pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

De ce S-a înălțat Isus?
- 29 mai 2009 -

"- Nu mă pot concentra la nimic, de când am aflat vestea... Oare de ce a trebuit să moară un om deosebit, în floarea vârstei, care mai avea atâtea de dăruit?" Iată câteva din întrebările care luau ființă în inima unei colege de lucru, în plin praznic al Înălțării Domnului Isus, după calendarul de răsărit. Un medic obstetrician-ginecolog care o îngrijise pe colega mea în timpul sarcinii sale, un medic cu adevărat "uman" într-o specialitate medicală dură, asistent universitar plin de iubire față de studenți, a trecut în veșnicie. Nouă, ca bărbați, ne e greu să ne imaginăm cum atitudinea unui medic obstetrician poate să răvășească lăuntrul unei femei însărcinate, așa cum, din păcate, se întâmplă adesea, sau îi poate da curaj să parcurgă o perioadă și așa dificilă din a sa existență. Din această perspectivă, întristarea fostei paciente a celui decedat își are justificare. Și chiar așa, de ce mor prea repede oamenii pe care noi îi apreciem? De ce ne lasă singuri, într-o lume cu atât de puține valori, să ne mâncăm unii pe alții, să ne scoatem ochii, să ne urâm și să ne războim neîncetat?

*

A înviat Cristos și speranțele tuturor cunoscuților Săi s-au înnoit. "Oare va predica din nou, cu autoritatea-I unică, fără putință de a fi imitată?" "Oare îi va vindeca din nou pe cei bolnavi și plini de credință?" "Oare îi va reabilita iarăși pe păcătoși, dându-le șansa trăirii virtuoase?" "Oare va ajusta din nou sistemul religios la parametri trăirii profunde și autentice?" Oh, câte năzuințe renășteau în inimile preaiubiților ucenici ai Domnului! Și iată-i pe toți, în frunte cu al lor Învățător, la doar patruzeci de zile după glorioasa Înviere, pe munte, luându-și "la revedere" de la Cristosul Cel fizic în mijlocul lor atât de puțină vreme. Desigur, cum bine spune patristica, mare bucurie trebuie să fi fost pentru drepții aflați în prezența lui Dumnezeu, când L-au văzut printre ei pe Cel pe care, cu a lor viață, L-au oglindit! Mult trebuie să se fi bucurat Adam, primul om greșit, că un al doilea Om, chiar Dumnezeu întrupat, a răscumpărat toată greșeala lui care a denaturat creația întreagă! Sau Abel, ucis de al său frate pentru că a adus o jertfă primită de Dumnezeu, cum avea să se bucure să-L adore pe Isus azi Înălțat, ieri ucis de frații Săi pentru jertfa desăvârșită a viețuirii în Adevăr! Sau Noe, sau Abraham, sau Iacov! Ori Iosif cel curat, vândut de frații săi, ca Domnul Isus, dar ridicat de Dumnezeu în poziția de mântuitor al tatălui și al fraților săi vrăjmași! Sau Moise, profetul! Sau David, strămoșul de trup al Domnului! Ori Melchisedec, icoana veterotestamentală a preoției legii celei noi! Pentru toți aceștia, precum pentru mulți alții aflați în slavă, înălțarea lui Cristos a fost prilej de sărbătoare cerească. Și aici iată surpriza! Pentru ucenicii rămași pe pământ, Înălțarea Domnului Isus nu e motiv de disperare, ci de veselie duhovnicească. "Și a fost că, pe când îi binecuvânta El, a fost despărțit de ei și a fost ridicat la cer. Și ei, după ce I s-au închinat, s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie" (Luca 24, 50-52). De ce? Curând, Isus avea să revină din nou pe pământ, de astă dată prin Spiritul Sfânt. Nu în chip văzut, ci într-unul tainic, dar totodată accesibil tuturor celor care cred în El. Nu într-un trup limitat de timp și de spațiu, ci chiar în locuințele interioare ale celor care-L primesc, înveșnicindu-le și purtându-le în infinitul sferelor cerești.

* *

Preaiubiților, nu pot înțelege nici eu întru totul de ce oamenii deosebiți ne sunt luați "prematur" de lângă noi. Știu că e un gol imens pe care ei îl lasă în urma morții lor. Un lucru îl știu cu certitudine: plecarea lui Isus din mijlocul nostru nu ne lasă singuri, fără de scumpa-I prezență! Înălțarea Domnului Isus ni-L aduce pe El, alături de întreaga Sfântă Treime, nu mai departe de spiritul nostru, în glorioasa zi de Rusalii din viața noastră. Vă e greu fără cei dragi. Sunteți singuri fără ei. Vă înțeleg. E însă Unul care umple orice spațiu ce strigă de iubire cu dragostea Lui. Și nu-i pierdere umană a cărei durere să n-o poată compensa prezența Sa. Și nu-i pierdere umană pe care El să nu o poată transforma în motiv de nădejde, căci, în El, nici un credincios nu se pierde de Dumnezeu și nu se pierde nici de ai Săi, plecați întotdeauna prea repede din lumea noastră pervertită, săracă și rece. Mare dreptate avea sfântul Ioan Gură de Aur când spunea: "Isus S-a înălțat la cer pentru ca cerul să se coboare în noi!" Și de e cerul în noi, cumva, greu de înțeles, tot prin Cristos care e Totul în toți, ne sunt foarte aproape și cei adormiți întru El și prea repede răpiți din mijlocul nostru.

Să medităm încă la semnificația Înălțării Domnului nostru: "Isus S-a înălțat la cer pentru ca cerul să se coboare în noi!" Și să ne servească meditația aceasta întru mântuire și sfântă mângâiere în vreme de doliu, de solitudine, de descurajare.

Cristos S-a înălțat!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire