pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Dragostea, între răbdare și adevăr
- 7 iunie 2007 -

Dragostea - subiect dezbătut de poeți, oameni de literatură, filosofi. Dragostea - temă care nu lipsește din nici o religie, din nici o cultură, din nici o epocă. S-a vorbit mult despre ea. Însă toți cei care au încercat să-i exprime tainele nu au reușit decât să redea imaginea "jocului de umbre și lumini al sensibilității lor" - Adriana Deculescu.

În inima celui care scrie, acest tip de dragoste e fragil prezent. Vorbesc despre "dragostea de patrie", sacrificiul suprem pentru apărarea națiunii. Însă există și animă încă multe suflete. Pe lângă "dragostea de glie", mai este și "dragostea filială", manifestată în grija acordată părinților. Cei care au copii - și sunt părinți în toată puterea cuvântului - sunt gata să investească fără limite în fiii lor. Așa ajungem la "dragostea părintească". Dacă orice lucru legat de serviciu poartă emblema elanului, entuziasmului meu, înseamnă că am "dragoste de muncă". Ce e comun în toate aceste forme de dragoste? Dăruirea. Acel "ceva" care mă ajută să înving pornirile meschine, egoiste sau josnice, acel "ceva" care mă înalță și îmi conferă demnitate.

În lucrarea mea de slujire împreună cu tinerii am remarcat cât de dramatic simțim cu toții absența unor programe de consiliere spirituală, specifice vârstei noastre și inițiate de oameni care nu vorbesc doar de dragul de a vorbi. Biserica are excelente resurse catehetice, dar atât de puține materiale de consiliere afectivă adaptate vremurilor! Una dintre problemele emoționale ale tinerilor creștini este că relațiile lor afective nu respectă două coordonate divine pe care eu le văd esențiale: "răbdarea" și "adevărul".

"De ce răbdare?" "Nu e un concept prea învechit?" "De ce să aștept înainte de a începe o relație de prietenie?" "Care ar fi motivele?" Înțeleptul Solomon, sub inspirația Spiritului Sfânt, afirmă: "Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele și cerboaicele de pe câmp, nu stârniți, nu treziți dragostea, până nu vine ea" - Cântarea Cântărilor 3,5. De ce? Un argument în sensul răbdării este că noi, tinerii din generația de azi, suntem mult mai puțin maturi decât cei din generațiile trecute, la vârsta noastră. Superficialitatea vremurilor nu ne formează, ci prelungește infantilismul nostru mai mult decât trebuie. Un alt argument: "Dacă mă aventurez într-o relație de prietenie și ea va fi un eșec, oare nu vom ieși amândoi răniți? Sunt eu gata să-mi asum responsabilitatea unei relații de prietenie?"

Debutul precoce al relațiilor afective la tineri pornește de la câteva premize false: "toți cei din jur au prieten(ă)", "părinții mei erau căsătoriți la vârsta mea", "după ce mă căsătoresc, nu voi mai fi ispitit", "sunt incomplet(ă) fără un partener de viață", "mi-e teamă de singurătate". Pentru toate aceste idei preconcepute, Biblia oferă răspunsuri. Unora, Dumnezeu ne spune prin Cuvântul Sfânt să nu ne potrivim chipului veacului (Romani 12, 2), altora să selectăm cu grijă sfaturile părinților, ascultând de ei "în Domnul" (Efeseni 6,1). Altora, Domnul ne așează în față modelul apostolilor de celibat în curăție.

Nu este o crimă să fii singur! Nu este o boală să fii singur! E chiar de folos să trăiești în solitudine în anumite momente din viață. Sau o viață întreagă. De pildă, înainte de a avea prietenă, pot încerca să pătrund sensul amiciției universale, am posibilitatea și timpul să-mi fac amici în care să investesc și pe care să-i iubesc. Aș putea utiliza timpul solitudinii mele pentru a mă concentra asupra profesiei. Iar în loc să mă plâng de ispitirile nenumărate, acum pot exersa autocontrolul și stăpânirea de sine, virtuți care-mi vor fi indispensabile în căsnicie. Singurătatea poate fi dimensiunea existenței mele în care să mă descopăr și să-L descopăr pe Dumnezeu. Singurătatea e pregătită pentru a fi creuzetul în care Duhul Sfânt face din mine "un iubitor de Cristos".

Pe de altă parte, pe tinerii care au început o relație de prietenie (evident, în sensul căsătoriei), Domnul Isus îi sfătuiește să așeze relația lor pe coordonata adevărului. Subsemnatul are probleme la capitolul ăsta, dar învață și el... Trebuie să cunoaștem puțin psihicul uman pentru a înțelege cât de greu și totuși cât de benefic este pentru doi prieteni să spună unul altuia adevărul. Fetele văd monocromatic o relație de prietenie. O fată știe adesea, foarte clar, și încă de la începutul relației, dacă un băiat este potrivit pentru a-i fi soț sau nu. Pulsiunile lui, emoțiile lui, trăirile lui afective sunt asemeni unui curcubeu. Azi vede în roșu, mâine în violet, poimâine în verde. Cu toată aprecierea față de "specia masculină" - nomenclatură pentru care ar trebui să primesc brevet de inventator -, "cea dintâi creată", la care subscriu cu mare drag, sunt nevoit să afirm că fetele ne întrec în introspecție și deducție. Pe seama acestor daruri, exponenta genului feminin știe "ce" și "pe cine" vrea, în timp ce el se frământă continuu. Mai sunt și excepții, recunosc. Cunoașterea acestor diferențe și respectarea partenerului - ipotetic - ar fi de dorit să-i conducă pe cei doi la a căuta mai stăruitor voia lui Dumnezeu cu privire la unirea lor în tainica și sfânta căsătorie. Adevărul lui Dumnezeu în noi ne va elibera întotdeauna și, într-o relație, ne va da direcția reală.

Confundăm dragostea cu dorința de a iubi. Ne lăsăm presați de prieteni sau de familie să intrăm în "prietenia pre-mariaj" înainte de vremea hotărâtă de Dumnezeu pentru noi. Căutăm în prietenie un remediu pentru singurătate sau pentru astâmpărarea poftelor. Pentru toate aceste cazuri, dragostea nu e nici în răbdare, nici în adevăr. Dragostea autentică apare în lumina cunoașterii, clar, pur, mult mai profund decât orice impuls sexual generat de frumusețea exterioară.

Dragostea reală nu vine decât în sfera binecuvântării Domnului Isus! Dacă nu-L iubim pe Isus, nu vom ști să iubim nici o altă ființă din universul acesta. Dacă avem în piept căldura Domnului Cristos, vom rezista și frigului și întunericului și vânturilor și ploilor căsniciei viitoare. Dacă nu-L avem pe Domnul Isus alături, azi vom trăi iluzia iubirii, mâine ne vom trezi ca doi străini, care și-au adus laolaltă singurătățile. Și de e grea singurătatea unuia, cât de cruntă e singurătatea în doi!

 

"Rege al Iubirii, Doamne Isuse Cristoase, Cel cândva în mormânt cu trupul - din iubire -, în Iad cu Spiritul - din iubire -, pe tron cu Tatăl și cu Duhul Sfânt - din iubire -, Cel ce ești acum mereu printre noi și în noi - din iubire -, luminează-ne mintea ca să înțelegem și să trăim dragostea în răbdare și adevăr. Căci Tu ești răbdarea și adevărul pentru noi și Ție slavă Îți înălțăm, acum și pururea și-n vecii vecilor." Amin.

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire