pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Cultura păcatului
- 16 martie 2009 -

Cultura păcatului. Ciudat? Deloc! E exact ceea ce întâlnim în jur, sunt lucrurile și lucrările cu care suntem asaltați, modul perfid de "educație" a celor mici și inculturație a tuturor, sub pavăza diabolică a unei așa-zise libertăți.

Cultura, reprezentând caracteristicile distincte ale unei societăți în termeni spirituali, materiali, intelectuali și emoționali, se definește în funcție de părțile sale componente și anume: valori (= idei);norme (= comportamente) și artefacte (= lucruri în sensul cel mai larg). Valorile orientează întreaga cultură, iar normele sunt expectații ale comportamentului uman în diferite situații. O cultură își impune valorile și normele prin "sancțiuni", care variază în raport de importanța normei respective. Normele cele mai importante sunt ocrotite de sancțiuni care se numesc legi. Artefactele derivă din valorile culturale și din norme.

Bine-bine, o să spuneți - interesantă povestea, o putem găsi în orice dicționar (chiar de acolo a fost luată) dar ce are toată pletora de definiții cu termenul de "cultură a păcatului"?! Păi, aici e aici! Nu vi se pare că am uitat ce înseamnă "legi" și ce anume sau pe cine anume ar trebui să apere ele?! Dacă legea nu mai incriminează prostituția și incestul, asta înseamnă că legea apără pe traficanții de carne vie și dă frâu liber instinctelor care până și la animale (în fine, la unele din ele) sunt... controlate de o lege morală animală, adică înnăscută. Prin urmare, norma moralității cade, cu ea cade și ideea de cinste în care mai credeam noi, cei umili, pe care nu ne duce mintea că se poate trăi fără cinste, fără onoare și fără obraz - iar prăbușirea e inițiată tocmai de cei aleși în fruntea societății ca să-i apere... valorile! (A fost nevoie de intervenția Bisericii pentru ca o astfel de lege să nu fie momentan votată).

O altă valoare este istoria. Sau ar trebui să fie. Norma comportamentală în raport de această valoare ar trebui să fie ocrotirea artefactelor care oglindesc durata noastră pe acest teritoriu. Când un dicționar editat recent preia fără discernământ datele unui altuia, vechi de vreo 40 de ani și alcătuit tendențios, cum era ordinul la acea epocă, inclusiv erorile inerent voite și dorite privind diverse etimologii; când un renumit profesor de arheologie-istorie afirmă că nu este interesat de tăblițele de la Tărtăria și că, odată ce sunt într-o colecție particulară, probabil că nu sunt autentice (dar nici nu s-a uitat vreodată la ele, măcar de curiozitate); când ruine istorice sunt îngropate cu bună știință sub construcții moderne, chiar cu riscul major de deteriorare a unei alte construcții cu valoare istorică și arhitecturală; când a fost nevoie de ani de zile de luptă pentru ca în fine, să se recunoască faptul că o construcție ilegală amenință catedrala "Sfântul Iosif" din București - timp în care lucrările la acel mamut s-au continuat, cu obrăznicia pe care numai banul și încrederea în corupție și coruptibilitate o poate da - atunci, odată cu acest comportament, se subminează ideea existenței noastre pe acest teritoriu. Ce să știm, ce să recunoaștem, ce să apărăm dacă cei desemnați s-o facă "se uită în altă parte" (oare la ce?!)? E foarte frumos când cinstim memoria eroilor altor neamuri pe pământul nostru - dar cimitirele eroilor români sunt în altă parte (undeva, spre răsărit) arate; iar pe propriul teritoriu, "din greșeală" se dărâmă cu buldozerul o inscripție fiindcă era doar în limba română și nu bilingvă; cât despre vizite și vizitatori (evident, nu extratereștri) ar fi multe de spus, cu responsabilitate și înțelepciune, nu ironic, deși "bășcălia" se pare că a devenit limbajul diplomatic predilect pentru unii...

Bine, o să spuneți, e prea complicat, ce să ne batem capul, haideți să ne refugiem în natura care reînvie, să ne liniștim, să ne bucurăm... Perfect! iată o valoare a culturii noastre care... Care, ce?! Haideți să ne uităm: munții despăduriți barbar, inundațiile, corolar al dramei ecologice și tragedia celor loviți de ele... E bine că peste graniță se percepe amendă pentru un ghiocel sau o brândușă ruptă (fiindcă sunt monumente ale naturii); aceleași flori sunt ocrotite și la noi prin lege (nu știați?!) - dar pădurile, când sunt tăiate, oare de ce lege or fi ocrotite?

Valori - norme - artefacte: în felul acesta se definește cultura. Prostituție, incest, anihilarea rădăcinilor de suflet (știți, cam așa ceva înseamnă istoria - rădăcina sufletului unui neam), promovarea interesului economic imediat în dauna tuturor - cam în acest fel se creionează cultura păcatului. Dar acestea nu sunt decât câteva aspecte. Să nu ne mirăm dacă, așa cum nu am fost consultați printr-un referendum național atunci când s-au luat decizii importante în numele nostru, probabil tot așa nu vom fi consultați - doar ni se va aduce la cunoștință - probabil se va legifera suicidul asistat medical sau eutanasia, așa cum s-a legiferat luna aceasta în Washington, DC. Doar copiem cu bună știință tot ce e negativ pe alte meleaguri, nu-i așa?! Fiindcă. În accepția unora, aceasta înseamnă cultură, civilizație.

Și e adevărat. Cultura păcatului în civilizația morții.

În această logică diabolică, un singur punct de sprijin avem: "legea morală în mine și cerul înstelat deasupra". Altfel spus, Biserica.

dr. Ecaterina Hanganu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire