pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Învierea acoperă întrebările fără răspuns
- 10 aprilie 2010 -

Abia se iviseră zorii și femeile mironosițe, Maria din Migdala, Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme, pornind cu ele spre locul unde trupul Mântuitorului fusese depus. Evanghelia ne spune că se gândeau ele cum vor răsturna piatra de la gura mormântului. Ceea ce nu ne dezvăluie este drama care se petrecea în inimile lor. Maria Magdalena fusese tămăduită de Domnul. Știa că El este profetul, Cel în care Dumnezeu lucrează cu putere. Câțiva morți fuseseră aduși la viață de Isus. Orbi își căpătaseră vederea, șchiopi abilitatea de a umbla, iar săracilor le fuseseră propovăduită Vestea cea Bună. Acum trupul Tămăduitorului său zăcea fără viață. "- De ce nu s-a putut salva Isus?", "- De ce au fost oamenii așa de răi încât L-au crucificat?", "- Ce se va întâmpla acum cu ea?", iată câteva întrebări pe care ni le-am pune și noi, dacă am fi în locul lor. Îngândurate, femeile se apropie de mormânt. Surpriză însă: piatra era prăvălită, mormântul era gol. Noi chestiuni iau ființă în inima îndurerată a Mariei: "- L-au luat pe Domnul din mormânt! Unde L-au pus?", "- Pentru ce L-au luat?" A răsărit soarele, Sabatul a trecut, iar oamenii și-au reluat activitățile lor cotidiene. Numai Maria stă și plânge. Nimănui nu-i pasă de durerea ei. Din singura Ființă care s-a aplecat asupra ei cu atâta dragoste, nici măcar corpul nu a rămas. Rememorează clipele de demult. Mai ieri, șapte duhuri îi răpiseră bucuria de a trăi. Cu un cuvânt, cu o mână întinsă, cu o inimă simțind la unison cu a ei, un Străin se apropiase de ea, redându-i libertatea. El fusese Singurul care a înțeles-o vreodată pe deplin.

*

Deodată, la ușa camerei unde se ascunseseră ucenicii ca nu cumva să aibă și ei parte de aceeași moarte ca a Învățătorului lor, bate Maria Magdalena. "L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus" (Ioan 20, 3). Petru și Ioan se ridică și aleargă degrabă la mormânt. Petru tocmai fusese confruntat cu limitele puterii personale. În noaptea trădării, cântarea cocoșului îi trezise glasul conștiinței. Și-a negat Domnul și Isus știa de tăgăduirea sa, înainte de a se întâmpla. Multă durere era acum în sufletul său! Și atâtea întrebări erau fără răspuns! Ioan, ucenicul pe care-l iubea în mod deosebit Cristos, asistase, alături de maica sfântă și de alte femei, la tabloul groaznic al crucificării Domnului Isus. Văzuse cum se scurgeau din El șiroaiele de sânge, Îi auzise cele din urmă cuvinte. Toate acestea erau încă vii în sufletul lui Ioan. Toate rugăciunile Domnului de dinainte de cruce, toate sfaturile pentru ucenici, toate mângâierile sfinte pe care Ioan, sub călăuzire divină, avea să ni le dezvăluie și nouă, pe paginile Evangheliei sale, făceau notă discordantă cu moartea Domnului și acum cu vestea dispariției trupului neînsuflețit. Și în dreptul lui, multe întrebări se zămisleau.

* *

Luca și Cleopa, în drum spre Emaus. Parte din grupul extins al ucenicilor, aceștia doi se frământau că Profetul "puternic în faptă și în cuvânt", nădejdea răscumpărării lui Israel, era mort de trei zile. Ba încă niște femei, mergând cu miresme la mormânt, au afirmat că au avut vedenie de îngeri, spunând că El este viu. Atâtea speranțe năruite, atâta deznădejde, atâta zbucium, așa mare taină și așa de multe întrebări!

* * *

Preaiubiților, ca ei toți suntem și noi. Cu multe, multe întrebări. Unii suferim în trupurile noastre, cerând răspuns de la Domnul pentru multele chestiuni legate de durerile multe și grele. Alții suferim în sufletele noastre: tristețe, teamă, solitudine și neliniște stau scrise pe lăuntrul nostru; nu sunt mai prejos acestea decât solul celui rău în corpul fizic. Și acestea nasc în noi atâtea interogații. Iar alții avem multe nedumeriri de ordin spiritual! Vă invit să ne identificăm cu acești primi martori ai Învierii Domnului Isus! Și acolo, în drumul cutezător al nostru spre Isus cel Răstignit, în odaia unde ne ascundem de amenințarea vrăjmașului sau pe drumul nostru propriu spre Emaus, să ne lăsăm surprinși de miracolul Învierii! Cu adevărat, întâlnindu-ne cu Cel Înviat, multe întrebări nu-și vor primi răspuns aici. La fel s-a întâmplat și atunci. Martorii Învierii au suferit de multe dureri, de multe persecuții și nu puțini au adormit ca martiri. Dar știți ceva? De la Înviere încolo, le-au suportat pe toate cu bucurie! Căci, până la urmă, Învierea nu-și propune a ne răspunde tuturor întrebărilor, ci a le acoperi cu fericirea de a trăi cu Isus cel Viu... A le acoperi așa cum acoperă soarele aștrii nopții. A le acoperi pentru puțină vreme, până acolo unde Fața Lui blândă și zâmbetul Său duios le vor risipi pe toate cele ce țin de pământ și de moarte!

Cristos, speranța noastră, viitorul nostru, destinul nostru, mângâierea și mântuirea noastră, a înviat!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire