pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Ochelarii lui Adam
- 22 martie 2007 -

Spre deosebire de miopi, prezbiopii nu văd bine în apropiere. Se pare că primii ochelari au apărut între 1268-1289, dar nu se știe cine i-a inventat. Primul care i-a reprezentat a fost Tommaso da Modena, într-o pictură din 1352.

Dacă începutul istoriei ochelarilor trupești nu este cunoscut, se știe cu precizie cine este autorul primilor "ochelari" sufletești: cel care i-a "deschis" ochii lui Adam a fost un "doctor" serpiform, odinioară purtător de lumină, devenit ulterior, după o fatală schimbare de nume, Tenebrifer.

"Boala" pe care voia să o "vindece"? Vederea lui Adam și a Evei. Primul lui diagnostic și primul tratament? "Atunci șarpele i-a zis femeii: «Nu veți muri. Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul»" (Geneză 3, 4-5). Rezultatul tratamentului cu măr? Un nou fel de a-L vedea pe Tatăl și pe sine, numit popular invidie.

Dar noi știm de la adevăratul Doctor al sufletelor și trupurilor că Tenebrifer este ucigaș de la început și Tatăl minciunii (v. In 8, 44), că "ochelarii" pe care i i-a pus lui Adam pe inimă nu erau corectivi - cum să îndrepți creația desăvârșită? -, ci deformatori. Noua viziune este o boală a ochilor sufletești, un fel de prezbitism spiritual. În latină, in-videre înseamnă a privi cu un ochi rău, a privi negativ, a "ne-vedea".

Ce vede Adam greșit, privind prin "ochelarii" întunecați pe care i-a acceptat de la Șarpe? Pe Dumnezeu, pe care-L bănuiește de răutate, și în consecință și pe sine, chipul și asemănarea Lui, socotindu-se ne-desăvârșit. Când suntem invidioși, nu ne mai vedem bine pe noi înșine, și ne uităm hoțește la alții, căutând la ei ceea ce ni se pare că ne lipsește.

Ca orice păcat, și invidia, interzisă prin ultimele două porunci ale decalogului, este o formă de mândrie: cel care este invidios crede, chiar dacă inconștient, că știe mai bine de ce are nevoie decât Tatăl Care l-a creat, negându-I astfel Acestuia bunătatea desăvârșită.

Sf. Pavel ne arată că în planul lui Dumnezeu fiecare ne avem locul de neînlocuit, complementar cu al aproapelui: "Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup" (1 Cor 12, 17-20).

Cum să combatem invidia? Curățându-ne "ochelarii" moșteniți de la Adam: mai întâi, mulțumindu-i lui Dumnezeu mereu pentru toate darurile cu care, în iubirea Lui nemărginită, continuă să ne copleșească de când ne-a chemat la viață. Apoi, încercând să ne folosim darurile primite spre bine Trupului, alături de frații noștri, nu în concurență cu ei.

Să urmăm ce ne spune Sf. Tereza cea Mică la începutul Poveștii unui suflet: secretul desăvârșirii nu stă în a avea toate darurile, ci "în a face voia lui Isus, în a fi ceea ce vrea El să fim."

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire