pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Ți-ai pierdut crucea
- 19 iulie 2007 -

După lucrarea "Fie Voia Ta"
- Sf Alfons de Liguori -

În avion. Doi pasageri, un bărbat și o femeie stau pe locuri vecine. El citește din Biblie. Avionul decolează. Ea își face cruce. El nu. "De ce, domnule, nu vă faceți cruce?", întreabă doamna revoltată. El ridică ușor privirea, continuând apoi să citească. La un moment dat, stewardesa se apropie, se îndreaptă spre ei... avionul începe să se clatine, stewardesa se dezechilibrează și un pahar cu băutură răcoritoare de pe tava ei se varsă pe rochia doamnei evlavioase. Aceasta începe să o atace verbal pe stewardesă. Bărbatul se întoarce spre ea și îi spune: "Doamnă, v-ați pierdut crucea!"

La fel este și în viața noastră. Ne este ușor să acceptăm crucea atunci când ea înseamnă bunăstarea noastră, bucuria noastră... Dar adevărata credință se vede în situații de criză. Acolo se testează supunerea față de Voia divină. În lipsuri, în singurătate, în mijlocul neînțelegerii venite din partea celor din jur, în crizele afective, profesionale, sociale, iese la iveală măsura smereniei sub crucea încredințată fiecăruia spre Golgota proslăvirii noastre!

"Unirea voințelor celor ce se iubesc, astfel ca ei să aibă aceeași dorință, este cea mai însemnată urmare a iubirii" - Dionisie Areopagitul. De aceea, cu cât cineva va fi mai strâns unit cu voința lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi dragostea sa. Sfântul Alfons de Liguori își pune întrebarea: "la ce ne folosesc faptele pe care vrem să le facem spre mărirea lui Dumnezeu, dar nu sunt după plăcerea sa?" Tot el vine cu răspunsul: "Domnul nu vrea jertfe, ci să ne supunem poruncilor Sale: 'Oare vrea Domnul arderi de tot și jertfe mai bine decât ascultarea Cuvântului Său? Nesupunerea este la fel cu închinarea la idoli' - 1 Împărați 15, 22. Omul care vrea să lucreze după propria lui voință, în afară de voința lui Dumnezeu, săvârșește un fel de închinare la idoli, căci în loc să se închine voinței dumnezeiești, el se închină voinței sale".

Mă confrunt adesea cu oameni care "au doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea". Persoane care cred că au făcut o crimă dacă au spălat rufe miercuri și vineri, dar care trăiesc în curvie. O colegă se lăuda că ea ține în fiecare marți "postul sfântului Anton", în timp ce ne ținea o conferință pro-concubinaj și anti-căsătorie. Se pare că ea nu a citit niciodată în Sfânta Scriptură că postul nu se trâmbițează și că principala lui componentă e cea spirituală, nicidecum aspectul alimentar.

Ce se întâmplă însă cu cei care suntem sau pretindem că suntem convertiți la Cristos în momente în care ne este greu să purtăm crucea? Cum să ne depășim crizele? Când totul urlă în noi împotriva deciziei divine, când suntem supărați la culme pe viața noastră? Același sf. Alfons de Liguori ne îndeamnă, într-una din scrierile sale, să căutăm a face voia lui Dumnezeu "în lucrurile obișnuite, firești, în boală, în supărări, în ispite, în moartea celor apropiați, în darurile primite de la Domnul Isus". Este premiza de la care pornim. Fără tăgadă, trebuie să acceptăm faptul că Dumnezeu vrea să ne supunem voia Voii Sale. Problema noastră nu este că suntem în necunoștință de faptul acesta, ci că ne este greu să-l punem în practică.

Să ne oprim o clipă asupra însemnărilor robilor lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. "Prețuiește mai mult să spui: 'Fie numele Domnului binecuvântat' când întâmpinăm lucruri neplăcute, decât mii de mulțumiri, în lucrurile care ne plac" - pr. Ioan Avila. "Tot ce se întâmplă aici contrar voinței noastre, să știi că nu se întâmplă decât din Voia lui Dumnezeu" - Sf. Augustin. "Sufletele supuse voinței lui Dumnezeu, dacă sunt umilite, ele doresc aceasta. Dacă suferă lipsuri, ele doresc să fie sărace. Când vine frigul sau căldura, ploaia sau vântul, cel ce e unit cu voința divină zice: 'vreau să fie frig sau cald, vreau să fie vânt sau ploaie, căci așa vrea Dumnezeu'. Când vine sărăcia, prigoana, boala sau moartea, un astfel de suflet zice: 'eu vreau să fiu sărac, prigonit, bolnav. Chiar vreau să mor, căci așa vrea Dumnezeu" - Salvian.

Desigur, avem în istoria lumii cel mai motivant exemplu de supunere. Când omul a hotărât să Îi întoarcă spatele lui Dumnezeu, Însuși Isus, Dumnezeu fiind în Sfânta Treime, a luat chip uman și a purtat pentru noi povara păcatelor și a morții. Știm asta. Fiul a adus Tatălui singura jertfă prin care noi putem avea acces la părtășia cu Sfânta Trinitate. Ceea ce uităm adesea este că Același Isus nu ne-a lăsat singuri în lume, după înălțarea Sa. Ci este gata să împlinească în noi minunea ascensiunii spirituale, chiar purtându-ne crucile noastre spre destinația finală. Domnul Isus este solidar cu noi în drumul spre Golgota, în calea noastră spre culmi! Nu e suferință să ne doară mai tare decât pe El! Nu e lacrimă care să nu-și aibă izvorul în sensibilitatea Lui! Iată de ce, unindu-ne voia noastră cu Voia Lui, ne vom trezi lucrând prin durerea de azi răsplătirea de mâine. Și nu suntem vreo clipă lipsiți de Sfânta-I prezență.

 

"Doamne Isuse, Cel care Ți-ai părăsit gloria cerească pentru a Te identifica cu durerea aleasă de om prin nesupunere, model de smerenie până la moarte, și încă moarte de cruce, închinare Ție! Rămâi alături de noi când nu înțelegem Voia Ta, lucrând în noi acceptarea și conformarea cu orice circumstanță îngăduită de Tine! Trezește-ne iubirea pentru crucile noastre! Pe cei care ne-am pierdut crucile, recuperează-le pentru noi! Pe cei ce le-am blestemat, învață-ne să le binecuvântăm! Căci Tu ești Dumnezeul și Izbăvitorul nostru, în bucurie și în necaz, de acum și până la sfârșitul veacurilor! Laudă Ție, Isuse Cristoase!" Amin.

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire