pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Cum gândim despre ceilalți?
- 1 februarie 2009 -

Câtă amărăciune se citește pe chipul ei! Părul îi e despletit și murdar. Mâinile sfioase cad pe lângă trup, lipsite de vlagă. Hainele îi sunt sfâșiate. Hohotele de plâns nu mai contenesc să se oprească. Cărturarii și fariseii, prieteni doar atunci când doresc să-L ispitească pe Isus, o târăsc, așezând-o în fața Lui. "- Isuse, ți-am adus o desfrânată. Că ne tot chinui tu cu învățăturile tale care ne strică datinile și sfânta lege, vorbindu-ne despre iubire și despre alte sentimentalisme din astea ieftine. Învățătura revelată lui Moise e clară aici. Fără putință de tăgadă. Femeia trebuie ucisă cu pietre. Să vedem ce mai zici acum!" Câtă ură pe fețele mai marilor norodului! Și ce adâncă dorință de a osândi! Se scurg clipele, vinovata continuă să plângă, fără nădejde. Setoșii de sânge, preoți și învățați, așteaptă sentința. Dar Isus tace...

*

Cândva, undeva, eram în așteptare. Într-o sală alăturată, cu glasuri puternice și crize de râs, niște amici discutau despre o persoană pe care o cunoșteam și eu, subliniindu-i acesteia trăsăturile negative de caracter. Pentru ca focul ironizării să fie ținut treaz, pe alocuri, unul dintre vorbitori turna câteva citate din repertoriul "inculpatului", însoțite de imitarea histrionică a tonului vocii sale. Răsfoiam o revistă creștină, mândru că am putut sta departe de mizeriile lor. În aceeași zi, ceva mai târziu, mă scapă gura și încep să fac și eu același lucru ca și cei în cauză. Imediat îmi amintesc cuvintele Scripturii, care grăiesc drept: "Inima omului este nespus de înșelătoare și fără nădejde de rea" (Ieremia 17,9).

Suntem asaltați de vorbiri de rău. Noi, ca și popor, avem o sensibilitate aparte în ceea ce privește exprimarea catalogărilor negative ale celorlalți, în lipsa lor, bârfa. Ne place de numa'. Așa că mesajul ne privește pe toți. Poate că nu spunem mereu ceea ce credem despre semeni, un lucru e clar însă: suntem niște bombe cu gânduri negre despre cei din jurul nostru. "Părinții mei, îmi tot impun felul lor de viață! Nu-și dau seama că vremurile alea, în care făceai plajă îmbrăcat, s-au sfârșit! N-au auzit și ei de liberalism, democrație, 'trăiește-ți clipa' și chestii de-astea marfă". "Ah, copiii, numai necazuri îmi fac! Oare nu am făcut o greșeală că i-am adus pe lume?" "Iarăși întârzie! Probabil că pălăvrăgește, după obiceiu-i, cu prietenele ei! Urâții ăștia mici plâng (seamănă cu ea), mațele îmi chiorăie, mai e puțin și începe meciul!" "Iarăși dă televizorul pe emisiunile lui preferate! Numai documentare cu albinuțe și crocodili îi plac! De ce nu înțelege și el sufletul sensibil feminin, care se vădește așa de frumos în telenovele?!" "Uite-o și pe colega noastră! Iarăși și-a luat mini! Femeie, trezește-te! Ești urâtă, zbârcită, grasă pe la șolduri! Pune mâna și vezi-ți de viață, nu te mai da pe lângă șef, să-i faci avansuri!" Mă opresc aici, căci am imaginație, vă garantez, și cine știe ce scenariu îmi mai trece prin căpșor!

Când Fecioara Maria a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, dreptul Iosif s-a frământat tare mult. O iubea pe Maria, crezuse în ea, și-o dorea aproape, nu putea concepe să își împartă viața cu altcineva, decât cu ea. Ar fi putut să o condamne la moarte, să o aducă în fața mulțimii, pentru a fi ucisă cu pietre. Avea toată acoperirea legii mozaice. Ce mare dovadă de iubire însă la Iosif! Înainte de a i se spune, prin solul îngeresc, că Maria va avea singura naștere supranaturală din istoria omenirii, el se gândea să o lase pe ascuns, fără a o aduce în fața tribunalului uman. Dorea să o salveze pe cea care, în a lui concepție, îi ruinase viața, îl mințise și-l înșelase. Cum gândea omul acesta? De unde atâta forță de iertare? Ce preț mare era dispus să plătească: a lui demnitate răstignită sub puterea dragostei!

Să vă spun câteva lucruri pe care le gândesc oamenii despre mine: "e conservator, demodat, închistat", "e ipocrit", "e pasiv agresiv", "e ascuns, are o diplomație care tăinuiește multe", ș.a. Dincolo de felul în care mă văd aceștia, puțini sunt cei care s-au oprit din furtuna gândurilor lor, au stopat producția de etichete puse făpturii mele și-au stat măcar o clipă să-mi înțeleagă sufletul, să-mi asculte bătaia inimii, să-mi oprească o lacrimă sau să-mi ofere o sfântă îmbrățișare. Și la fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Am avut o pacientă tânără, căreia îi dădeam teme, în fiecare zi. Una dintre teme era să stea de vorbă cu mama ei, provocând-o să-i povestească viața sa. La sfârșitul șederii sale în spital, mi-a spus: "- Nu-mi place sistemul vostru medical! Nu cred în medicamentele pe care mi le dați! Am descoperit însă pe secția voastră câteva chestiuni pe care nu le știam până acum. L-am descoperit, întâi de toate, pe Dumnezeu. Apoi, am înțeles-o, pentru prima oară, pe a mea mamă. Mi-am dat seama, ca niciodată până acum, cât de mult a suferit, cât a înfruntat pentru mine, cât de mult mă iubește". Mama ei rămăsese aceeași, cu multele-i imperfecțiuni, dar felul în care fiica gândea despre ea era cu totul altul.

* * *

Câtă amărăciune se citește pe chipul ei! Părul îi e despletit și murdar. Mâinile sfioase cad pe lângă trup, lipsite de vlagă. Hainele îi sunt sfâșiate. Hohotele de plâns nu mai contenesc să se oprească. Cărturarii și fariseii, prieteni unii cu alții doar atunci când doresc să-L ispitească pe Isus, o târăsc, așezând-o în fața Lui. "- Isuse, ți-am adus o desfrânată. Că ne tot chinui tu cu învățăturile tale care ne strică datinile și sfânta lege, vorbindu-ne despre iubire și despre alte sentimentalisme din astea ieftine. Învățătura revelată lui Moise e clară aici. Fără putință de tăgadă. Femeia trebuie ucisă cu pietre. Să vedem ce mai zici acum!" Câtă ură pe fețele mai marilor norodului! Și ce adâncă dorință de a osândi! Se scurg clipele, vinovata continuă să plângă, fără nădejde. Setoșii de sânge, preoți și învățați, așteaptă sentința. Dar Isus tace... Cu glasu-I blând, răspunde greu: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea". Toți sunt străpunși în inimi de cuvintele Lui și fug! Dumnezeu a stat să-i înțeleagă sufletul, să-i asculte bătaia inimii, să-i oprească lacrima, să-i ofere o sfântă îmbrățișare. Unde sunt însă cărturarii? Unde sunt fariseii? Unde sunt eu? Unde ești tu?

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire