pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Babe răutăcioase
- 11 octombrie 2007 -

Urma să iau interviul unei paciente. Deși e interzis, din comoditatea-mi caracteristică, mă așez pe patul unei bătrâne, la invitația acesteia, în timp ce vorbesc cu a sa colegă de salon și de suferință. Anamneza decurge bine, până ce doamna mai tânără povestește despre un copil al său, care suferă de o boală genetică gravă. Bătrâna, atentă la discuție, se întoarce spre mine, își acoperă gura cu un colț al basmalei și îmi spune în șoaptă: "Asta sigur a făcut ceva de i-a ieșit copilul așa!" "Ce babă răutăcioasă!", îmi spun în gând și continui examinarea.

Hei, de parcă numai ea gândește așa! Locuința mea închiriată se găsește în apropierea sediului unei organizații religioase antitrinitariane. Cunoscându-le "teologia", m-am întrebat adeseori dacă adepții ei sunt normali. Un om care crede astfel de lucruri, gen "Cristos nu e Dumnezeu, iar Duhul Sfânt nu există ca și Persoană, harul e ocazia de a ne întâlni pe noi, Iadul e o fabulație, iar Raiul e pe pământ, în Regatul lui Dumnezeu intră doar un număr limitat de oameni și ăștia doar dintr-ai noștri...", în concepția mea, ar trebui să arate cumva diferit de alții, nu? Și m-a "ros" curiozitatea aceasta până într-o zi de sfântă duminică, când, așteptând autobuzul în stație spre a mă duce la Biserică, i-am văzut trecând spre sala de întrunire. Surprize-surprize! Erau oameni firești. Cu cap, trunchi și picioare, cu haine obișnuite de Biserică, unii cu copii în cărucioare, alții cu ei de mână sau fără, cu mașini sau pe jos și tot așa. Ba chiar duminica trecută am trecut pe acolo și geamurile încăperii erau deschise - în general sunt ferecate zdravăn - așa că n-am ratat ocazia să privesc o clipă înăuntru. Regret că n-am stat mai mult să analizez un interior de sală unitariană, chiar cu prețul să primesc ceva "priviri prietenoase" (cel puțin)! Sunt sigur acum nu doar că sunt oameni ca și restul lumii, dar și că au dramele lor, bucuriile lor, nevoile lor, dorințele și nemulțumirile lor, ba chiar că mulți dintre ei au ars, ca și mine adineauri, orezul cu lapte, măcar o dată în viață. Dar, mai ales, sunt sigur că și ei sunt păcătoși și au nevoie, asemeni nouă, tuturor, de salvarea lui Isus prin descoperirea Lui personală ca Domn, Mântuitor și Dumnezeu.

Prejudecata. O părere, idee preconcepută și adesea eronată pe care ți-o faci fără a cunoaște în mod real faptele. Greșită prin ea însăși și prin faptul că aduce un prejudiciu unei alte persoane. Mediul și educația o cultivă. Dacă am văzut puțin ce sunt, haideți să descoperim câteva idei preconcepute ale românilor. Și, cine știe, după ce le identificăm, să începem să le izgonim din minte!

Ați auzit spunându-se: "Așchia nu sare departe de trunchi!" Arghezi ne învață: "Adevăratele flori sunt cele ce ies din mucegai". Sau: "Haina face pe om!" Dar omul face haina, că el însuși e meșterul croitor. Devenind serioși, să luăm aminte la învățăturile Domnului Isus din sfintele Evanghelii și la accentul pus de El pe aspectul interior, nu pe cel exterior: Matei 9, 9-17. Apoi să ne oprim asupra îndemnului apostolului Iacov, "Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la fața omului. Căci, de pildă, dacă intră în Biserica voastră un om cu un inel din aur și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: 'Tu șezi în locul acesta bun!' Și apoi ziceți săracului: 'Tu stai acolo în picioare!' Sau: 'Șezi jos la picioarele mele!' Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă, și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? Ascultați, prea iubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?" Iacov 2, 1-5. O altă prejudecată pe care o avem noi, românii, și pe care o regăsesc iarăși la mine e că nimic bun nu poate ieși din anumite zone ale țării. "Coloana Infinitului" se pune împotriva pre-judecății noastre. O alta, că omenia s-ar măsura după culoarea pielii. Și lista nu se termină aici.

Nu sunt un tip sportiv. În generală, mi-era greu uneori să rezist unei ore de sport. Pentru că rămâne între noi, vă povestesc câteva întâmplări hazlii cu mine, pe terenul de sport. Aveam ca îndrumător o doamnă pe cât de grasă, pe atât de energică și de severă. 1. Alergarea de rezistență. Pentru neștiutori, alergi de nebun, fără nici un sens, pe un teren mare. Și nu alergi o dată, ci de mai multe ori, până când parcurgi 1000 de metri. (Nu înțeleg de ce trebuie să alergi, când ai putea merge lejer! Că doar nu te aleargă nimeni. Așa ne place nouă, oamenilor, să ne complicăm viețile!). Ultima tură, pe la jumătatea ei, spontan, alimentele din stomac fac cale inversă. (Probabil se înscriseseră și ele la alergare). M-am oprit, evident. Dar bondoaca mea profesoară, deși văzuse scena cu pricina, striga de zor: "Dacă nu alergi până la capăt, nu pupi cinciul!" 2. Aruncarea cu mingea de oină. Eu am aruncat-o, dar nu s-a dus decât la câțiva metri de mine. (Ea nu a vrut mai mult, nu poți obliga pe cineva sau ceva să facă ce nu-i place, nu?) Profesoara s-a oprit înmărmurită câteva momente, și-a făcut cruce și apoi a început să zbiere: "Bă, tu n-ai aruncat niciodată cu pietre?" "Ba da, dar abia acum îmi dau seama de ce nu nimeresc niciodată ținta. Obiectele de aruncat nu mă ascultă". 3. Săritura la ladă. Trebuia să sărim peste un obiect ciudat de lemn, sub forma unei lăzi, având deasupra un material amortizor. Ce credeți că s-a întâmplat aici? Am avut cea mai bună tehnică din clasă. Am luat 9 și 10 la exerciții. Profesoara m-a lăudat și m-a pus să fac exercițiul până când colegii mei "împiedicați" aveau să-mi ajungă performanța. Pare pueril exemplul, însă profesoara aceasta mică, grasă și severă a fost întotdeauna obiectivă cu mine. Nu m-a evaluat niciodată prin prisma experienței anterioare, catastrofale, ci întotdeauna mi-a acordat șansa unui nou început.

A așeza peste o ființă umană prejudecata ta, la un moment dat poate declanșa în ea o reacție de apărare, pentru ca, la puțină vreme, persoana "pre-judecată" chiar să se conformeze felului în care tu o vezi și să devină întocmai. Oare câți dintre oameni nu sunt "răi" pentru că noi i-am văzut dintotdeauna "răi"? La formarea sau, mai bine zis, la deformarea câtor semeni nu am contribuit și noi, cu ideile noastre preconcepute, cu tiparele noastre înguste de gândire? De câte ori nu am fost "babe răutăcioase", emițând sentințe morale fără a audia "inculpatul", dar neevaluându-ne propriile încălcări de Lege? Până la urmă, suntem oameni, creați de Același Dumnezeu și cu aceeași trebuință de Cristos, spre mântuirea sufletelor noastre!

"Doamne Isuse Cristoase, prietenul vameșilor și al desfrânaților, Cel ce ai văzut valoare în fiecare ființă, ajută-ne să ne debarasăm de catalogarea celor din jur! În spiritul apărării și al cinstirii demnității umane și întru asemănarea cu Tine, Domnul nostru!"

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire