pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Cine-i fericit?
- 22 ianuarie 2004 -

Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulțime de medici, dar nici unul nu a reușit să-i dea vreo șansă de vindecare. În cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuși să îmbrace cămașa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Imediat câțiva slujitori au fost trimiși în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămașa și să i-o aducă împăratului. Acești slujitori au bătut la poarta unui alt împărat și i-au spus: "Măria ta, nu ești tu cel mai fericit om? Ești doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămașa ta să o ducem împăratului nostru." "Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniștit și nu am niciodată somnul tihnit. Să știți că nu sunt deloc mulțumit și fericit." Acești slujitori au plecat triști mai departe. Au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, și i-au zis: "Domnule, noi credem că având de toate și fiind foarte bogat, tu ești tare fericit. Nu-i așa? Am vrea să ne dai cămașa ta să o ducem stăpânului nostru." "Vă înșelați amarnic dacă voi credeți că eu sunt fericit. Cum aș putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniștesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moștenire pentru a nu se risipi.... Și mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt și nu am fost niciodată fericit." Slujitorii merg mai departe și bat la poarta unui om învățat. "Domnule, tu, care ai o faimă de om învățat, cu siguranță, trebuie să fii și tare fericit. Tu cunoști atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămașa ta să o ducem stăpânului nostru." "N-am găsit încă fericirea. Așa credeți voi că eu sunt fericit? Vă înșelați. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniștită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeți-mă!"

Acei slujitori începeau să fie descurajați. Nu mai știau la ce poartă să bată. Dar le era rușine să se întoarcă acasă fără această cămașă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuți și obosiți s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiți ce erau, aud cum, din colibă, cineva rostea următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt că și azi am avut cele de trebuință vieții mele! Doamne, ce fericit sunt că și azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise așa cuvinte. Intră înăuntru și găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat: "Omule, e adevărat că ești fericit, așa cum spui?" "Da, sunt foarte fericit că azi Dumnezeu m-a ajutat și l-am simțit alături. Iar acum mă culc liniștit." "Am vrea să te rugăm ceva: noi îți plătim cât vrei tu, dar dă-ne cămașa ta. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos." La care omul din colibă le răspunde: "dar eu sunt așa de sărac încât nici nu am cămașă...."

E o poveste, dar care e tare adevărată. Trăim într-o lume care consideră că toată fericirea depinde de anumite valori materiale. Trăim într-o lume care aleargă înnebunită după fericire, dar care mereu se declară nefericită. Trăim într-o lume care caută fericirea acolo unde nu este. Trăim într-o lume care minimalizează adevăratele valori care fericesc omul: virtuțile, Evanghelia, prezența lui Dumnezeu, credința, cinstea, caritatea, Biserica.

Mă întreb pe mine și te întreb pe tine, dragă cititorule: ești fericit? De câte ori în viața ta ai fost cu adevărat fericit? Cât au durat clipele tale de fericire? Poate ai fost fericit când erai copil. Dar s-a terminat copilăria. Sau poate și atunci așteptai să crești mare și te neliniștea necunoașterea viitorului tău. Poate te-ai căsătorit și ai fost fericit un timp. Dar s-a terminat și luna de miere și au năvălit necazurile! Poate ți-ai găsit un prieten bun cu care ai împărțit totul și ai fost foarte mulțumit. Dar a venit și ziua în care te-a trădat sau te-ai despărțit de el. Și s-a terminat fericirea. Sau poate te-ai întors după ani de zile acasă și ți-ai revăzut părinții și frații. Dar după câteva zile a trebuit să-i părăsești din nou și ai plâns de durere. Poate ți s-a împlinit o mare dorință. Dar după câteva zile ai considerat că e ceva normal și nu ai mai considerat că e un mare dar de la Dumnezeu. Sau poate te-ai vindecat de o boală grea. Dar după un timp a apărut alta și te-ai întristat din nou. Sau poate nu ai fost fericit niciodată? Mai sunt și astfel de oameni veșnic nemulțumiți și veșnic nefericiți.

Și totuși există oameni fericiți: sunt cei care trăiesc o adevărată comuniune cu Dumnezeu, sunt oamenii care găsesc motiv de bucurie în ajuta mereu pe alții. Îmi vin în minte două exemple: Sf. Maximilian Kolbe a găsit adevărata fericire în a muri în locul unui tată de familie, iar Fericita Tereza de Calcutta și-a găsit fericirea în a ajuta pe cei mai săraci dintre săraci. O iubire adevărată față de Dumnezeu ne dă adevărata fericire. O iubire adevărată față de cei din jur ne dă o adevărată mulțumire. Cine știe să trăiască din iubire găsește adevărata fericire.

Un ateu, un necredincios nu va putea fi niciodată fericit, pentru că nu l-a găsit pe Dumnezeu, izvorul fericirii. Însă omul sfânt va fi mereu fericit pentru că este, și va fi și în veșnicie, mereu în contact cu marea Iubire, cu Dumnezeu.

pr. Iosif Dorcu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire