pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Noua estetică
- 8 iulie 2009 -

Când el a hotărât să se căsătorească cu ea, nu și-a închipuit că avea să lupte cu atâtea prejudecăți din partea prietenilor. Distanța între frumusețea lui și urâțenia ei capătă dimensiuni monstruoase, după estetica firii. Toți cunoscuții care au îndrăznit i-au spus cunoștinței mele să-și scoată ceara din ochi, să fie bărbat, să se uite în oglindă, să-și ia câmpii și să plece departe de ea. Prieteni scumpi, eu am văzut multe chipuri schimonosite de boală la viața mea, dar ea le întrece pe cele mai multe! Cum să fie altfel, după abuzurile părinților, căzând apoi pe mâinile unui psihopat care i-a fost soț până la moartea lui (rezultatul consumului de alcool, dacă nu mă înșel), cu trupu-i zdrobit, cu inima frântă? Adesea, când este abordat de "binevoitori", bărbatul răspunde cam în felul acesta: "Ceea ce voi numiți 'urâtă' e pentru mine o ființă sublimă. Atunci când intru în casă, mă umplu de bucurie și de pace! Traiul cu ea e o minune!" Ea e foarte săracă și nici el nu stă foarte bine material, dar el s-a îngrijit să nu lipsească de la nuntă nimic, după tradiția zonei. Așa că aproape toată nunta a fost filmată. Am urmărit înregistrarea lor din ziua în care au spus "da", în fața lui Dumnezeu, a martorilor văzuți și nevăzuți. El radia de bucurie. Ea plângea mai tot timpul, lucru ce-i accentua și mai mult diformitățile chipului. După multe lacrimi de durere, acum plângea de veselie. Nu, nu era un coșmar trecutul, purta în trup emblemele zilei de ieri. Dar Cineva, care lucrează în chip nebănuit atunci când și așa cum ne așteptăm mai puțin, a auzit un strigăt, oprindu-l pe cel ce avea să vină.

Una dintre ilustrațiile dragi mie este cea care redă o întâmplare petrecută într-o anumită biserică din România, tot cu prilejul unei nunți. Preotul urma să celebreze taina căsătoriei. Când mireasa și-a ridicat vălul ce-i acoperea fața, slujitorul altarului a înlemnit. Era o situație mai gravă decât cea mai sus prezentată. "Abia am reușit să spun cuvintele adecvate, într-un mod mecanic, formal, ca să se încheie odată slujba", își amintește preotul. "M-am așezat, la masa de după, lângă tatăl ei. Nu mai puteam de curiozitate, așa că am întrebat: 'Frumoasă nuntă, trebuie să vă fi costat mult organizarea ei, nu?", continuă omul lui Dumnezeu, sigur fiind că la mijloc sunt ceva interese financiare. Tatăl, prinzându-se unde vrea să bată părintele, începe și deapănă întreaga istorie. "- Soția mea a murit, dând naștere fiicei noastre. Am iubit-o ca pe ochii din cap. Am muncit pentru ea necurmat. Era cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă din școală. Un singur vis aveam: să o văd măritată cu un bărbat frumos și bogat. Într-o zi, fiica aceasta a mea vine acasă spunându-mi că Îl iubește pe Cristos și vrea să înceapă o viață nouă dedicându-se Lui! Am înnebunit atunci. Am început să dau în ea ca în ceva ce trebuie distrus într-o clipă. Cu pumnii și picioarele am desfigurat-o. Într-un moment de luciditate, am sunat la Salvare. A doua zi, când m-am dus s-o vizitez, medicii nu m-au primit în spital, spunându-mi că brutele nu mai sunt părinți... Și nici oameni. Iar animalele nu au ce căuta în spital. Când am reușit să mă strecor însă la ea, i-am cerut iertare. Și ea mi-a spus: - Te iert pe tine, așa cum și pe mine m-a iertat Isus.' În urma loviturilor, o parte a feței a rămas paralizată, iar unul din ochi nu a putut fi salvat. Fiica mea, mutilată pe viață de mine, acum creștină practicantă, e întâlnită în Biserică de un tânăr frumos și bogat, așa cum eu nu credeam că sunt printre credincioși. O cere în căsătorie și o iubește așa cum este. Ai lui părinți organizează nunta la care ați slujit ca și preot astăzi."

Vă mai spun una mică și trag morala! În gara din București, pe vremea când copiii străzii bântuiau pe acolo. Un astfel de copil, murdar, zdrențăros, trist din cale afară, primește o bucată de pâine din partea unui trecător grăbit. Un câine, flămând și el, se apropie de micuț, râvnind la avutul lui de mare preț. Băiatul rupe o jumătate din bucata lui, i-o dă ființei patrupede, îmbrățișându-o apoi.

În lumea vie, ambalajul induce în eroare de cele mai multe ori. Chipul frumos natural sau artificial ascunde adesea grotescul căderii umane. Iar suferința zămislește întotdeauna atitudini contrare față de esența vieții: Pentru cei care o înțeleg și și-o însușesc, e prilej de eliberare și apoi de devenire lăuntrică. Pentru cei care o resping, motiv de împietrire a inimii. Dar, așa cum Domnul Isus a adus o poruncă nouă, o iubire nouă, o misiune nouă, o viață nouă, venit-a El și cu o estetică nouă. Și estetica aceasta nu are de-a face nici cu formele tale, nici cu părul tău, nici cu pielea ta, nici cu integritatea simțurilor tale, ci are de-a face cu interiorul tău. Fără Isus, suntem cu toții orbi, surzi, muți, șchiopi, bolnavi fizic și psihic. Când suntem cu El însă, a noastră foame Îl face pe El, cel pentru o vreme murdar, zdrențăros, trist din cale afară, să rupă o bucată din Pâinea Lui și, chiar de suntem prea lesne mai de neiubit decât dobitoacele, să ne îmbrățișeze, să ne strângă la piept, să ne țină lipiți de El, aici și mai cu seamă dincolo. Păi da, preaiubiți de El, există un dincolo, unde noua estetică va fi la ea acasă. Tu pe ce estetică pui preț?

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire