pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Unul dintre noi
- 7 decembrie 2006 -

După cum știți, concursul nu de mult timp încheiat "Mari români" este de fapt un concurs internațional. În Belgia, acum un an, concursul l-a desemnat ca "Cel mai mare belgian" pe pr. Damian. Vă invit să aflăm câte ceva despre el. S-a născut la 3 ianuarie 1840, în Belgia, chemându-l Iosif de Veuster. A intrat în Congregația Sfintelor Inimi ale lui Isus și Maria, luând numele de Damian. În 1864 a ajuns ca misionar în Honolulu, la 24 mai fiind hirotonit preot. A fost rapid îndrăgit de localnici, devenind cunoscut ca Makna (părintele) Kamiano. Fire robustă, nu se limita la slujbele pe care trebuia să le celebreze, înălțând cu propriile mâini capele și biserici pe insulă.

În acea vreme, populația din Hawaii - în procent de 30% catolică - nu cunoștea lepra (boala lui Hansen). Aceasta se pare că a ajuns acolo prin soldații și sclavii veniți din Europa. Cert este că în scurt timp boala a făcut ravagii, regele hawaiian cerând izolarea leproșilor într-o parte a insulei Molokai. Se spera ca leproșii să formeze o comunitate care să se autosusțină, cei mai în putere lucrând pentru ceilalți. Proiectul nu a fost însă gândit bine. Fără medic, preot, provizii, cei 141 de bolnavi izolați la început s-au demoralizat rapid. În scurt timp, Molokai a devenit un ținut al morții. În 1873, pr. Damian a mers în colonia de leproși, inițial pentru trei luni. Apoi i-a scris Episcopului cerându-i să îl lase permanent acolo. "Mă angajez să îmi dedic viața leproșilor", scria el. Și așa a fost.

Makna Kamiano nu a fost doar preot pentru leproși, ci și doctor. Le-a bandajat rănile, i-a transportat în brațe, i-a îngrijit cum a știut mai bine. Dacă inițial a căutat să respecte regulile de igienă, mai apoi le-a lăsat deoparte, pentru a fi cât mai aproape de ei: îi îmbrățișa pe leproși când îi întâlnea, își înmuia degetele în vasul comun de mâncare, împreună cu ei. Inevitabilul s-a produs și, la un moment dat, predicarea lui a cunoscut o cotitură radicală. În loc să mai predice "voi, leproșilor...", într-o zi a spus: "noi, leproșii..." La 15 aprilie 1889 a murit de lepră, dar îngrijit de niște surori și înconjurat de alți preoți, sosiți în ultimii lui ani de viață să îl ajute în activitate. Între timp vestea despre el se răspândise în întreaga lume. Însuși Mahatma Gandhi a afirmat că a avut în pr. Damian un izvor de inspirație pentru campaniile sociale pe care le-a condus în India. Rămășițele pământești, neputând fi vizitate în leprozerie, au fost mutate în 1936 la Louvain, Belgia, dar în 1995, spre bucuria hawaiienilor, o relicvă luată din mâna sa dreaptă s-a întors pe insula Molokai. Spun relicvă, pentru că la 4 iunie 1995, Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat Fericit.

* * *

Când l-a prezentat leproșilor, Episcopul Maigret îl descria cumva profetic pe pr. Damian ca fiind "unul care vă va fi tată, unul care vă iubește atât de mult încât nu ezită să devină unul dintre voi, să trăiască și să moară cu voi". Papa Paul al VI-lea spunea mai apoi: "Iubirea se exprimă prin dăruire. Sfinții nu doar au renunțat la ei, ci s-au dăruit în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor lor. Pr. Damian face fără îndoială parte din această categorie. Și-a trăit viața de iubire și dedicare în cel mai eroic mod. A trăit pentru alții: pentru cei ale căror nevoi erau cele mai mari." "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15,13), sunt cuvintele scrise pe mormântul său din Molokai.

Între momentul în care cel mai mare belgian, Fericitul Damian, a descoperit că este bolnav de lepră, și momentul Crăciunului, există o paralelă. În primul caz este momentul de când pr. Damian a putut să spună "noi, leproșii"; în al doilea caz este momentul de când Dumnezeu a putut să spună "noi, oamenii". Sărbătoarea pe care o vom celebra nu peste mult timp în această lună ne amintește că avem un Domn care nu s-a limitat să ne privească de dincolo de gardul de protecție, ci a venit să locuiască între noi; nu s-a limitat să ne strecoare mâncarea pe sub ușă, ci s-a făcut pe Sine mâncare pentru noi; nu s-a limitat să ne privească cum murim, ci s-a făcut om și, murind El însuși, a învins pentru noi moartea. Dumnezeu ar fi putut să se limiteze pentru totdeauna la a ne vorbi prin profeți, după cum și pr. Damian ar fi putut să le scrie leproșilor mesaje de îmbărbătare și să îi spovedească de la distanță. "Ce știe El?", am fi putut spune până în ziua de astăzi. "Știe la fel de multe despre sărăcie și suferință ca fiul unui ministru!" Doar că Dumnezeu a ales să vorbească din proprie experiență... umană! Nu pentru că ar fi avut nevoie (ar fi ca și cum am spune că părintele Damian avea nevoie să fie lepros), ci pentru ca mesajul să nu fie din afară, de la un Dumnezeu extraterestru, ci dintre noi, de la Unul ca noi.

Fericita Maică Tereza de Calcutta a trăit printre săraci, ca un sărac. Fericitul Damian a trăit printre leproși, ca lepros. Sunt exemple mai mici care ne pot ajuta să înțelegem importanța deosebită a zilei în care, devenind unul dintre noi, Dumnezeu a spus: "noi, oamenii..."

Radu Capan
www.capan.ro

PS: despre pr. Damian puteți citi pe Wikipedia.org și pe Wau.org
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire