pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Aș vrea mai degrabă să fiu...
- 6 ianuarie 2010 -

"Nu mă simt bine deloc aici", îmi spune cumnatul meu, adânc tulburat de vizita neașteptată pe care părinții mei au găsit cu cale să o facă locului unde odihnesc, în nădejdea învierii, trupurile bunilor mei. Adevărul este că nici pe mine nu mă încântă ideea reculegerii la cimitirul acela, la început de an. Subliniez, la "cimitirul acela", care, spre deosebire de alte țintirimuri are ceva ce mă privește personal: printre numele multe însemnate pe crucile de deasupra mormintelor, se găsesc numele persoanelor pe care le-am cunoscut. Oameni care mai ieri credeau mai mult sau mai puțin în propria moarte, oameni care se așteptau la deces sau pe care crunta trecere în lumea cealaltă i-a surprins nepregătiți, dar oameni a căror revenire în minte mă confruntă pe mine, vizitatorul tihnitului loc de veci, cu realitatea, nespus de dramatică, a faptului că eu însumi voi muri. Știți, ne invită Părinții Bisericii la un exercițiu nespus de folositor pentru suflet: acela de a ne aminti, periodic, că vom muri. E uimitor cum noi, oamenii recenți, am căutat toate mijloacele de a alunga de lângă noi tot ceea ce ne amintește de moarte, de la muribunzii care trec în lumea de dincolo singuri, prin cămine rupte de lume, până la priveghiurile care, din pseudorațiuni ecologice, nu mai au voie a se ține în case, sau până la cimitirele depărtate din ce în ce mai mult de locașurile de cult. Și totuși, moartea, după venirea noastră în ființă, este evenimentul cert prin care va trece fiecare dintre noi.

Vă propun să medităm împreună la o ilustrație tare dragă mie! Un preot s-a dus să-și viziteze unul din enoriași și omul era foarte ocupat. A intrat părintele în curte, omul mergea cu apă la cal, era tare preocupat de munca lui. Slujitorul altarului l-a oprit și i-a spus: "Ascultă, domnule! Aș vrea să te întreb ceva: spune-mi, câte ore pe zi te îngrijești de calul din grajd?" "Două ore dimineața, una la prânz și două seara". "Dar de sufletul din dumneata, câte ore pe zi te îngrijești?", a fost a doua întrebare. La care omul nostru a făcut socoteala și-a zis: "Crezul nu-l mai știu de mult, Născătoarea am uitat-o, de mult timp nu mă mai gândesc la cele sfinte, doar un minut sau două pe zi în mintea mea mai apare ideea de Dumnezeu". Preotul a început să plângă, s-a uitat în ochii acelui enoriaș și i-a zis: "Domnule, aș vrea mai degrabă să fiu calul tău, decât sufletul tău!" Mă întreb ce ar zice preotul dacă ar trece prin dreptul sufletului meu și mă rușinez la gândul acesta. Mă întreb ce ar zice Marele Preot, Cel care îmi cunoaște ferecatele taine ale lăuntrului, despre sufletul meu. Mi-ar spune Domnul Isus, Cel care ar trebui să fie binecuvântatul Rege al locuinței mele interioare, că ar dori să fie altceva decât sufletul meu? Poate ar vrea să fie mașina mea, casa mea, familia mea, meseria mea, prietenii mei, animalul meu preferat, prestanța mea, exteriorul meu cosmetizat...

A început un an nou. Cu planuri noi, cu speranțe proaspete, cu drumuri la fel sau altele care ne așteaptă a le parcurge. De ne va prinde din nou viața în mrejile ei, de timpul va trece prea lesne, luându-și, cu fiecare clipă ce ne-o răpește, tributul în noi, să ne oprim un moment... Să ne oprim pentru a ne aminti că vom muri. Și atunci, să privim în Sus, spre Cel care, Dumnezeu fiind, chipul nostru a luat, pentru ca noi, dumneavoastră și cu mine, să devenim, crezând în El și trăind cu El, ceea ce am fost destinați a fi: chip al Chipului, chip uman care, privind la Isus, își ucide urâțenia, își sfințește trăsăturile, își desăvârșește frumusețea. Așa, ființa aceasta transformată în Isus nu are a se mai teme de moarte, ci va socoti plecarea din această lume prilej binecuvântat de unire plenară cu Domnul Vieții. Și să spună Domnul Isus, la sfârșit de an 2010, trecând prin dreptul fiecăruia dintre noi și cercetându-ne, că nu ar vrea să fie nimic altceva decât sufletul nostru, măturat și îmbrăcat acum de Duhul Sfânt, în toată estetica Lui!

Un an cu Domnul Cristos, preaiubitule cititor!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire