pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Lecția berzelor
- 7 aprilie 2009 -

Am văzut de curând o barză zburând cu o rămurică în cioc. La un moment dat, o pală de vânt a împins-o în direcția opusă, iar ea s-a lăsat dusă, dar apoi, printr-o mișcare scurtă de aripă, s-a întors și și-a continuat drumul. Nu e prima dată că văd o barză, dar acum m-a izbit: câtă răbdare și perseverență să caute rămurica, să o ducă la locul pentru cuib, apoi să caute alta, și tot așa, de sute de ori, până la terminarea cuibului.

"Vai, dragă, ce rost are să tot zbori atâta să aduni crenguță de crenguță? Și încă pe vântul ăsta... Iar apoi la anul poate îți vei găsi cuibul construit cu atâta trudă ocupat. Ce să mai vorbesc de așteptatul puilor, apoi de hrănitul lor - eu zic să lăsăm totul baltă." Astfel de remarci ne par imposibile între două berze, căci efortul lor impresionant și de imitat se naște din instinct, dar la om perseverența și, ceea ce o motivează, speranța, e o alegere.

Speranța și perseverența în momentele de încercare este o temă bogată pentru toate artele, dar mai ales pentru literatură și cinematografie. Să ne amintim de încercările lui Harap-Alb care aproape că-l aduc la disperare, și de încurajările calului său ori ale Sfintei Duminici, care-l ajută să persevereze și, în final, să izbândească.

Filmul "Cei șapte magnifici" (The Magnificent Seven), realizat de John Sturges în 1960, are o diferență majoră față de "Cei șapte samurai", filmul din 1954 al lui Akira Kurosawa, după care se inspiră. Cei șapte pistolari angajați să apere un sat mexican de o bandă de hoți sunt trădați de unii din țărani care, din lașitate, se dau de partea hoților, deși pistolarii câștigaseră o primă victorie. Pistolarii, ajunși în mâna hoților, sunt lăsați în viață, cu cai și arme, cu condiția să-și vadă de drum. Orice om "sănătos la cap" s-ar fi bucurat de aceste condiții și s-ar fi dezis de țăranii trădători. Nu și pistolarii noștri. Mai întâi șase, apoi și al șaptelea, se întorc și, alături de țărani, câștigă lupta împotriva hoților. Șeful acestora, Calvera, interpretat magistral de Eli Wallach, moare cu o întrebare pe buze: "De ce?" Pentru că respectul față de cuvântul dat valorează mai mult decât trădarea țăranilor, mai mult chiar decât propria viață, cu care patru dintre pistolari își plătesc fidelitatea.

Părintele Marie-Dominique Philippe O. P., întemeietorul Comunității Sfântului Ioan, scria că speranța se hrănește prin ascultare. Neascultarea lui Adam și a Evei, după cum ne amintește Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, a survenit doar după ce "omul, ispitit de diavol, a lăsat să i se stingă în inimă încrederea față de Dumnezeu" (nr. 75). Dacă lumea noastră astăzi e bolnavă de lipsă de speranță, să ne întrebăm cât de mult ascultăm de Dumnezeu, de Biserică, de părinți, fiecare în propria viață.

Speranța se hrănește cu ascultare pentru că, atunci când ne lăsăm în mâna cuiva mai mare, avem încredere că nu vom fi dezamăgiți, fie că e vorba de părinți, Biserică ori Dumnezeu. Când greșit ne închipuim că viitorul depinde de eforturile noastre și vedem cât de futile pot fi ele adesea, când vedem toate războaiele, calamitățile, persecuțiile împotriva Bisericii și a Sfântului Părinte, ne simțim copleșiți și ispitiți să abandonăm lupta. Dar Isus, cum ne amintește Sf. Pavel, "a fost ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce" (Fil 2, 8), iar a treia zi a înviat.

Postul Mare este cu precădere un timp al speranței, al speranței în Înviere. Să-l urmăm și noi pe psalmistul care spune: "Așteaptă-L pe Domnul; fii bărbat și să se întărească inima ta, și așteaptă-L pe Domnul" (Ps 27 [26], 14, LXX).

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire