pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Paștile noastre, spaima morții
- 10 aprilie 2009 -

"Murim, dar învingem!"
Tertulian

În camera mortuară, un unchi și două mătuși care nu s-au văzut de mult timp, discută în continuu. Scanez camera, îmi salut rudele, îndreptându-mă apoi spre o altă încăpere, ce i-a servit scumpei mele bunici ca locuință, o bună parte din viață. Trupul său era încă acolo... În casa ei, multe frumoase clipe am petrecut cândva! Mi-am amintit de rugăciunile ei pasionale și consecvente, de focul într-o sobă veche și de mirosul de lemn, de felul în care alergam, împreună cu sora mea, pe dealurile pline cu viță-de-vie, pentru ca să dormim noaptea adânc, toți de-a curmezișul patului de paie... Și câte și mai câte suveniruri avea să ne lase nouă, nepoților, o femeie atât de frumoasă la trup și la suflet! După serviciul funerar, la masa ce a urmat, cineva se oprește din șirul discuțiilor ocolitoare, de negare a morții, punând întrebarea: "Oare mai e ceva după moarte?" Rapid primește și un răspuns, din partea unui alt mesean: "Probabil, dar nu s-a întors nimeni de acolo, ca să ne spună..." Fals. S-a întors Cristos! Cristos a înviat!

Haideți să pornim într-o scurtă incursiune în ceea ce privește dovezile științifice ale Învierii Domnului Isus! Și mă rog Celui Înviat să ne dea tuturor puterea de a crede veridicitatea întoarcerii din morți a Sa, întru mântuirea sufletelor noastre!

După ce a fost crucificat, în conformitate cu obiceiul iudaic, trupul Omului Isus a fost înfășurat în pânză, aplicându-se peste aceasta o sută de măsuri de mirodenii și uleiuri, amalgamate, sub forma unei paste vâscoase (Ioan 19, 39-40). Trupul, astfel pregătit, a fost depus într-un mormânt în stâncă, o piatră de două tone prăvălindu-se în față (Matei 27, 60; 16, 4). Mormântul era sigilat cu pecetea romană. Garda romană, formată din soldați care și-ar fi pierdut viața de corpul Domnului Isus ar fi dispărut, păzea mormântul neîncetat.

A treia zi, trupul lui Cristos nu se mai afla acolo. Piatra era înlăturată, sigiliul rupt, soldații fugiți.

Să fi greșit ucenicii mormântul, în sfânta duminică a Învierii? Nu, mormântul lui Cristos era sigur, pecetluit, sigilat, păzit. Iar dacă trupul ar fi fost în altă parte, evreii și romanii nu s-ar fi dat înapoi nicicând să-l prezinte, contestând învățătura periculoasă a "sectei creștinilor" care avea să se nască și să le dărâme propriile crezuri.

Să nu fi fost Cristos mort, ci doar "în comă"? Gândiți-vă cum ar fi putut un muribund, după ce a zăcut ore în șir pe cruce, cu răni care ar fi produs septicemie, deshidratat, tremurând, să treacă peste toate opreliștile de la gura despicăturii în stâncă, să se prezinte apoi tuturor ca înviat din morți (nu ca un învins, demn de compasiune și de jale) și să atragă adorarea atâtor martori ai învierii?! În plus, cei ce L-au dat o dată la moarte, L-ar fi dat din nou, în taină, de astă dată.

Să fi furat ucenicii corpul Domnului? Speriații aceia care L-au părăsit pe Isus, fugind într-o parte și-ntr-alta mâncând pământul? Înfricoșații care, de teama de a nu păți și ei ceva rău, fie L-au tăgăduit pe Învățătorul lor, fie s-au închis într-o cameră bine ferecată? Oamenii aceștia trăiau cea mai cumplită tragedie psihologică... Și unii cred că ar fi căpătat atâta forță încât să depășească toate obstacolele spre trupul Domnului!

Fășiile de pânză în care fusese învelit trupul Domnului erau așezate cu grijă în mormântul gol. Se pare că au suferit o transformare extraordinară, pentru că acopereau un corp care trecuse din trup al putrezirii în trup al învierii. Dacă am lua în considerare doar acest element, al așezării pânzei (și nu al dispariției ei), s-ar dărâma toate ipotezele de mai sus.

Iar ucenicii, convinși de realitatea învierii pentru că s-au întâlnit cu Cel Înviat, ieri fugari fricoși, tăgăduitori și plini de îndoieli, mâine, în noua eră, cea de după sfânta Înviere, vor suferi morți de martiri (Petru, Andrei, Iacov, fiul lui Alfeu, Filip, Simon, Bartolomeu - crucificați, Matei și Iacov, fiul lui Zebedei - omorâți cu sabia, Ioan - exilat, Tadeu - ucis cu săgeți, Iacov, ruda Domnului - ucis cu pietre, Toma - ucis cu lancea). Nimeni nu s-ar deda morții de bună voie, decât dacă ar crede în Înviere!

Preaiubiților, moartea, iadul, dracii, nu se tem de un Cristos mort, ci de unul Înviat! De aici, atâtea teorii menite să pună la îndoială un crez în Învierea Lui care a înnoit fața pământului!

Unde a fost duhul lui Isus, în timp ce trupul era în moarte? Ne spune sfântul apostol Petru: "pentru că și Cristos a suferit o singură dată pentru păcatele noastre, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar făcut viu în duh, prin care, deasemenea, mergând, a predicat duhurilor din închisoare..." (1 Petru 3, 18-19), "fiindcă pentru aceasta s-a vestit Evanghelia și celor morți, ca să fie judecați potrivit oamenilor, după carne, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu, după duh" (1 Petru 4, 6). Dacă ați ști cât urăsc unii pasajele acestea, printre predicatorii lumii! Dacă ați ști ce interpretări fantasmagorice dau unii simplelor și curatelor învățături! De ce nu suportă oare omul învățătura sănătoasă, pierind cu Biblia în minte și ducându-i și pe alții în rătăcire? Isus S-a coborât în Locuința morților, în Iad, Șeol, Hades. În locul în care Isus S-a coborât, mai prejos de toate adâncimile pământului (Efeseni 4, 9-10), existau oameni sfinți, până la Cristos, care nu aveau acces la vederea Feței lui Dumnezeu. În Infern însă, sfinții nu stăteau în același locaș cu păcătoșii neconvertiți (Luca 16, 22-26). Cristos se pogoară în locașul drepților din Șeol, strămutându-i în Rai. Pentru că nimeni nu a văzut și nu va vedea slava lui Dumnezeu fără Cristos Domnul! El e Calea, El e mijlocul, El e mântuirea și-n afară de El nu e decât veșnica osândă! În Troparul de Paști, după Liturghia Bizantină, stă așezat acest frumos pasaj: "O mare liniște domnește astăzi pe pământ, o mare liniște și o mare singurătate. O mare liniște, pentru că Regele doarme. Pământul s-a cutremurat și s-a liniștit, pentru că Dumnezeu a adormit în trup și S-a dus să-i trezească pe cei care dormeau din veci (...). El îl va căuta pe Adam, cel dintâi Părinte al nostru, oaia cea rătăcită. El vrea să-i cerceteze pe toți aceia care sunt așezați în întuneric și în umbra morții. Se duce să-i scape de suferințe pe Adam cel aflat în lanțuri și pe Eva, prizonieră și ea, El care este în același timp Dumnezeul lor și Fiul lor (...). 'Eu sunt Dumnezeul tău, și pentru tine am devenit Fiul tău. Scoală-te, tu care dormeai, căci nu te-am creat ca să stai aici înlănțuit în iad! Scoală-te din morți: Eu sunt Viața celor care au murit'."

Isus a zdrobit moartea, omorând-o cu propriile-i arme. Isus a luat cheile locuinței morților din mâna celui care le avea în stăpânire (Evrei 2, 14). Isus ne-a trasat o Cale, singura neînșelătoare, singura perfectă, singura veridică, spre învierea noastră. Isus nu ne vrea pierduți, sortiți chinurilor veșnice, El ne dorește mântuiți! Să plângem pentru păcatele comise din prea multă iubire pentru sinele nostru, să îndrăznim să strigăm: "Isuse, iartă-ne, transferă asupra noastră îndreptățirea dobândită prin crucificarea Ta pentru noi! Scapă-ne, ca să nu pierim!"

Să nu ne fie comemorarea pascală o sărbătoare a trupului, așa cum urât avem noi, românii, obiceiul acesta! Să ne recunoaștem vina, să credem în răstignirea și-n învierea Salvatorului nostru, să-I implorăm iertarea, să ne mântuim sufletele! Așa doar murim și noi, la rândul nostru, dar învingem!

Să murim învingători! Prin Cristos, Paștile noastre, spaima morții!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire