pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Și pe urmă?
- 21 mai 2011 -

Când eram mic și urmăream la televizor filme seriale, de fiecare dată când se sfârșea câte un episod și apărea "Va urma", eram supărat că mi se întrerupe povestea filmului înainte de sfârșit; pe de altă parte, mă bucuram că va mai fi un episod pe care-l începeam deja să-l aștept cu nerăbdare.

Cu o anumită stinghereală pentru îndrăzneala paralelei, mă întreb: după intensitatea Postului Mare, după bucuria Duminicii Învierii, a trecut și Săptămâna Luminată - ce va urma? Ne întoarcem la zilele obișnuite? De ce este Învierea punctul central al anului? De ce ne salutăm până la Înălțare folosind cuvintele "Cristos a înviat!"? De ce în timpul Sfintei Liturghii intonăm același tropar de atâtea ori (lăsând deoparte antifoanele și imnele la Împărtășanie, de paisprezece ori!)?

În grija ei maternă, Biserica nu face decât să ne aducă aminte de ceea ce a făcut Isus Însuși: timp de patruzeci de zile, le-a apărut celor apropiați arătându-și rănile și întărindu-i - n-a fost un vis, a înviat cu adevărat! Iar învățăceii, cu inima arzândă (v. Lc 24, 32), au răspândit vestea cea bună în tot pământul și continuă să o facă de peste două mii de ani!

Așa cum ne amintea Sf. Părinte Benedict al XVI-lea, creștinismul nu este proclamarea unei ideologii, fie ea și cea mai înaltă, a unui sistem ori a unui set de reguli, ci o întâlnire personală cu Cristos cel Înviat! Cum au putut ucenicii, timorați și debusolați, să deschidă ușile închise de frica iudeilor, să-L vestească pe Isus cu curaj, chiar cu prețul vieții, dacă nu s-au întâlnit cu El? Ce altă dovadă mai puternică a Învierii decât existența Bisericii?

Evangheliile, în continuitate cu discreția extraordinară care îi învăluie pe cei foarte apropiați Mântuitorului (Sf. Fecioară, Sf. Iosif, Sf. Ioachim și Sf. Ana), nu ne relatează întâlnirea dintre Isus și Sf. Fecioară, dar, potrivit tradiției, Fiul Înviat i S-a arătat mai întâi Mamei Lui, și abia apoi Mariei Magdalena și apostolilor. La această întâlnire face referință imnul marian "Îngerul a strigat", în care salutarea îngerească de la Buna Vestire este repetată - "Și iarăși zic: Bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt și pe morți i-a ridicat" -, urmată de o invitație universală: "Popoare, veseliți-vă!"

Nu mai putem trăi ca înainte, ca și cum Învierea nu a avut loc. Iar bucuria din care suntem invitați să ne împărtășim depășește orice suferință care, poate, continuă să ne încerce ori ne va ieși în cale: păcatul și urmarea lui, moartea, au fost învinse, odată pentru totdeauna, iar la sfârșitul pelerinajului nostru în această vale de lacrimi vom putea în sfârșit să-L vedem și noi la față pe Cristos, Care a zdrobit moartea și ne-a dăruit o viață nouă, a Lui.

Fericitul Ioan Paul al II-lea ne este exemplu: în cuvintele Sf. Părinte Benedict al XVI-lea, noul Fericit trăia în istorie cu un spirit de așteptare, într-o profundă smerenie înrădăcinată în unirea lui intimă cu Cristos. Mântuitorul este cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor (v. Mt 28, 20). Să nu ne temem să-I deschidem larg, ca apostolii după Înviere, porțile inimilor noastre!

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire