pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Mamă de preot
- 19 februarie 2004 -

Recent am participat la o înmormântare. Murise o bătrânică, în vârstă de 83 de ani, care la prima vedere nu se deosebea cu nimic de celelalte femei din sat. Și totuși la această înmormântare am participat vreo 35 de preoți. A fost ca o sărbătoare pentru acel sat, pentru că așa mulți preoți la altar se văd foarte rar. De ce era așa mare fast pentru o înmormântare? Nu se făcea oare o diferență față de ceilalți creștini din sat, la care participă doar parohul?

Ei bine, vă spun că nu era nici o diferență, pentru că era înmormântată o creștină care era mama a doi preoți. Noi am mers în număr mare la înmormântare atât pentru a fi prezenți alături de acești doi colegi ai noștri, cât mai ales pentru a mulțumi acestei persoane pentru marele dar pe care l-a făcut Bisericii, oferind lui Dumnezeu o așa ofrandă: doi preoți.

Acea mamă, care a avut șansa, dar și bucuria, de a oferi lui Dumnezeu ceva din propria viață, poate fi considerată de mai multe ori fericită. Dacă Isus laudă văduva care a pus pomană la templu doar doi bănuți, oare nu va lăuda și mai mult mama care oferă lui Dumnezeu un fiu sau mai mulți?

Mama preotului este ca toate celelalte mame, se pierde adesea prin mulțimea celorlalte credincioase, și totuși are ceva aparte.

Toți apreciem și rămânem uimiți de frumusețea sculpturilor lui Michelangelo. Ori mama preotului nu a sculptat o statuie fără suflet, ci a sculptat un preot, un alt Cristos. Ea sculptează mereu, pe parcursul mai multor ani, viitorul preot: prin mângâierile sale, prin gesturile sale, prin povețele sale, prin exemplul său, prin gingășia ei, prin exemplul său, poate prin dojenile sale, cu credința sa.

Majoritatea preoților recunosc și afirmă că primele semințe ale vocației le-au fost sădite în suflet de către mama: prin gingășia ei, prin exemplul ei, prin vorba ei, dar mai ales prin rugăciunea ei.

Mă gândesc acum la Sf. Augustin: oare nu datorează vocația sa Sfintei Monica, mama sa? Nimeni nu neagă acest lucru.

Există în fiecare creștin râvnic dorința de a oferi ceva pentru biserică, de a face donații: icoane, fețe de altar, odăjdii bisericești. Ori mama de preot nu oferă un lucru, nu oferă o icoană, ci ea oferă propriul fiu, icoană vie a lui Cristos: oferă un ALT CRISTOS.

Ne amintim de frumoasa scenă din viața lui Solomon: a intrat Betsabea la regele Solomon, ca să-i vorbească pentru Adonia. Regele s-a sculat înaintea ei, i s-a închinat și s-a așezat pe tronul lui. Și s-a pus și pentru mama regelui un tron; și ea a stat de-a dreapta lui. La fel și mama preotului va avea un loc aparte: e adevărat, nu la altar, dar în slujirea sa și în rugăciunile sale.

Într-o dieceză din Franța, prin anul 1985, a apărut o asociație a mamelor preoților, care avea ca scop alcătuirea unui grup de rugăciune pentru susținerea fiilor lor preoți. Episcopul locului, auzind de această inițiativă, a spus: "Voi sunteți ca și Abel, căruia Dumnezeu i-a primit jertfa; voi sunteți ca și Ana, al cărei fiu, Samuel, a fost ales profet; voi sunteți ca și Betsabea al cărei fiu a fost ales rege; fiii voștri sunt în același timp preoți, profeți și împărați. Mă bucur că ați înțeles că misiunea voastră nu s-a încheiat odată cu hirotonirea fiilor voștri. Susțineți-i și ajutați-i mai departe pentru a fi permanent plăcuți lui Dumnezeu."

Și totuși... mare este suferința unei mame care află într-o zi că fiul ei refuză și părăsește demnitatea preoțească! Îmi închipui că atunci toate speranțele se năruie, toate bucuriile se sfărâmă, lacrimile curg neîntrerupt, vorbele îi sunt mereu triste. Cel care îi era mai drag și mai scump devine pentru ea un străin, un trădător, un fiu risipitor. Cel de la care aștepta doar bucurie și fericire, îi oferă acum durere și necaz. Când merge pe stradă, nu are curajul să ridice măcar privirea. O asemenea mamă se usucă cu zilele...

O asemenea mamă, care s-a simțit trădată în așteptările ei de doi dintre copiii ei deveniți preoți, afirma cu amărăciune: "Pentru mine, acești doi fii, care mi-au promis atâtea bucurii, care am crezut că vor fi ca două flori pentru Dumnezeu, acum sunt ca și morți pentru mine..." Tristă afirmație, dureros adevăr!

Poate sunt și mame care și-au dorit din toată inima un preot în familia lor, dar nu a fost să fie. Mă gândesc acum la familia Martin, părinții Sfintei Tereza de Lisieux. Rugăciunea acestei familii a produs alte roade, la fel de scumpe lui Dumnezeu: mai multe fiice consacrate slujirii sale. De aceea, pe același plan aș pune și acele mame care au acceptat ca dintre copiii lor să fie călugări sau surori, flori ce împodobesc în mod minunat grădina lui Dumnezeu.

Aceste mame, fie ale preoților fie ale persoanelor consacrate, mai au o garanție și după moarte: copiii lor, celebrând sau participând zi de zi la liturghie, imediat după Prefacere, când se amintește de cei răposați, vor avea gândul îndreptat imediat către părinți. Aceste fericite mame vor ști că au pe cineva pe pământ care zi de zi vor oferi un gând și o rugăciune la liturghie pentru ele.

Mamele preoților și ale persoanelor consacrate sunt, pe drept cuvânt, colaboratoare extraordinare ale lui Dumnezeu. Ele i-au oferit în întregime lui Dumnezeu rodul vieții lor.

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire