pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Sărăcia de azi, bogăția de mâine
- 18 decembrie 2009 -

Era pe când calendarul număra cu minus anii istoriei. Era pe când domnea Irod, un rege care nu cunoștea nici o altă iubire mai împlinitoare de sine decât cea pentru propriul eu. Era printr-un ținut care nu avea nici o strălucire vizibilă pentru ochiul firii. Un preot și cu soția acestuia, oameni drepți, păzitori în toate a legii, fără copii, dau naștere unui fiu, la bătrânețe - pentru ca puterea zămislirii lui să fie de la Dumnezeu și nu de la oameni. Apoi, într-o altă cetate, un alt Fiu se naște. Un înger Îi vestește venirea din înalt și poposirea Sa în pântecele unei Fecioare simple, smerite, sărace, dar iubitoare de Dumnezeu. Și de e prima naștere miraculoasă, întrucât Elisabeta, din prima relatare, era stearpă, cum să nu sfideze firescul faptul că Maria, protagonista celei de-a doua istorisiri, e logodită cu un bărbat sfânt, Iosif, dar Cel pe care avea să-L nască fusese țesut în chip tainic, fără ca Maica să știe de bărbat, din Duhul lui Dumnezeu?!

M-am gândit zilele acestea mai mult la Mama Domnului Isus. Fusese crescută, spune Sfânta Tradiție, din părinți evlavioși. De mică fusese oferită Domnului, fiind mereu aproape de sfintele învățături, vibrând lăuntric la unison cu pulsul spiritualității din vremea de atunci. Nu fusese niciodată bogată, nu cunoștea onorurile sociale ale celor avuți, ba chiar nutrea o sfântă temere de cele materiale și de privilegiile comunitare ale deținerii lor. Și totuși, viața ei intrase într-un fel de normalitate. Își dorea să-i iubească pe Dumnezeu și pe ceilalți. Un bărbat sfânt urma să se căsătorească cu ea. Împreună cu el, avea să crească întru desăvârșire. Împreună cu el, greul avea să fie purtat mai ușor, iar bucuriile urmau să fie înmulțite. Dar, într-o zi, un înger însemnat din oștirea cutezătoare a Dumnezeului viu, îi vestește că Isus, Fiul Celui Preaînalt ce va împărăți veșnic, se va întrupa în ea. Și ca o întărire în Maria a conștiinței putinței lui Dumnezeu de a săvârși miracolul, îngerul îi oferă exemplul rudei sale, al sterilei și vârstnicei Elisabeta, care e însărcinată în lună mare. Îmi sunt dragi cuvintele Fecioarei Maria din cursul întâlnirii cu Elisabeta, imediat următoare angelofaniei: "Sufletul meu preamărește pe Domnul și spiritul mi s-a bucurat în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la starea smerită a roabei Sale... I-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară fără nimic..." (Luca 1, 46-47: 52-53). Elisabeta a dorit un fiu și, pentru că a umblat în Voia Domnului, a zămislit cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 11). Maria a dorit binecuvântare și, umblând în Voia Domnului, a devenit cea mai binecuvântată dintre femei (Luca 1, 42). Ieri, dintr-o perspectivă umană, viețile acestor două smerite femei nu păreau a anunța nimic spectaculos... Și, totuși, sărăcia lor, cu Dumnezeu, a devenit, la timpul Lui, bogăție spirituală nemăsurată.

Mă gândesc și la alți eroi asociați Nașterii Domnului. Magii erau păgâni, neștiutori de Dumnezeu în sensul în care evreii credeau a-L cunoaște. Citeau în stele. Se închinau stelelor. În înțelepciunea-I nețărmuită, Dumnezeu Se folosește chiar de idolul lor pentru a-i conduce la Cristos. Că bine spune Troparul Nașterii: "Cei ce la stele se închinau de la stele au învățat să se-nchine Ție, Soarelui Dreptății". Și vin oamenii aceștia din Răsărit, călătoresc zile, săptămâni, luni, ani, găsesc Pruncul după multe peripeții, Îi oferă daruri cu însemnătate profetică, Îl adoră și... ceva se schimbă în ei. Vin închinători la idoli, pleacă închinători în duh și-n adevăr. Vin pe un drum și se întorc pe un altul. Dau curs unei străluciri stelare și găsesc Luceafărul de dimineață. Apoi, pe Câmpiile Betleemului, pășteau oile păstori evrei. Oamenii cei mai disprețuiți social pe atunci. Erau chiar activități care le erau interzise, pentru "crima" de a fi ciobani. Dar li se arată lor, da, chiar lor, ciobani prea neînsemnați pentru elita socială iudaică, un înger, li se vestește și lor Nașterea minunată, și, deși trăiau din îngrijitul oilor și altceva nu știau a face, lasă totul și pleacă să se închine Pruncului celui de curând născut. Ieri, dintr-o perspectivă umană, viețile acestor două umile categorii sociale, a magilor și a păstorilor, nu păreau a anunța nimic spectaculos. Și totuși, sărăcia s-a transformat, atunci când harul Lui a găsit disponibilitatea lor, într-o bogăție spirituală de nedescris.

Iubite suflet, nu știu în ce categorie te regăsești! Poate că ești om sfânt, evlavios, urmaș demn al lui Cristos, precum sfintele rude ale Domnului. Poate că ești, asemeni mie, parte a oamenilor idolatri [1] sau puțin cunoscători și puțin iubitori de Dumnezeu. Îți dau o veste bună: ai un loc la iesle și tu! Poți face și tu parte din ceata adoratorilor care tot vin, de vreo două milenii, la iesle! Știi de ce-mi place să merg la Isus? Pentru că, înainte de a merge la El, viața mea nu pare să anunțe nimic spectaculos. Dar oridecâteori merg la Domnul Isus, sărăcia mea se transformă într-o bogăție spirituală fără egal. Este ceea ce descrie Coehlo într-o scriere a sa, și tare bine reușește aici a o face: "trec zile, săptămâni, luni și ani fără să simți nimic nou. Totuși, odată ce se deschide o ușă, o adevărată avalanșă pătrunde prin spațiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poți accepta". O ușă e deschisă spre ceruri. E Isus Cristos. Azi, e vremea aducerii aminte a întrupării, mâine e vremea comemorării răstignirii și a învierii. Dar toate aceste evenimente, înțelese, acceptate, personalizate, așezate în trăirea noastră curentă, ne aduc desfătări ale duhului inimaginabile. De aceea îmi place mie mult să merg la Domnul Isus: poți să nu ai nimic, iar în clipa următoare, cu El, ai mai mult decât poți accepta. Poți să fii sărac azi, dar cu El, mâine, ești bogatul moștenitor al cerului, cetățean împreună cu sfinții, om din Casa lui Dumnezeu.

Oricine și oricum ai fi, hai cu mine să ne închinăm Domnului Isus! Să mergem spre El așa cum suntem, pe drumurile noastre, dar să ne întoarcem pe drumul spre Casă! Să mergem săraci cu duhul la iesle, să ne întoarcem bogați în Cristos!

Doamne Isuse Cristoase, într-o vreme ca aceasta Te-ai pogorât din înălțime în grajdul ființei mele! Te-ai făcut Tu sărac, ca eu să fiu bogat! Te-ai dezbrăcat Tu de slavă, ca să mă îmbraci pe mine cu haina dreptății! Toate câte mi-au lipsit mie, Tu le-ai împlinit! Sărac vin la Tine, Tu fă-mă bogat în Tine! Rece sunt, mă încălzește Tu, cu focul dragostei Tale! Lipsit sunt de ale Tale, mă umple de Duhul Tău! Și învrednicește-mă pe mine, nevrednicul, împreună cu toți frații mei, spre iesle a mă îndrepta,Ție a mă închina, cu Tine în suflet a pleca și-ntru acceptarea crucii a mă îndrepta! Căci Ție Ți se cuvine toată slava, Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, în veci! Amin!

Andrei Pătrîncă

[1] Persoane care iubesc alte ființe, lucruri sau se iubesc pe ei înșiși mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire