pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Dinamica pătimirii
- 2 martie 2010 -

N. mi-a fost o vreme însoțitor pe drumul spre Cristos, pe când nu știam prea multe despre El, dar eram dornic a-L afla. Îmi amintesc râvna lui de la început, întrebările multe, experiențele minunate ale dragostei dintâi. Când mă gândesc însă la viața lui spirituală de atunci, ca o radiografie premonitorie îmi apar în minte spusele lui: "mulți creștini văd convertirea ca fiind finish-ul vieții de credință, când, de fapt, profunda apropiere de Domnul Isus e doar startul cursei spre El". Auditoriul era încântat de marile și adevăratele lui cuvinte. Am rememorat acest episod al vieții lui, de curând, când mi-a fost îngăduit a mă întâlni iarăși, preț de câteva clipe, cu N. Startul bun nu a însemnat finish-ul cu Dumnezeu. Încă păstrez speranța unei întoarceri la iubirea primordială, în cazul lui. Dar ce se va întâmpla cu N. ține deja de tainica întâlnire a harului divin cu disponibilitatea lui, în spațiul liberului său arbitru. Am încercat să merg pe firul evenimentelor, ca să-mi dau seama unde traiectoria spre cer a fost părăsită. Și, prin acest demers, am realizat cât de valoroasă e, pentru practica Bisericii, descrierea treptelor păcatului, după sfântul Nicodim Aghioritul.

Ne spune sfântul că prima treaptă a păcatului este să faci binele cu un scop rău. De pildă, să faci milostenie în gura târgului, atrăgând atenția asupra ta. Grăitoare sunt cuvintele filocalice: "judecata lui Dumnezeu nu privește la cele făcute, ci la scopul celor făcute". A doua treaptă este încetarea cu totul a binelui. Când ne lipsim cu totul de mersul la biserică, de exercițiile spirituale, de nevoință, de ajutorul acordat aproapelui în nevoie, am pășit deja aici. Trăim momentul în care preotul ne enervează la culme, când vocile cantorului și ale coriștilor, alături de acompaniamentul cu orga devin insuportabile, când toate acțiunile sociale nu mai prezintă nici un interes, când spunem categoric: "am lucrat destul pentru Biserică, pentru familie, pentru oameni. Să mai lucreze și alții!" Urmează a treia treaptă, momeala. Doar un gând trece prin mintea noastră, e pasager, vioi, pare străin de caracterul nostru: "ce-ar fi dacă tu...?" Acum însă, la treapta aceasta, el grăiește, momește, bântuie, atacă, dar lăuntrul nostru tace. În a patra treaptă, începem să stăm de vorbă cu ispita. "Ce-ar fi dacă tu..." își găsește răspuns în noi: "ce-ar fi dacă eu..." E pasul unirii, consimțirii cu gândul păcătos. În a cincea treaptă, apare lupta. Ne dăm seama de pericol, natura cea nouă se războiește cu pofta lăuntrului. E bătălia între "da" și "nu", "a urma gândul păcătos" și "a refuza păcatul". Treapta a șasea este învoirea. "Da, ai dreptate, gândule! Așa voi face, cum spui tu!" Treapta a șaptea este păcatul cu mintea (Sf. Maxim Mărturisitorul). Suntem în punctul în care se derulează păcatul, în mintea noastră, în cele mai mici și aparent împlinitoare aspecte. Imaginația ne e captivă. Simțim plăcerea trupului, desfătarea simțurilor, ne vedem numărând banii sau cheltuindu-i prin supermarketuri, întrezărim clipa în care batem cu pumnul în masă, arătându-le tuturor cine e șeful. Săvârșirea păcatului este treapta a opta. În pasul al nouălea, apare obișnuința. Cădem în păcat pentru că ne-am obișnuit cu el, a început să facă parte integrantă din viața noastră. Urmează apoi treapta a zecea, împătimirea. Am căzut din păcat în patimă. Suntem robiți, fără păcat "nu putem". "Cine face păcatul este rob al păcatului" - Ioan 8, 34. Iată ce minciuni ne vâră satan în minte: "Asta e; acum nu mai e cale de întoarcere", "dacă tot păcătuiesc, măcar să o fac cum trebuie", "cele de dincolo le-am pierdut, să mă bucur de viață". Urmează treapta deznădejdii. Încet-încet, frământarea lăuntrică ia un alt sens: "vezi ce om ești?", "nu ești bun de nimic", "nu ești în stare", "te așteaptă Iadul". Să ne ferească Domnul de cea din urmă treaptă, sinuciderea.

Vă povesteam mai sus de N., un om care-L căuta pe Dumnezeu cu multă pasiune cândva. Și vă spuneam că am încercat să merg pe firul evenimentelor, ca să-mi dau seama unde traiectoria spre cer a fost părăsită. Și abia acum, având înaintea mea mirobolantul model al dinamicii pătimirii, îmi dau seama... Abia acum realizez că problema începe nu când te bântuie gândul păcatului, nici când înfăptuiești păcatul, ci cu mult înainte. În punctul acela în care nu mai faci bine de dragul lui Cristos, ci de dragul tău. Și se continuă cu episodul acela în care nu mai găsești ca fiind pline de sens, împlinitoare, clipele de părtășie cu Domnul și cu semenii tăi. Așa a fost cu N. Nu a mai mers la slujbă, nu a mai deschis Biblia, nu s-a mai întâlnit cu Isus, nici direct, nici prin cei în nevoie.

Preaiubiților, cu multe păcate ne confruntăm și noi, în viața noastră. Nu suntem cu nimic mai buni decât N. Să ne amintim însă că, oriunde am fi, pe orice treaptă a păcatului, Domnul Isus Cristos este soluția despătimirii noastre. Să fim conștienți de iubirea Lui, de puterea Lui de reabilitare, și să ne umplem de bucurie știind că mare îndurare ni s-a făcut să avem un Mântuitor milos, blând, cunoscător al zbaterilor noastre! Să ne legăm tot mai tare de El, cu speranță, și nu cu disperare! Să cerem, să căutăm, să batem la porțile Inimii Lui! Oh, cu cât drag ne va primi, cu câtă grijă ne va tămădui rănile, cu câtă tenacitate va schimba consecințele căderii noastre în pricini de ridicare a celorlalți răniți ai Lui! Haideți, împreună, să coborâm treptele pătimirii și să le urcăm pe cele ale libertății în virtute!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire