pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Barierele ecumenismului
- 5 februarie 2004 -

După ce amândoi preoții au scos lucruri minunate, de mare valoare reală și simbolică, din sacii lor, ochii li s-au înlăcrimat. Amândoi mai aveau multe lucruri de scos. Sacii se goliseră doar pe jumătate.
- Ce mai ai acolo, Părinte Dumitru?
- Mai am aici multe lucruri care ne-au făcut să ne privim dușmănos atâtea și atâtea secole.
- Cam tot la fel am și eu aici, lucruri care dor, dar tare mi-ar place să rămână în urmă, în istorie. Eu zic să le scoatem ca să vadă toți. Știindu-le, poate le vom evita pe viitor.

Pe de o parte le-ar fi scos în fața mulțimii, pentru ca lecția să fie completă. Pe de altă parte nu aveau curajul să le scoată, pentru că nici unuia nu i-ar fi făcut cinste. Dacă le-ar fi scos fiecare din sacul său, lumea din biserică ar fi comentat: "Uite în sacul acelui preot s-a găsit cutare și cutare lucru".

După câteva clipe de gândire și-au zis: "Să răsturnam amândoi odată sacii noștri aici în fața altarului și nimeni nu va ști ce a ieșit din sacul fiecăruia". Zis și făcut. Așa a apărut, jos în fața altarului, o grămadă de lucruri curioase. Apoi au chemat un copil din mulțime, care să ia fiecare obiect în parte și să întrebe pe preoți ce reprezintă.

Copilul, sincer cum sunt toți copiii, se apropie. Se uită lung, se apleacă și ridică de jos un glob pământesc (care se folosește la ora de geografie) și întreabă:
- Ce este acesta?
- Dragii mei, se adresează unul din preoți mulțimii, acesta este pământul nostru. Așa cum vedeți e rotund și are două mari părți: Răsărit și Apus. Fiind pământul nostru mare și rotund, noi creștinii ne-am dezvoltat la distanță unii de alții, în zone diferite. Nu ne-am cunoscut bine unii cu alții și ne-am trezit oarecum diferiți unii de alții.

Apoi copilul se apleacă și ridică de jos o oglindă și întreabă:
- Asta de ce este aici?
- Tot timpul noi, creștinii de ambele părți, parcă am avut între noi o oglindă. Uitându-ne spre oglindă, ne-am văzut mereu numai pe noi (de obicei frumoși și buni) dar prin oglindă nu am văzut niciodată. Nu am putut să vedem că și dincolo de oglindă mai sunt și alți creștini la fel ca noi, cu același nume și aceeași credință.

Copilul se apleacă din nou, ridică de jos două pietre și întreabă?
- Dar de ce ați adus și pietre în sacii voștri?
- Pentru că de multe ori am crezut că vom fi mai buni și mai puternici dacă vom arunca cu pietre în frații noștri. Că s-au chemat afurisenii sau anateme, tot pietre aruncate în frați au fost. În loc să ne apărăm noi creștinii în fața păgânilor, am aruncat cu pietre unii în alții, crezând că suntem dușmani. Rar s-a întâmplat să se unească creștinii contra turcilor. Au mai fost și cazuri fericite. Să ne gândim la Ștefan cel Mare care a apărat Europa. S-a bucurat atunci și Papa de la Roma și l-a numit "Apărătorul credinței creștine". Dar prea multe pietre au aruncat creștinii, unii împotriva altora!

Copilul mai ridică de jos o pană de păun și întreabă curios:
- Dar pana asta, așa de frumos colorată, de ce ați mai adus-o aici?
- Asta este o pană de păun. Păunul, deși este o pasăre ca toate celelalte, se umflă în pene ca să pară foarte mare și mai frumos. Dar totul e mândrie și aparență. Așa și noi fiecare: de multe ori am uitat că nu numărul mare de creștini dă valoare Bisericii, ci sfințenia creștinilor. Orgoliile unor creștini au dus adesea la dezbinări, neînțelegeri și chiar dușmănii.

Copilul se apleacă din nou. De data această ridică o carte foarte mare și grea pe care erau scrise cu litere de o șchioapă: Ristoia ștrecină. Se uită lung, dă să citească dar, mirat, nu înțelege nimic.
- Asta ce o mai fi? întreabă nevinovatul copil.
- Este o carte de istorie creștină. Dar vezi că și titlul e încurcat. Așa au vrut de multe ori dușmanii Bisericii să scrie cărți de istorie dar neadevărate, pline de falsuri, care să tulbure mințile creștinilor. Mai mult, un mare număr de cărți de istorie, intenționat scrise fals, anume vor să învrăjbească creștinii între ei. Citind asemenea cărți, mulți creștini au început să-i dușmănească pe ceilalți creștini. Numai cărți de istorie nu sunt acestea!

Copilul mai ridică de jos o cărămidă mare și întreabă:
- Dar asta ce înseamnă?
- Această cărămidă face parte dintr-un zid. Ori între noi, catolici și ortodocși, a fost mereu un zid al necunoașterii. Niciodată, până acum 50 de ani, n-am stat de vorbă, nu ne-am întrebat unii pe alții nici măcar cum ne cheamă. Niciodată nu ne-am îmbrățișat. Poate am stat la masă cu păgâni, dar am refuzat să stăm cu alți creștini. A fost între noi un zid al ignoranței. Nu am vrut să cunoaștem ce are în sacul lui și celălalt creștin.
- Frați creștini, conchide unul dintre preoți, în seara aceasta am văzut că fiecare dintre noi are o mulțime de lucruri frumoase, o mulțime de valori inestimabile, pe care, poate, nu am avut ochi să le vedem. Am văzut că sunt și lucruri care ar trebui aruncate la gunoiul istoriei, pe care să nu le mai vadă și să le mai folosească cineva vreodată.

Noi nu avem nevoie de discordie, ci avem nevoie de unitate. Și toată Biserica a început să strige: "UNITATE, UNITATE!". Cei doi preoți s-au îmbrățișat în fața mulțimii. Clopotarul, fără să-i spună cineva, a venit repede, a luat globul, oglinda, pietrele, pana de păun, cartea și cărămida și le-a aruncat direct la gunoi. Au rămas în fața altarului Bibliile, crucile, icoanele, potirele, tablourile, cărțile de rugăciuni. Toate străluceau de o lumină mistică, luminate doar de flăcăruia a două lumânări puse în sfeșnic. Erau așa de frumoase unele lângă altele!

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire