pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Cărarea Cincizecimii
- 20 mai 2010 -

În Grădina Ghetsimani, Isus trăia calvarul. Îi stătea în față crucea și urma să fie îmbrăcat cu păcatul lumii întregi, El, Cel nepătat, "sfânt, sfânt, sfânt până la Dumnezeu" (Pascal). Multă durere trebuie să fi fost în sufletul Lui! Era Una cu Tatăl, în tainica și de nedescris Sfânta Treime. Cunoștea Cerul și era centrul adorării angelice. Dar luase hotărârea salvării omului. Se întrupase în chip de rob, trăise perfect într-o lume imperfectă până-n adânc, iar, în ceasul ce urma, avea să moară pentru ea. Oh, dragi prieteni, Cristos a suferit pentru noi și-n locul nostru! Să nu uităm, atunci când trecem prin încercări, că noi ne merităm suferința! Să nu uităm de grădina Ghetsimani a Domnului Cristos când plângem și noi, în grădina măslinilor propriilor noastre vieți! Dar acum, e vremea Înălțării. La poalele Muntelui Măslinilor stă Grădina Ghetsimani. La poalele Muntelui Înălțării stă Grădina Smereniei. În chip fizic, dar mai cu seamă în cel duhovnicesc. Cine sunt însă cei care privesc în zare? Cine sunt cei triști de plecarea lui Isus dintre ei? Cine sunt cei pe care îngerii îi îmbărbătează, promițându-le că El se va întoarce în același chip în care S-a înălțat? Sunt martorii Înălțării Domnului. Iată, precum Ilie lăsa, prin înălțarea lui, un martor în persoana discipolului său, Domnul avea să lase, prin înălțarea Lui, o mulțime de martori. Noi ce martori lăsăm în urmă? Privind la viețile noastre, ce pot spune oamenii despre noi? Ce cuvinte oneste se vor rosti despre noi, ce răni sau ce bucurii va stârni simpla rememorare a numelor noastre? Ce cărări vom fi croit pentru cei ce rămân în urma marii noastre treceri?

După ce Mântuitorul S-a înălțat la Cer, o liniște caldă s-a așternut peste sufletele ucenicilor. Aceștia, scumpii și preaiubiții de ei, s-au îndreptat plini de speranță spre odaia de sus. Oh, de ar fi grăit încăperea aceasta! Câte zbateri cunoscuse ea! La câte căderi nu asistase ea, câte biruințe nu-și legau istoria de existența ei! Erau ucenicii din nou acolo. Și, împreună cu ei, cu aceeași inefabilă smerită prezență, Maria, maica sfântă a Domnului. Era timp de priveghere și de rugăciune. Un ucenic căzuse din slujba lui și, pentru că nici o binecuvântare de Sus nu se pierde, chiar când sufletul care are datoria curată a o transmite spre oameni s-a pierdut el însuși, un nou slujitor se cerea a fi ales, în locul lui Iuda. "Tu, Doamne, cunoscător al inimilor tuturor, arată pe care din aceștia doi l-ai ales" (Fapte 1,25a), a spus Petru, ridicându-se în mijlocul fraților și așezând în fața tuturor doi posibili robi ai lui Cristos. Pentru că, în toate lucrurile privitoare la slujirea lui Dumnezeu, alegerea corectă o face întotdeauna Dumnezeu, iar nu omul. A adăugat apoi, același Petru: "ca să primească locul acestei slujbe și al apostoliei" (Fapte 1,25b). Slujirea Domnului servește scopului Împărăției. Iată de ce, în orice lucrare eclezială, Biserica e atentă ca omul pus în funcția de autoritate să fie ales de Dumnezeu, iar darurile sale să se alinieze scopurilor divine. Nu știm prea multe despre lucrarea lui Matia din Scriptură. Tradiția consemnează că acesta a devenit un mare propovăduitor al lui Isus. Un episod interesant, legat de viața Sfântului Matia, e acela în care, aflat în temniță păgână, oferindu-i-se băutură vătămătoare, acesta nu doar că nu a fost afectat de ea, ci i-a și vindecat pe toți colegii din închisoare orbiți de a ei otravă. Ca orice drept din vremea acea, Matia și-a trăit din belșug fiecare clipă a vieții, răspândind mireasma cristică pretutindeni, până când a fost onorat cu moarte de martir, bucurându-se de-atunci neîncetat de părtășia Preaiubitului sufletului său în lumină.

Curând, în zi de Cincizecime, peste comunitatea reunită în Numele lui Isus, se coboară Spiritul Sfânt. Așa ia naștere Biserica, prezența vie și de netăgăduit a Domnului Isus printre oameni. Dar despre cărarea Cincizecimii noastre vreau să vorbesc, fără a încerca vreo clipă să separ al nostru drum de cel al Bisericii, ci din dorința de a personaliza mai mult mesajul Rusaliilor. Știți, de când eram micuț ca vârstă, până acum, când sunt mic la minte și la asemănare cu Domnul Isus, nenumărate persoane mi-au spus că ar trebui să înceteze visul meu de a schimba lumea. "Las-o în pace, lumea e așa cum e, lumea nu se schimbă, nu mai face tu pe viteazul!", mi-au zis mulți. Cu adevărat, nu am reușit să schimb lumea. Dar Isus o schimbă neîncetat. A schimbat-o prin venirea Lui în mijlocul ei, o schimbă necurmat prin sfinții ei. Și știți de ce reușesc sfinții practici să transforme? Pentru că ei sunt singurii dintre noi care au ajuns să trăiască clipă de clipă Cincizecimea. Cercetați biografiile tuturor sfinților canonizați: toate viețile lor ating apogeul permanentizării plinătății Duhului Sfânt. Acești prețioși martori ai faptului că visul meu nu e utopie trasează pentru noi cărarea Cincizecimii: o cărare care trece prin Ghetsimani, apoi pe la Calvar, cunoaște Învierea și Înălțarea în sfințire și desăvârșire. Toate aceste indicatoare binecuvântate au drept centralitate, pentru noi, pe pământ, Crucea. Stau și-mi imaginez calea Cincizecimii ca o cărare de munte; ne arată drumul indicatoarele de mai sus: Ghetsimani, Calvarul, Învierea, Înălțarea, Cincizecimea; ținta ne este Cristos. Uneori nu vedem mult în față, ci doar atât cât să nu ne rătăcim. Adesea suntem obosiți de drum și ne oprim. Alteori încercăm să mergem pe scurtătură, escaladând stânca pe drumul nepermis. Ne trezim căzând iarăși în agonia Ghetsimaniului. Cel ce a purtat pe umerii Lui povara lumii ne ridică iarăși. Iar dorul după veșnicii ne îmbie să începem a urca din nou. Ajungând în punctul Cincizecime, vom vizualiza aievea sfârșitul drumului, ne vom îndrăgosti cu stăruință de ținta călătoriei noastre și vom merge drept pe cărare. Într-un târziu, pe cărarea Cincizecimii, vom atinge vârful, vom intra în patria din înălțime și vom fi totdeauna cu Domnul. Atunci doar, toate obstacolele din cale ne vor părea tare neînsemnate, iar drumul Cincizecimii va străluci în lumina lui adevărată. Vom fi surprinși să constatăm că, pe cele mai strâmte poteci, am fost purtați pe sus, pe aripi de Duh și de îngeri.

Haideți la drum! Împreună, putem reuși! Împreună, putem atinge Ținta!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire