pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Ce fel de fii, ce fel de tată?
- 23 aprilie 2011 -

Săptămâna care tocmai s-a scurs, penultima înainte de începerea Postului Mare, este, în ritul bizantin, săptămâna Fiului Risipitor, după Evanghelia duminicii care-o începe (Lc 15, 11-32).

În mod tradițional accentul parabolei cade pe fiul mai mic, cel care, după ce și-a cerut partea de moștenire, părăsește casa părintească ca să-și trăiască cum crede el libertatea, "ducând o viață destrăbălată" (Lc 15, 13). Originalul grecesc descrie mai precis acest mod de viață cu adverbul asotos, care înseamnă "în chip pierdut, fără scăpare". În plus, moștenirea pe care fiul cel mic o risipește este numită în grecește ousia, "esență, substanță", un cuvânt cu tradiție filosofică, care arată că fiul cel mic își risipește propria esență, propria viață (gr. bios, celalalt cuvânt folosit în parabolă), astfel încât tatăl să poată spună cu adevărat despre el că era mort (Lc 15, 32).

Dar fiul cel mic, ajuns porcar, își vine în fire și hotărăște să se întoarcă la tatăl său, care, ne spune Sf. Luca, își vede fiul pe când acesta era încă departe (Lc 15, 20), ceea ce înseamnă că tatăl nu își pierduse speranța și că îl aștepta să se întoarcă. Există o celebră pictură a lui Rembrandt reprezentând întâlnirea dintre cei doi: fiul este căzut în genunchi în fața tatălui, care îl îmbrățișează. Însă mâinile tatălui nu sunt la fel: una este de bărbat, iar cealaltă de femeie. Pictorul trebuie să fi avut în minte acest citat din profetul Isaia: "Poate o femeie să uite de copilul pe care îl alăptează și să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, Eu totuși nu te voi uita" (Is 49, 15). Iubirea Tatălui milostiv este mai puternică decât iubirea oricărui tată și a oricărei mame.

Însă parabola începe spunându-ne că erau doi fii. Povestea fiului mai mare, cel care rămăsese ascultător în casa tatălui, este fără doar și poate mai puțin spectaculoasă, dar nu mai puțin bogată în învățăminte, astfel că Sf. Părinte Benedict al XVI-lea, în cartea sa deosebită Isus din Nazaret, propune următorul titlu întregitor: "Parabola celor doi frați (a celui pierdut și a celui rămas acasă) și a tatălui cel bun".

Fiul cel mare nu era acasă când fratele său s-a întors. Aflând de la un servitor care este explicația muzicii și a dansurilor pe care le aude, fiul cel mare se îmbufnează și nu vrea să intre, iar atunci tatăl iese să-l îmbuneze (Lc 15, 25-28). După cum scrie Sf. Părinte, fratele este contrariat: ce dreptate mai este asta, ca să i se facă o astfel de primire celui care i-a risipit tatălui averea cu prostituatele? Oare se cuvine premiat un asemenea comportament?

Sf. Părinte arată cu subtilitate că supărarea fratelui mai mare față de bunătatea neașteptată și copleșitoare a tatălui este motivată de o ascultare superficială, formalistă, și de o invidie tainică față de "isprava" celui mic. Fratele cel mare nu a trecut încă, precum fratele său, printr-un drum de purificare care să îi descopere resorturile profunde ale ascultării și ale bucuriei de fi în casa tatălui.

Și noi, fie că ne-am îndepărtat de Tatăl, fie că am rămas cu El, dar nu ne trăim viața de creștini cu bucurie, avem nevoie să ne întoarcem zilnic în brațele iubitoare ale Tatălui Care nu încetează să ne aștepte cu iubire de nespus!

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire