pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Am vreo valoare în lume?
- 29 iulie 2009 -

Am fost puțin surprins să constat că printre cele mai bune cincizeci de filme catolice ale tuturor timpurilor se numără și "It'a a wonderful life?" De ce m-a uimit statistica? În primul rând, pentru că nu știam că e film la realizarea căruia au lucrat catolici. În al doilea rând, pentru că filmele noi, cu efecte atât de puternice încât să ascundă golul moral al mesajului transmis, dețin monopolul locurilor de vârf în statisticile cu temă cinematografică. În al treilea rând, pentru că gusturile mele sunt puțin diferite, adesea antagonice, în raport cu cele ale majorității. Filmul acesta conține povestea fiecăruia dintre noi, măcar într-un singur moment al vieții, dacă nu în mai multe. Un bărbat, în culmea ruinei financiare, se gândește serios să-și curme viața. Afacerile îi sunt la pământ, căsnicia în pragul falimentului, stima de sine lipsește complet. În mijlocul disperării, la vremea praznicului Crăciunului, un înger se face văzut înaintea lui, conducându-l într-o călătorie fascinantă. O călătorie în care personajul nostru principal descoperă că viața celor apropiați lui, fără existența sa, ar fi fost o ruină.

O persoană dragă sufletului meu, inima manifestărilor interconfesionale din oraș, îmi spunea, de curând, că nu a mai organizat nimic pentru că nu a fost mulțumit de prestația sa din cursul manifestărilor creștine pluridenominaționale trecute. Între timp, eu eram la fel de dezamăgit din pricina propriilor mele falimente, care, din nefericire, nu țineau de imagine, ci de esența interiorului meu. Activități comune, devenite de ani buni tradiție în Sibiu, nu s-au mai desfășurat. Și pentru că inima aceasta, în anul trecut, nu a mai bătut, mulți s-au întristat, relațiile dintre creștinii de diverse orientări s-au răcit și încă o șansă spre apropierea tinerilor de Cristos și, prin El, a unora de ceilalți, s-a stins.

Înainte de ziua aniversării mele, M mă suna întotdeauna. "Zi-mi ce vrei să-ți gătesc!" Cumpăra din banii ei totul, pregătea mesele cu delicioase bucate, după care se retrăgea discret, înainte, adesea, de sosirea invitaților. M fusese abandonată de părinți și crescută de o mătușă și de un unchi binevoitori. La o vârstă fragedă, a venit la Sibiu, a lucrat, a urmat apoi școala de asistente, s-a angajat în spital, unde muncește și în prezent. Smerita M, cea mult iubitoare de Cristos și de semeni, întâlnește însă un domn. Unul cu un trecut zgomotos, prea ancorat în cele ale firescului ca să privească, măcar pentru o clipă, la ale înaltului. Toate lipsurile afective ale copilăriei i se trezesc sub imboldul pasiunii pe care el declară că i-o poartă. M stă pe gânduri, pune în balanță ambele variante și hotărăște că are nevoie de ajutor specializat pentru a alege înțelept. Apelează la un psiholog laic și felul ei de a fi se schimbă radical: "M, până acum te-ai gândit la Dumnezeu și la alții. De-acum, gândește-te și la tine! Chiar de nu-l iubești pe omul ăsta și nu ești sigură de sentimentele pe care i le porți, trebuie să fi dezvoltat pentru el măcar atașamentul, uneori mai important decât iubirea". De câțiva ani, M a ales. Acum nu mai e în Biserică, nu mai face acte de caritate, încearcă să trăiască gândindu-se la ea, așa cum nu a făcut-o niciodată înainte. Dar nu se simte împlinită deloc. Bine spune cântarea: "Departe de casa Ta, Doamne, am uitat iubirea Ta, am uitat de frații mei, m-am gândit numai la mine. Departe de casa Ta, Doamne, rătăceam străin prin lume, căutând doar fericirea, dar sunt trist și înșelat."

Preaiubiților, oridecâteori ne punem întrebarea "Am vreo valoare în lume?", vă invit să facem împreună un lucru salvator: să ne defocalizăm de pe noi înșine și să ne refocalizăm pe Isus și pe oameni. Doar în această aparentă pierdere a noastră din vizorul propriei noastre preocupări avem oportunitatea să îi găsim răspunsul corect chestiunii valorii personale. Când credem că nu mai avem ce da, s-ar putea ca abia atunci Domnul să dăruiască prin noi. Când am ajuns la limitele iubirii, s-ar putea ca abia atunci să iubim cu iubirea Lui. Și, scumpii mei prieteni, eu zic că avem destule motive să ne îndoim de multe, de relațiile noastre, de slujbele noastre, de noi înșine. Să nu ne îndoim niciodată de valoarea pe care El ne-o atribuie, ție și mie. E valoarea aceea monumental pictată pe crucea unde Cristos a murit, invitându-ne acum la a ne întoarce acolo, pentru a ne descoperi lumina, pacea, siguranța, fericirea, paradisul pierdut!

"S-a înserat peste întregul sat,
Întinde noaptea vălul ei întunecat.
Rămâi aici, eterne paradis,
M-aștepți pe-altar, cu-același dor aprins,
Să mă-ntorc iar.

R: Doamne, vreau iubirea mea să-Ți dau,
Să fii mereu întâiul gând al meu,
Oriunde merg și-n tot ce fac,
Să știu că ești prezent.


Îngenunchez și umilit te rog,
Să-mi ierți al necredinței crud zălog ce m-a legat
Rămân uimit și-n suflet fericit,
Că mâna ce m-a ridicat
E mâna Ta."

Cântările tinerilor catolici

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire