pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Sărut mâna!
- 26 octombrie 2009 -

Acum o săptămână m-am dus într-o delegație prin niște sate. Într-unul din ele, pe când consilierii cu care eram discutau intens cu parohul, eu îmi făceam una dintre sarcinile mele în aceste drumuri: să fotografiez obiectivele. La un moment dat m-am întâlnit cu o bătrânică. Și-a dat seama că am fotografiat-o și s-a rușinat. M-am apropiat atunci de ea și, fără să ajung să îi spun ceva, mi-a prins mâna și mi-a sărutat-o. Am înlemnit. M-am simțit eu rușinat. Foarte probabil credea că sunt preot. Doar că preoția mea nu este cea ministerială, ca a consilierilor cu care eram, ci universală, ca a Dvs. Și nu mi-o trăiesc la acel nivel care să justifice pupatul mâinii.

Munca de teren s-a terminat seara. După aproape 12 ore eram înapoi acasă, dar intervenise ceva: mama mea își dorea foarte mult să stea de vorbă cu un preot în acea seară. De unde să iau unul? Pe când eram încă în mașină cu consilierii am îndrăznit să îi cer unuia dintre ei să nu considere ziua încheiată și să mă ajute. "Când ajungem în Cluj, mă duc vreo jumătate de oră la Adorație Euharistică, dar apoi vin, ne întâlnim la mama ta!" Așa a fost. Și aproape de 11 noaptea am plecat de la mama, împăcați. Preotul s-a oferit să mă conducă acasă iar eu nu știam cum să îi mulțumesc pentru efortul făcut. Mi-a luat-o înainte. Era bine dispus... dar de fapt când nu e el bine dispus? Și mi-a spus: "Acum mulți ani, când nu eram preot, într-o noapte simțeam că mă duc. Eram așa de speriat încât m-am grăbit în miezul nopții să mă spovedesc. M-am dus acasă la părintele L și m-am spovedit. L-am ținut noaptea pentru spovada mea, dar, culmea, la sfârșit el mi-a spus mie: 'Mulțumesc!' Am rămas mirat, dar părintele L a continuat: 'Mulțumesc că mă ajuți să îmi trăiesc preoția.'" Și a început să îmi spună entuziasmat cât de bine se simte să poată să îl slujească pe Cristos prezent în semeni. În seara aceea Cristos/aproapele în nevoie era mama mea.

Mintea îmi stătea tot la sărutul pe mână al acelei bătrâne. Când am ajuns la mama, i-am sărutat mâna. Când am ajuns acasă la soție, i-am sărutat mâna. Acelui preot, deși ar fi meritat, nu, nu i-am sărutat mâna. Probleme cu coloana, știți Dvs. Probleme pe care bătrâna nu le avea. M-am gândit la cât de des spunem "Sărut mâna!" dar cât de rar o facem. Este doar un alt caz în care cuvintele se disociază de fapte. Cu vorba înainte, cu fapta înapoi. Lăudăm dând din buze dar nu sărutăm cu acele buze. A devenit doar o simplă expresie de salut, pe care o foloseam mai des când eram mici și pe care cu cât creștem cu atât o înlocuim cu un mai distant și plat "Bună ziua!" Îmi amintesc că în copilărie, când îmi salutam bunica cu "Sărut mâna!", țineam adesea să îi și sărut mâna. Acea mână cu pielea zbârcită mă atrăgea (și mă mai atrage) să o sărut cu respect.

Am căutat din curiozitate niște date despre sărutatul mâinii. Am aflat că obiceiul s-a "subțiat" în occident la mediul diplomatic și aristocratic. În Europa Centrală și de Est s-a păstrat însă mai mult, în special în spațiul religios. În Biserica Catolică se obișnuiește sărutarea mâinii (mai corect a inelului) de la Episcop în sus. În unele zone însă, în special în spațiul ortodox, se obișnuiește sărutarea mâinii chiar și la preot. Nu pentru meritele personale ale preotului, ci pentru că acele mâini ating Euharistia și iau parte la transsubstanțiere. Sfântul Francisc de Assisi nu găsea nimic umilitor în a săruta mâinile preoților, ci pentru el era o continuare firească a iubirii pentru Preasfântul Sacrament. Și sunt atâția alți sfinți care făceau asemenea Sf. Francisc. În primele secole, persecuția împotriva Bisericii cunoștea adesea ca formă de pedeapsă tăierea mâinilor, pentru ca preotul sau Episcopul condamnat să nu mai poată celebra și binecuvânta. Credincioșii recuperau aceste mâini și le conservau. În fine, Sf. Ioan Maria Vianney vorbea despre marea venerație dată obiectelor din Casa de la Loretto, pentru că au fost cândva atinse de Fecioara Maria și de Isus. "Dar degetele preotului, care ating Preasfântul Trup al lui Isus Cristos - nu sunt acestea oare mai prețioase?" Avem și cazuri de vindecări prin simpla atingere a mâinilor unui preot: o femeie care suferea de paralizie i-a cerut Sf. Ambrozie să îi permită să îi sărute mâinile și s-a însănătoșit imediat.

Nu încerc prin toate acestea să îndemn la sărutarea mâinilor preoților. Aș fi un fariseu să îndemn la un asemenea lucru, atâta timp cât pe mine însumi nu mă văd făcându-l. Suntem prea moderni. Atingerile, aproape orice atingeri, ajung să fie suspectate, iar dacă la mijloc mai e și un sărut, chiar și pe mână... ce subiect de scandal poate ieși. Și dacă nu ar fi așa, ne preocupă ce ar gândi ceilalți văzându-ne, sau chiar ce ar gândi preotul (nu cumva l-am ispiti să fie mai mândru? noroc că ne preocupăm noi de ispitele lui...). Cu timpul, peste obiceiul sărutării mâinii preotului se va așterne tot mai mult praf... și trist e că obiceiul în familii merge pe aceeași cale.

Dar să revin la bătrânica de la care am plecat. Ea, sărutându-mi mâna - mi-e rușine și să repet aceste cuvinte - mi-a oferit câteva lecții. În primul rând, lecția umilinței fără nici o reținere, a umilinței interiorizate. Eu, în fața unor situații care îmi cer umilința, adesea mă codesc până la... evitare. Apoi lecția respectului: nu față de persoana mea, chiar și preot să fi fost. Când un țăran sărută mâna unui preot, o face pentru a-și arăta respectul pentru cel care reprezintă Biserica. Eu ar fi trebuit să sărut mâinile acelei bătrâne și ale tuturor bătrânilor pe care îi întâlnesc în aceste delegații, pentru că fără statornicia lor în credință, în contextul regimului trecut, Biserica de astăzi ar fi putut să nu mai existe. Cât respect merită acești oameni cernuți de anii "epocii de aur"! În fine, lecția recunoștinței: am început să spun mai des în gând (am mare răbdare cu mine... de la gând voi trece la vorbă... de la vorbă cândva și la faptă) "sărut mâna pentru..." și lista e lungă. Sărut mâna, mamă, pentru că ești, pentru că m-ai născut, pentru că te îngrijești și acum de mine! Sărut mâna, soție, pentru că ești alături de mine, pentru copiii pe care îi avem, pentru că mă rabzi deși sunt așa de imposibil! Sărut mâna, părinte, pentru Liturghia de astăzi, pentru binecuvântare, pentru dezlegare! Sărut mâna, Doamne, că unui așa păcătos i-ai mai dat să vadă încă o dată lumina zilei, încă o șansă să îmi deschid mai larg ochii pentru a vedea cât de binecuvântat sunt și pentru câte pot să mulțumesc! Sărut mâna!

Radu Capan
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire