pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Străjerii Iașiului
- 25 martie 2004 -

Dacă te apucă apusul soarelui prin centrul Iașiului, sub streașina Palatului Culturii, și îți arunci privirea spre asfințit, nu se poate, ca pe cerul roșietic al serii, să nu observi cei doi mai străjeri ai orașului: dealurile Cetățuia și Galata. Iar pe vârfurile lor, străpungând parcă cerul, se văd siluetele a două mănăstiri frumoase, semețe și istorice, unde ieșenii, mai săraci sau mai puțin săraci, se retrag în tăcere pentru a scăpa câteva clipe de zgomotul orașului sau pentru a intra, măcar pentru puțin timp, într-un dialog răscolitor cu Dumnezeu care preferă să vorbească sufletului doar în tăcere și liniște. Aceste două mănăstiri sunt ca doi ministranți permanenți ai orașului, care străjuiesc pe înălțime, sunt ca doi oșteni care vestesc pericolele ce se abat asupra orașului. Cetățuia și Galata, prin poziția lor sus pe deal, parcă vestesc, cu turlele lor ascuțite, care străpung cerul: "Ieșenilor, mai uitați-vă și spre cer, mai amintiți-vă și de Dumnezeu!"

Mai sunt în Iași multe alte mănăstiri istorice, dar nu au aceeași putere de mărturie ca cele două de pe înălțime.

Noi, catolicii din Iași, cu istoria noastră grea și zbuciumată, am avut totuși un alt mare bastion, un centru de cultură, un focar de spiritualitate, un punct de referință pentru Iași: mănăstirea "Notre Dame de Sion" ctitorită chiar în centrul urbei. Cât de elogios vorbesc despre școala "lor" bătrânii care au studiat aici, ce mult a marcat viața ieșenilor din prima jumătate a secolului douăzeci, de orice religie ar fi fost: catolici, ortodocși, evrei! Ce laudativ vorbesc despre surorile învățătoare, care pentru ei erau adevărate personaje de legendă! Însăși mănăstirea este o frumoasă legendă a Iașiului, un capitol important al istoriei ieșene!

După aceea a urmat ce a urmat: închiderea acestei mari școli, a acestui loc de rugăciune și de intensă trăire creștină.

Au mai rămas Catedrala și Seminarul, care au menținut vie și nealterată trăirea creștină catolică autentică.

Trebuia să vină anul 1990 pentru ca Iașiul să fie din nou împodobit cu veritabile mărgăritare spirituale. În jurul Iașiului, voind parcă să fie ca o centură de siguranță spirituală, au apărut multe mănăstiri catolice.

La sfârșitul săptămânii trecute s-a sfințit în Iași o nouă mănăstire catolică. În cadrul celebrării, preasfințitul Petru Gherghel a făcut o afirmație care m-a frapat pentru început: "Azi am primit un mare dar pentru orașul nostru". Pe moment nu am realizat că ar fi "mare dar". Reflectând mi-am dat seama ce înseamnă acest loc, această casă, această mănăstire. Da, e foarte adevărat: mănăstirile nou apărute la Iași sunt o binecuvântare pentru noi toți. Da, adevărată binecuvântare!

În ultimii ani întregul oraș a fost parcă înconjurat cu mănăstiri catolice: două la sud, spre Bucium, una pe dealul aeroportului, alta lângă bojdeuca lui Creangă, alta pe sprânceana dealului în Copou, iar acum încă una chiar la intrarea în oraș.

Toate acestea sunt, într-adevăr, daruri pentru noi.

De ce?

Mai întâi pentru că în aceste puncte sacre ale orașului se oblojesc multe răni și dureri ale zilelor noastre: câți bătrâni își găsesc o bucurie, o alinare, un dram de speranță în căminul de bătrâni de la Bucium! Am putea spune că acolo e o "fabrică" de mângâiere!

Câți copii ai nimănui nu găsesc o mângâiere și o inimă de mamă în orfelinatul de pe Sărărie! Când nimeni parcă nu-i mai iubea, aici li s-a deschis o ușă, li s-a dat un blid de hrană și sunt ajutați să devină oameni. Și nu numai oameni, ci și buni creștini! Aici e o "fabrică" de bunătate!

Câți copii nu-și află un rost în viață în casa fraților de pe colina aeroportului! Copiii vor părăsi strada, care le era casă, vor părăsi canalele pentru că aici cineva îi iubește și vrea să le pregătească un drum în viață. Aici e o "fabrică" de educație!

Cine nu și-ar dori să aibă copilul la grădinița surorilor unde instrumente de bază ale educației sunt zâmbetul, bunătatea și rugăciunea? Aici e o "fabrică" de zâmbete! Într-o zi cineva a fost întrebat: "Unde ai dat copilul la grădiniță?" Răspunsul a fost: "Am reușit să obțin un loc la surorile care zâmbesc mereu!" Interesant și frumos răspuns. Și am putea continua....

Apoi aceste minunate case sunt deschise tuturor care vor să-l regăsească pe Dumnezeu, să intre în dialog cu Isus în liniștea dintre zidurile lor. Toți putem părăsi zarva și zgomotul străzilor cu tramvaie și mașini retrăgându-ne la o margine de oraș pentru rugăciune și reflecție.

Dar poate cel mai important este că în fiecare dintre aceste mărgăritare ale orașului nostru e un tabernacol. În toate aceste mici temple se înalță mereu rugăciuni, sunt adevărate centre de spiritualitate și credință. Oare Iașiul nostru, cu păcatele și greutățile sale, nu este mereu sprijinit și susținut de rugăciunile celor aflați în aceste oaze de rugăciune?

Dacă organismul are nevoie de anticorpi pentru a se proteja de boală și microbi, la fel și societatea noastră de azi, și orașul nostru are nevoie de aceste locuri unde rugăciunea este o a doua natură, unde rugăciunea este la ea acasă! Avem și noi străjerii noștri. Nu sunt pe vârf de deal ca Galata și Cetățuia, dar sunt clădite pe munții rugăciunii și ai carității.

Mare dreptate avea episcopul: ce mare dar sunt toate aceste minunate oaze de spiritualitate!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire