pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Inimi împietrite
- 18 martie 2004 -

Ieri seară tocmai am văzut noul film al lui Mel Gibson, Patima lui Isus. Poate a fost cea mai frumoasă meditație pe care am făcut-o în acest Post Mare. Și cred că toți care văd acest film nu pot să nu verse o lacrimă, să nu scoată un mic scâncet de durere și compătimire. Sunt multe lucruri impresionante: agonia din Ghetsemani, prinderea lui Isus înlănțuit, biciuirea care ne copleșește, o biciuirea care parcă nu se mai termină, căderile peste acele pietre colțuroase, străpungerea cu cuie, căderea lui Isus încă o dată cu fața în jos după ce deja fusese pironit, dispreț, judecată nedreaptă, coroană de spini, trădări, sânge, parcă prea mult sânge, răni, străpungerea inimii, scuipat, durere, durere și iar durere. Dar pe mine m-a impresionat și un alt lucru: cum a fost posibil ca în jurul acestor evenimente, întâmplate aievea, să existe atâția oameni, (oricare ar fi fost religia și naționalitatea lor) care să nu fie sensibili la tot ce se întâmplă în jurul lor. M-au enervat rânjetele acelea sadice, intrigile pline de perfidie, faptul de a lovi un om (chiar vinovat să fi fost). Nu pot să-mi închipui că un om normal poate biciui într-un asemenea hal. De obicei se biciuiesc animalele, dar nici acelea. Se poate vedea în film multă lipsă de sensibilitate. Erau acolo mulțimi de oameni care nu au îndrăznit să spună: "nu mai loviți, opriți-vă!" Să fi fost lașitate? Oare chiar le plăcea spectacolul acesta? Oameni în toată firea, oameni suspuși, oameni cu mari ranguri sociale și militare, pot coborî până la un asemenea nivel de moralitate?

Poate unii ar găsi scuze ca și torționarii de la noi: "am respectat niște ordine primite de la comandanți" sau "am făcut-o cu conștiința că îmi apăr valorile religioase" (cum spuneam mai marii preoților).

Consider foarte gravă lipsa de sensibilitate. Și mai cred că există o legătură strânsă între sensibilitate și credință. Poate pe acei contemporani ai lui Isus nu i-a uimit nici învățătura sa, nici parabolele sale, nici minunile sale. Nimic. Dar totuși... nici sângele, nici lipsa de apărare a unui nevinovat, nici durerea, nici suferința? Se vede că nu. Inimile lor erau total împietrite. Doar a spus Isus: "De ați avea credință măcar cât un grăunte de muștar..." Nu mai vedeau suferința, nu erau în stare să o oprească, ci dimpotrivă, nu se mai săturau să creeze suferință.

E clar că lipsa de sensibilitate a contemporanilor lui Isus e de condamnat și o condamnăm și noi. Dar se pare că lipsa de sensibilitate e la fel de gravă și la contemporanii noștri. Dacă aruncăm o privire în jur există peste măsură de multe cazuri de inimi împietrite, de oameni fără sensibilitate, și, implicit, oameni fără credință.

Oare au sensibilitate copiii ajunși la casele lor, cu rostul lor, care au părinți în vârstă și îi lasă în părăsire în cea mai cruntă sărăcie și suferință?

Oare au sensibilitatea părinții care dau totul pe băutura iar cei patru-cinci copii mor de foame?

Oare au sensibilitate frații care ani și ani de zile nu-și vorbesc, umblând la nesfârșit prin tribunale pentru un gard sau un colț de pământ?

Oare au sensibilitate cei care nu știu să ierte nici cea mai mică ofensă ?

Oare are sensibilitate cel care mereu se bucură de răul altuia, care se "roagă" pentru distrugerea celuilalt?

Oare are sensibilitate așa-zisul "creștin" care își face o meserie din a discredita și a lovi în vecinul său numai pentru că e mai bun ca el? (Vezi drama lui Abel și Cain.)

Oare are sensibilitate doctorul care tratează bolnavii ca și cum ar fi niște obiecte?

Oare are sensibilitate primarul căruia nu-i pasă că sunt copii și tineri și femei și bătrâni care sunt în pragul disperării și dorm în canale și boscheți?

Oare are sensibilitate teroristul care se bucură sadic văzând cum curge sânge nevinovat?

Oare are sensibilitate judecătorul care face nedreptate văduvei, orfanului, săracului, celui care nu are bani să plătească peșcheș mare?

Oare noi avem sensibilitate când avem atâta suferință lângă noi, dar închidem ochii și trecem mai departe?

Îmi vine să cred că de la Cain și Abel până azi a existat în lume o mare criză de sensibilitate. Mereu au existat și oameni care și-au făcut o meserie din a crea suferință. Regimurile totalitare s-au născut din lipsă de sensibilitate. Ori trebuie să recunoaștem că exemple de milă, dăruire și sensibilitate avem, nu ne putem plânge. Chiar și în filmul amintit găsim persoane sensibile: Maria, Simon din Cirene, Veronica.

Și istoria ne arată mai personalități care s-au remarcat prun sensibilitate și milă. O amintesc cu mare bucurie totdeauna pe Sfânta Tereza de Calcutta. Această sfântă ne-a uimit și ne uimește pe toți prin mila și sensibilitatea ei duse până la sacrificiu. Nu putea suporta ca cineva să sufere. Toți săracii și copiii necăjiți găseau la ea două mâini mângâietoare. Dar tot ea spunea că puterea de a ajuta îi vine de la Isus. Cu alte cuvinte mila sa izvora din credința sa puternică.

Un alt exemplu copleșitor: Sfântul Maximilian Kolbe. Vede lângă el un om necăjit, care trebuia să moară. Îi vede plânsul și lacrimile. Părintele Maximilian, cu o sensibilitate și o milă mare, acceptă, pur și simplu, simplu să moară el pentru a-l mângâia pe acel tată de familie. Sensibilitate, milă dar și credință de mare sfânt!

De aceea repet: eu cred că există o mare legătura între milă și credință. Un om cu adevărat credincios nu poate face niciodată, niciodată, niciodată pe cineva să sufere. Dimpotrivă, cu cât vom fi mai credincioși cu atât vom fi mai sensibili la durerea, suferința, lacrimile celui de lângă noi. Cu cât vom fi mai sensibili, cu atât vom fi mai creștini!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire