pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Văduva
- 11 martie 2004 -

De mai multe ori în Evanghelie Isus amintește în parabolele sale despre văduvă: văduva din Naim, căreia îi moare fiul, iar Isus îl învie, văduva care insistă mult la judecătorul nedrept pentru a-i face dreptate și văduva care oferă ca dar la templu doi bănuți, toată averea sa.

E și ușor de înțeles de ce. În lumea ebraică, doar bărbatul era persoana de valoare, puternică, cu importanță socială și religioasă. Femeia era doar ajutorul bărbatului, supusă soțului și ocrotită de acesta. În momentul în care o femeie devenea văduvă, nu mai avea nici o importanță, era fără nici o trecere în societate, pur și simplu muritoare de foame. Ori Isus vede această nedreptate și parcă mereu vrea să le evidențieze, să le laude, să le ia apărarea și să le arate multele calități.

În cazul de la Naim, Isus vede durerea acestei femei, care avea de ajutor doar pe acest fiu. O vede fără nici o posibilitate de a supraviețui fără acest unic fiu, și îi face marele favor de a-și revedea fiul viu. La văduva care se roagă de judecătorul nedrept evidențiază insistența cu care își cere drepturile. Ne-a oferit-o ca model de insistență și statornicie în rugăciune. În al treilea caz laudă dărnicia acestei persoane necăjite, care oferă ca dar la templu tot ce avea. Abia primii creștini, care vor sublinia dragostea creștină, vor descoperi în văduve niște persoane de mare valoare, implicându-le în viața caritativă și înființând un fel de ordin al văduvelor.

Noi adesea trecem nepăsători pe lângă aceste persoane. Ba chiar poate avem un sentiment de compătimire și milă. Și atât. Ori aceste persoane au ceva aparte. După ce au trăit un număr de ani într-o familie, în care au fost ocrotite, ajutate, în care au avut un umăr pe care să-și plece fruntea, se trezesc deodată singure, poate cu o casă de copii, trebuind să răzbată și să supraviețuiască. Este momentul în care viața unei astfel de femei ia o întorsătura interesantă.

Mă gândesc acum la Vitoria Lipan. Era o femeie ca toate celelalte până la moartea lui Nechifor. Dar când nu-i mai vine acasă bărbatul, când presimte că a rămas singură, văduvă, devine una dintre cele mai bărbătoase femei. Pornește la acel drum incredibil de greu: străbate ținuturi întregi prin munți, se descurcă bine peste tot, răzbate peste toate greutățile. Ba chiar devine un fel de detectiv.

O văduvă are mai întâi de toate durerea pierderii soțului. Multe femei, după ce au avut o familie reușită, o casă de copii, trăiesc drama despărțirii, dar și frica de viitor. Cel care era sprijinul și apărătorul ei și al casei nu mai este. Din acest moment rămâne singură să facă toate. Va reuși? Va găsi sprijin la alții? Va reuși să crească și să educe copiii singură? Apar deodată sute de întrebări pe care nu și le-a pus niciodată până atunci. Multe asemenea persoane s-au înspăimântat în fața unor întrebări și au plâns amar. Altele și-au luat inima în dinți și au spus: "Nu e chiar sfârșitul lumii! Cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem mai departe!"

Altele, datorită credinței lor, au început o viață nouă, ba chiar s-au implicat mai mult în viața Bisericii și a comunității. Aș aminti aici două văduve: mama Margareta a Sf. Ioan Bosco și mama Sf. papă Pius X, două mame vrednice, care au ajutat foarte mult în activitatea fiilor lor preoți.

Recent o femeie, rămasă văduvă la 50 de ani (acum are 66), cu patru copii, îmi spunea: "Părinte mi-a fost foarte greu, am avut niște dificultăți incredibile. Mă mir că le-am trecut. Dar vreau să vă spun că de când sunt văduvă mă rog mult mai mult și mai bine. Poate că înainte, avându-l pe soțul alături, nu simțeam așa de tare nevoia de Dumnezeu. Dar după aceea pot să vă spun că în orice greutate apelam la El. La cine în altă parte?"

Femeia văduvă va avea o inimă mult mai sensibilă. Ea a simțit mai mult ce înseamnă să fii ajutat în momentele grele. Va ajuta cu mai multă larghețe, exact ca văduva de la templu. Femeia văduvă preia asupra ei toate grijile și datoriile pe care ar fi trebuit să le împartă cu soțul ei. De aceea ea este mai răzbătătoare, mai curajoasă, mai insistentă, exact ca văduva din evanghelie care își cere dreptatea.

Femeia văduvă varsă mai multe lacrimi decât alte femei: mulți nu o vor înțelege, mulți o vor disprețui, mulți nu-i vor înțelege necazul. Chiar și numele văduvă (sau vădană cum se mai spune pe la sat) este folosit oarecum peiorativ, cu dispreț. Ori ea, neavând cui se plânge, se închide în casa ei, în inima ei și își plânge amarul.

Și totuși văduvele sunt niște valori, persoane dedicate rugăciunii, dedicate faptelor bune. Dacă vă va ieși în cale o asemenea persoană, întindeți-i o mână de ajutor: inima ei e destul de arsă de necaz, iar viața ei e destul de grea. Nu mai puneți noi poveri pe umerii văduvei, care sunt destul de osteniți. Suferința, necazul, lacrimile, disprețul, lipsa de înțelegere, durerea, singurătatea, bătrânețea: aceasta e de multe ori hrana de toate zilele pentru multe văduve. Le mângâie doar rugăciunea și gândul că Dumnezeu le va răsplăti toate aceste greutăți prin care au trecut.

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire