pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Tatăl nostru și frații noștri
- 30 octombrie 2009 -

Am fost pus nu demult în situația de a-mi împărți pentru câteva săptămâni apartamentul, locuință de serviciu, cu un coleg și cu doi dintre copiii lui, al căror apartament nu era încă gata. Aveam camere separate, dar baia și bucătăria erau comune. Ne cunoșteam destul de bine de aproape zece ani, dar niciodată nu locuisem împreună.

La început am încercat să primesc această situație cu entuziasm, ca un dar al Providenței, dar au venit și momente în care mă gândeam cum să fac, cu delicatețe, unele observații, legate mai ales de curățenie.

Mi-am dat atunci seama ce concretă poate deveni cererea din Tatăl nostru: "Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi..." Ce puțină răbdare și îngăduință față de frații mei aveam! Cum eram de grabnic în a mă revolta pentru nimicuri și în a-i judeca pe ceilalți! Oare cum ar fi dacă și Dumnezeu ar face la fel cu mine, așa cum Îl rugam zilnic? Sfânta Tereza cea mică era adesea copleșită când se ruga această rugăciune și nu putea înainta mai departe de primele două cuvinte...

Am încercat să trec prin aceste mici încercări bombănind mai puțin în sinea mea și, aproape imediat, mi s-au deschis ochii: ce vrednic era colegul meu care, după ce-și ducea copiii la școală, se ducea la slujbă, apoi se întorcea să pregătească amiaza; după-masa își supraveghea copiii să-și facă temele, iar seara, când se întorceau cu toții acasă de la Sfânta Liturghie, el iar în bucătărie, să pregătească cina! Asta în timp ce soția stătea cu ceilalți doi copii mai mici, așteptând și ea reunirea familiei.

Ce drăguți erau copiii, când cel mai mic, obosit, adormea înainte să fie cina gata ori când își făceau cu toții rugăciunea de seară împreună! Cu ce ochi curați priveau în jur, ce întrebări directe îți puneau! M-am simțit copleșit și recunoscător pentru asemenea dar! Când, după câteva săptămâni, s-au mutat la apartamentul lor, le-am simțit lipsa.

Monseniorul Ghika ne invită, într-unul din Gândurile sale, să încercăm, când îi întâlnim pe alții, să vedem în ei o bunică, un frate ori o soră. Ce dramatic poate schimba lucrurile acest mod de a le privi!

Romanele lui Charles Dickens sunt vestite pentru numărul bogat de personaje, care, pe măsură ce acțiunea de dezvoltă, se vădesc în chip nebănuit legate unele de altele. Unii au văzut în asta un defect. Într-unul din aceste romane, un bărbat, din neglijență, zgârcenie și răutate, cauzează moartea unui copil. Care nu i-a fost uimirea și groaza când și-a dat seama că era vorba de propriul lui copil, de care nu mai știa nimic de la naștere!

Când Isus ne-a învățat să începem să ne rugăm cu cuvintele "Tatăl nostru", nu ne-a transmis o metaforă, ci o profundă realitate: cu toții ne tragem din Dumnezeu, Cel Care ne-a creat din iubire; această primă calitate de fii se adâncește odată cu moartea răscumpărătoare a lui Isus pe cruce, prin care ne-a restituit, cu prețul sângelui Său, ca fii ai Tatălui și frați între noi. Dacă Tatăl ne-a iubit atât de mult, cum oare să nu ne străduim, zi de zi, cu fiecare ocazie, să redescoperim cine suntem?

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire