pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Isuse al meu
- 9 octombrie 2009 -

Sfântul Atanasie ne povestește astfel viața Sf. Antonie: "Era un tânăr bogat, născut într-o familie creștină din Egipt. Părinții săi au murit pe când se afla la începutul adolescenței, lui revenindu-i întreaga avere. S-a maturizat repede, asumându-și această responsabilitate. Avea toți banii din lume, precum și toate grijile. Dar într-o duminică, pe când se afla la biserică, a auzit la Evanghelie răspunsul dat de Cristos tânărului bogat: 'Dacă vrei să fii desăvârșit, mergi de îți vinde averile și le dă săracilor și vei avea comoară în ceruri. Apoi vino și urmează-mi Mie.' Ceva din aceste cuvinte binecunoscute l-a mișcat pe Antonie, ca și cum Isus i-ar fi spus acele cuvinte direct lui, personal. Antonie nici nu a mai așteptat să se încheie liturghia. S-a grăbit afară din biserică și s-a apucat să își pregătească registrele pentru a-și vinde proprietățile și pentru a împărți banii săracilor. Din acea zi, Sfântul Antonie și-a dedicat viața rugăciunii. El s-a dus să locuiască într-o cocioabă la marginea orașului, cultivând pământul pentru a se hrăni. Cincisprezece ani mai târziu, s-a mutat în deșert."

M-au impresionat aceste rânduri. M-au făcut să mă gândesc la Apostolii care, fără să clipească, i-au făcut stânga împrejur unui stil de viață pentru a-l urma pe Necunoscutul care le vorbea direct în inimă. Tânărul Antonie nu l-a văzut cu ochii pe Isus, în acel moment, la biserică, dar a primit cuvintele în inima lui. "Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut" (Ioan 20, 29). Și desigur, putem invoca atâtea vieți de sfinți, din Răsărit și din Apus, cu istorii similare. Ce au ele în comun? Sunt istoriile unor oameni care au luat personal cuvintele lui Isus, care au avut o relație personală cu Isus. Cred că o mare dramă a zilelor noastre este că inclusiv noi creștinii avem o relație distantă cu Dumnezeu. Suntem în stare ca o viață întreagă să mergem la biserică, să respectăm poruncile, să respectăm ceea ce teoretic ar defini statutul de creștin, dar fără să îl fi experimentat vreodată la nivel personal pe Dumnezeu. Îmi amintesc de un alt episod, de data aceasta nu citit, ci văzut, într-un film despre Padre Pio. Tocmai îi apăruseră stigmatele. Era întins pe pat, chircit de durere și uimit de alegerea făcută de Dumnezeu. Fratele aflat lângă el încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat, iar Padre Pio i-a explicat: "L-am văzut! L-am văzut pe Isus Cristos murind pe Cruce! L-am văzut murind pentru mine!" Cu toții știm că Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre, dar am coborât de la minte la inimă faptul că Isus a murit pentru păcatele mele? Dacă nu, punem adevărul creștin în aceeași categorie cu a adevărurilor impersonale precum "pământul este rotund" sau "apa e formată din oxigen și hidrogen".

Ierarhul rus Tihon, considerat sfânt de Biserica Ortodoxă, scria în secolul al XVIII-lea o rugăciune deosebit de frumoasă:

"Ascultă, suflete al meu: la noi vine Domnul; ne cercetează Dumnezeu;
Pentru mine s-a născut din Maria Fecioară și s-a învelit în scutece
cel ce acoperă cerul cu nori și se înveșmântează în straie de lumină.
Pentru mine a fost pus în staul smerit
El, care cerurile stăpânește și pe pământ picioarele își odihnește.
Pentru mine s-a hrănit din laptele maicii Sale cel ce hrănește toată ființa.
Pentru mine a fost ținut în brațele maicii Sale,
El, care s-a născut înconjurat de heruvimi și care în îmbrățișarea Sa ține toate făpturile.
Pentru mine a fost El tăiat împrejur, după cum cerea legea, El, care face Legea.
Pentru mine Nevăzutul s-a făcut văzut trăind printre oameni.
El, care este Dumnezeu meu, s-a făcut asemenea mie, om.
Cuvântul trup s-a făcut și Domnul meu, El, Domnul slavei, pentru mine chip de rob a luat,
pe pământ a trăit, pe pământ a umblat, cel care este Împăratul Cerurilor. [...]
Pentru mine Dumnezeu a creat lumea.
Pentru mine El a devenit om în Cristos.
Pentru mine a pătimit pe Cruce.
Pentru mine s-a ridicat din morți și s-a înălțat la ceruri."

Pentru mine. Știu, dar oare înțeleg? Tentația mare este de a transforma "pentru mine" în "pentru alții". Duminică de duminică ascult pericopele evanghelice în care Isus Cristos vorbește unei categorii sau alteia: orbilor și surzilor de astăzi, fariseilor de astăzi, leproșilor de astăzi. Dar nu mie. Spre deosebire de tânărul Antonie, am impresia că Isus nu cu mine vorbește, ci cu alții. Și atunci de ce mă mir că Isus nu mă vindecă (și) pe mine, ci (doar) pe alții? Nu vom reuși niciodată să intrăm într-o relație personală cu El până când nu îi vom lua în serios cuvintele, până când nu vom înțelege că ni se adresează nouă, acum; până când nu ne vom identifica cu orbul din naștere, cu fariseul de la templu, cu bărbatul paralizat, cu femeia cu scurgere de sânge, cu Zaheu cățărat în copac, cu Marta, cu Petru... Nu este vorba de un simplu exercițiu de imaginație, ci de seva de viață din Scriptură, de actualitatea perenă a cuvintelor lui Isus, în orice timp, în orice loc. Cristos, vorbind altora acum două mii de ani, îmi vorbește mie, cel de astăzi. S-a jertfit pentru mine pentru că vrea o relație personală cu mine. Locul lui favorit nu este pe cupola bisericii, într-o pictură, la distanță, ci în pâinea și vinul consacrate, care pe mine mă așteaptă să le consum.

Sunt lucruri pe care le știu, dar pe care trebuie să mi le repet continuu pentru a le interioriza. Cum ar fi dacă mintea mea, în loc să fie ocupată de ritmurile nu știu cărui hit ar repeta: "Isus s-a jertfit pentru mine; Isus dorește o relație personală cu mine; Isus este Mântuitorul meu"? Una dintre rugăciunile care îmi place în mod aparte este "Canonul către Domnul nostru Isus Cristos", din Orologhion. Chiar dacă nu îl repet prea des, vă pot spune la orice oră din zi sau din noapte "refrenul": "Isuse al meu". Repetiția acestei expresii ne "fixează" în minte un rezumat ultra-concis al nevoii unei relații personale cu Dumnezeu, al nevoii experimentării Lui în viața noastră. Închei citând din acest canon:

"Tu ești lumina minții mele, Isuse al meu, Tu ești mântuirea sufletului meu cel deznădăjduit. Mântuitorule, Tu, Isuse al meu, de pedeapsă și de gheenă scapă-mă pe mine, cel care strig: Mântuiește-mă, Isuse al meu Cristoase, pe mine păcătosul. Cu totul fiind dedat la patimile necinstei, Isuse ale meu, acum strig: Tu, Isuse al meu, trimite-mi mână de ajutor și scapă-l pe cel care strigă: Mântuiește-mă, Isuse al meu Cristoase, pe mine ticălosul. Minte pângărită având, Isuse al meu, strig către Tine: Curățește-mă de întinăciunea păcatelor și mă scapă pe mine, cel ce am alunecat din neștiință întru adâncurile răutății, Mântuitorule, Isuse al meu, și mă mântuiește, rogu-te. [...]

Isuse preadulce, mângâierea sufletului meu, Isuse curățirea minții mele, Stăpâne mult milostive, mântuiește-mă Isuse, Mântuitorul meu. Isuse al meu atotputernice, nu mă părăsi. Mântuitorule Isuse, ai milă de mine și mă mântuiește de toată pedeapsa, Isuse, și mă învrednicește de partea celor mântuiți, Isuse al meu. Cu ceata aleșilor Tăi mă unește, Isuse iubitorule de oameni."

Radu Capan
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire