pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Aventura cea mai temerară
- 21 octombrie 2010 -

"Creștinismul dă pace, liniște și odihnă - dar nu serbede și monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobației celei mai riscate. Un trapez la mare înălțime - și nici o plasă dedesubt." (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Iași, Mănăstirea Rohia, Polirom, 2008, p. 308)

Paradoxale aceste cuvinte! Pentru autorul lor, Părintele Nicolae Steinhardt, ele și-au dovedit adevărul odată cu 15 martie 1960, când, după ce a fost botezat, "sub pecetea ecumenismului", în închisoare, acesta a început aventura creștinismului cotidian, mai întâi până la eliberarea din 1964, iar apoi în "închisoarea cea mare" care era România. Iată ce scrie imediat după botez:

"Cine a fost creștinat de mic copil nu are de unde să știe și nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. (...) Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată și deplină. Liniște. (...) Totodată o resemnare, senzația că aș putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăștie pretutindeni, nu localizat pe buze." (Ibid., p. 170)

Cât despre "aventura cea mai temerară", ea i se oferea clipă de clipă noului creștin, în condițiile extrem de solicitante ale vieții de închisoare, unde un alt deținut flămând, obosit, descurajat ori sâcâitor sau un gardian înrăit erau mereu prezenți pentru a-i cerși, în numele Celui cu Care se îmbrăcase - Cristos -, dragostea.

Oare noi, care am fost botezați de mici, cum ne trăim botezul? Găsim în calitatea noastră de a-I aparține lui Cristos pace și fericire? Ori, cum se întâmplă în unele părți, la cea mai mică poticneală ne grăbim să renunțăm la un botez pe care nu-l mai înțelegem și să ieșim dintr-o Biserică ai cărei membri ne scandalizează?

Paradoxul amintit de Steinhardt fusese deja anunțat de Cristos Însuși, al Cărui drum a fost pregătit de Sf. Ioan Botezătorul, trimis "să ne îndrepte pașii pe calea păcii" (Lc 1, 79). Cu toate acestea, Cristos spune răspicat: "Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie" (Mt 10, 34).

Este oare o contradicție? Desigur că nu! Dar, ca fii ai lui Adam și ai Evei, adesea ne găsim pacea unde ea, adevărata Pace, cea pe care o are și o poate da doar Cristos, nu se găsește de fapt. De aceea avem nevoie de o sabie care să ne desprindă și să ne elibereze de tot ceea ce ne desparte de Cristos.

Închei cu o seamă de îndemnuri la luptă creștinească, cotidiană, îndârjită, dar senină și fericitoare ale aceluiași autor: "Ni se cere să avem simțul tragic și eroic al existenței. Și să nu le luăm în tragic. Să ieșim din noi, să nu ne gândim la noi. (...) Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie. Și să nu uităm că prima datorie a creștinului este să știe a suferi. Să fim curajoși și îndrăzneți. Și să fim blânzi și smeriți cu inima. (...) Să nu căutăm mântuirea în moarte sau neant, ci păstrând modesta condiție luptătoare a omului. Și să ne purtăm ca prinții, să fim desăvârșiți, să ne îndumnezeim. Să vedem în creștinism rețeta perfectei fericiri." (Ibid., pp. 377-378)

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire