorie: Dante, Manzoni, Dickens, Eminescu, Sadoveanu ori Creangă, pentru a-i aminti doar pe câțiva.

Sf. Petru, cel care a fost lăsat de Mântuitorul să ne conducă și să ne întărească în credință, ne cheamă să fim mereu pregătiți să dăm socoteală de speranța care e în noi (v. 1 Pt 3, 15). Dar nu speranța în noi, ci în Isus, Care este cu noi în fiecare zi, până la sfârșitul veacurilor (v. Mt 28, 20) și care ne spune: "Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!" (In 16, 33).

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire