pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Zid... și zid
- 15 februarie 2007 -

În anii mulți pe care Domnul mi i-a dăruit, am putut reflecta - sau experimenta - asupra diverselor semnificații ale acestui cuvânt. Începem cu Zidul Chinezesc, azi piesă arheologică, obiectiv turistic, mărturie a unei mentalități depășite. Noi astăzi am optat pentru comunicare, pentru dialog! Nu izolare! Neprevăzutele intervenții ale Providenței mi-au permis să-l văd pe tatăl meu, în 1958, fotografiat lângă faimosul zid, fiind invitat în China, ca unul care a studiat flora din Yunnan în 1914... dar în Germania, pe un ierbar! Iată inutilitatea zidului! Prin porii nevăzuți au pătruns totuși idei și oameni, ceea ce dovedește inutilitatea și absurditatea zidului.

Din maiestuoasele ziduri ale Ierusalimului, ca o lecție, azi se mai păstrează un fragment, numit Zidul Plângerii! Au ridicat comuniștii un zid, care să împartă în două Berlinul; mulți oameni au căzut, încercând să-l depășească, până când a căzut el, zidul! În 1989 eram la Bologna, întorcându-mă de la un congres de italienistică (altfel nu puteam ieși din dosul Cortinei de Fier - zid simbolic). În ziua de 7 noiembrie văzusem la televizor parada de la Moscova, cu pancartele participanților: "Proletari din toate țările, iertați-ne!" În dimineața de 8 noiembrie, gazda dă buzna în camera ce-mi fusese repartizată, strigând: "S-a prăbușit Zidul!" Era clar care. Aceasta este soarta zidurilor care au la temelie ura și dorința să izoleze!

Lângă zidul de la Auschwitz azi se fac pelerinaje, fiii celor răspunzători își cer iertare; aici părintele Maximilian Kolbe a primit cununa de Martir al Iubirii, pentru că s-a oferit să ispășească pentru un fugar. Și eu am lăcrimat în amintirea colegelor mele de clasă și a unei profesoare evreice, ucise fără vină, și m-am închinat în celula în care și-a oferit Domnului zilele părintele Kolbe.

Dar mai există și altfel de ziduri. Sfânta Caterina de Siena (1347-1380), fecioară analfabetă, dar care asculta ce-i șoptea Mirele Divin în orele de extaz, transmite, în scrisoarea 164, sfatul ei [imperativ]: "Vreau să fiți uniți și transformați întru Dumnezeu prin iubire... căci iubirea este acel dulce și glorios mijloc care nu desparte niciodată, ci unește; ca și meșterul care ridică un zid, adună multe pietre și le așează împreună și, în ansamblu, se numește și piatră și zid; și aceasta a făcut-o cu mortar, căci dacă nu l-ar fi pus între ele, pietrele ar fi căzut, s-ar fi rostogolit, s-ar fi spart... dar prin acest liant zidul rezistă, pentru că sunt multe împreună, dar sunt una". Noi îi spunem solidaritate.

Ca un ecou, Marele Inochentie trimitea vorbă acasă, de la Roma: "fiți tari, ca buni ostași ai lui Cristos, zid în jurul Bisericii" (1763), specificând, după un an: "Să aveți inimă tare, voile tuturor unite împreună, să deschideți ochii și să înălțați cuvântul, să lepădați toată frica, pentru dreptate".

Este formula pe care au trăit-o, în 1948, Episcopii greco-catolici; toți 12 Mărturisitori, dintre care șapte au oferit, cu iubire, martiriul. Iubirea, sângele, lacrimile, fidelitatea sunt materialul - ciment rezistent. Ni se demolează biserici, dar numai cele de piatră; Biserica - Instituție divino-umană, consolidată prin cimentul Harului divin, va rezista până la sfârșitul veacurilor.

P.S. Și când te gândești că azi, în Mileniul III, o țară care se auto-proclamă bastionul democrației și al libertăților, ridică un zid! Deja i se spune zidul rușinii...

Viorica Lascu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire