pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Ctitori
- 30 octombrie 2003 -

Într-o zi ajung în fața lui Dumnezeu trei oameni și fiecare își prezintă realizările mari ale vieții. Primul spune: "Cea mai mare realizare a mea este construcția unui spital. Am vrut ca oamenii să poată întâlni aici un doctor care să le aline suferințele trupului, unde să afle o ușurare a durerilor". Al doilea spune: "Eu am construit o școală pentru ca toți copiii să poată găsi aici un profesor care să-i învețe, să-i lumineze, să-i pregătească pentru viață". Al treilea spune și el: "Eu m-am străduit să ctitoresc o biserică pentru ca toți oamenii, intrând în ea, să-l întâlnească pe Dumnezeu, să se roage, să-și plângă păcatele și să-și mântuiască sufletul". Domnul se uită la toți trei și grăiește: "Voi, primii doi, bune lucruri ați făcut, dar v-ați gândit doar la viața de pe pământ a omului. Însă acest frate al vostru, înălțând o biserică, i-a ajutat pe mulți oameni să ajungă în cer, să-i facă fericiți pentru o veșnicie."

Aceste cuvinte se potrivesc de minune fiecărui episcop, preot sau laic care s-a ostenit să ctitorească una sau mai multe biserici. Abordez acest subiect deoarece, la o recentă sfințire de biserică, cineva, vrând să pară mai spiritual, a afirmat: "Nu e importantă biserica de piatră! Importantă e doar biserica vie, biserica sufletelor!" Eu am considerat că afirmație e puțin tendențioasă și malițioasă. Cel care afirmă acest lucru nu a simți niciodată povara, chinul, strădania, desigur și bucuria și satisfacția, înălțării unui locaș de închinăciune.

La noi la români este emblematică povestea Meșterului Manole, a acestui constructor care, pentru a reuși, a trebuit să sacrifice viața propriei soții. La noi, la construcția bisericilor, poate nu au fost victime, nu a murit nimeni. Și, totuși, între ziduri, dacă privim cu atenție, vom vedea nenumărate jertfe: muncă, sudoare, lacrimi și multă credință. Și aproape toți preoții care au construit biserici (mă refer, mai ales, la perioada dinainte de 1990) și-au pus între ziduri propria sănătate. Și aici dau doar două exemple: Pr. Dumitru Adămuț la Adjudeni (Neamț) și Pr. Ștefan Demeter la Mircești (Iași), deși exemplele ar putea continua

Adesea trecem pe lângă biserici vechi, admirăm ceva la ele (sau poate nici nu găsim ceva de admirat) facem o rugăciune și mergem mai departe. E semn că acea biserică nu ne aparține, nu am contribuit nici noi, și nici părinții noștri, cu ceva la construcția acestei clădiri. Dar pe de altă parte toți ne iubim biserica (sau bisericuța) de acasă din sat. Oare de ce? Pentru că e actul nostru de identitate, e fragment din ființa noastră, e cea mai frumoasă clădire din sat, nimeni nu o revendică. Biserica aparține tuturor sătenilor, între zidurile ei sunt ostenelile, transpirația, jertfele și lacrimile părinților noștri și strămoșilor noștri. Ea e cartea de istorie a satului, e tot ce are satul mai frumos și mai trainic. E locul în care toți oamenii vin cu plăcere și creează cele mai frumoase momente de comuniune.

O biserică fără jertfă nu va fi iubită niciodată. Nu departe de Timișoara, într-un sat, este o biserică oarecum veche. De la distanță e foarte impozantă. Dar, când te apropii, se vede că e tare neîngrijită. Îți lasă un gust amar. Un preot din zonă îmi povestea că acea biserică a fost construită de un bogătaș. El și-a adus pe moșie un grup de catolici și, pentru ca aceștia să rămână acolo, le-a zidit el o biserică, fără a le cere oamenilor nici cel mai mic aport: nici bani nici muncă. Se spune că acei oameni nu și-au iubit niciodată biserica pentru că nu era "a lor", nu aveau nimic din ei între aceste ziduri.

Pe de altă parte, putem înțelege de ce ardelenii greco-catolici își doresc cu atâta ardoare bisericuța lor, chiar dacă uneori e prea veche, prea plină de igrasie. Pentru că e "a lor", pentru că se regăsesc în ea, pentru că părinții a trudit pentru ea. Acela e locul încreștinării lor și nu altul. E casa lor proprie. Mulți au îndurat lipsuri, au luat de la gura copiilor pentru a mai pune o cărămidă la zidul bisericii. Iubirea de biserică nu se dobândește, dar ea se naște odată cu jertfa depusă la zidire.

Într-un sat din Moldova, la Văleni, biserica s-a ridicat în timpul războiului. Bărbații nu erau acasă, erau la război, dar femeile vindeau alimente (făină, ouă) pentru a mai contribui la înălțarea bisericii lor. Nu e de neglijat lucrul acesta! Încerc să-mi imaginez cât de greu era să zidești atunci o biserică.

Dar mai cred că la construcția unei biserici se creează între credincioși și clădire o legătură de suflet, o afinitate care nu se poate explica ci doar simți. Nu același lucru se poate spune când e vorba de un bloc de locuințe, de o școală, de un teatru sau altceva.

Biserica nu e doar o căsuță cu acoperiș unde ne adunăm pentru rugăciune, nu e o simplă "casă de rugăciune", dar e și Casa Domnului. Cred că nu din întâmplare numele construcției e sinonim cu acela al comunității: ambele se cheamă BISERICĂ.

Cred că ar trebui să aplaudăm mai mult pe acei sute de meșteri Manole care s-au străduit să umple acest pământ al nostru românesc cu nenumărate monumente (de multe ori chiar de artă) pentru a ne ajuta pe noi, cei de azi, să-l găsim mai ușor pe Dumnezeu. Turnurile bisericilor, cu verticalitatea lor, nu fac altceva decât să ne indice permanent direcția către Dumnezeu. De multe ori au formă de săgeată și parcă se unesc cu cerul, străpung cerul, intră în cer. Turlele bisericilor adăpostesc clopote care ne amintesc de mai multe ori pe zi ca noi suntem creștini, sau ne cheamă la întâlnirea cu Domnul.

O întrebare: Oare cum ar arăta satele și orașele noastre fără biserici? Probabil triste, anonime, fără un punct de referință, fără un centru de coeziune, fără un loc de comuniune. În ultimă instanță, ar fi sate fără Cristos! Invit pe toți acum la un gând de recunoștință față de toți Meșterii Manole! Și să nu minimalizăm munca și demnitatea de CTITOR!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire