pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Judecată și pace
- 16 noiembrie 2006 -

"Crezi în judecata de Apoi ?" l-am întrebat pe un tânăr care trăia in promiscuitate sexuală."NU", a fost răspunsul lui sarcastic, dur si categoric. " Atunci te simți singur, disperat și gol când ești sincer cu tine însuți." "De unde știi?", e replica pe care o primesc de astă dată. Acum însă, acea duritate afișată în urmă cu câteva momente se stinsese. " Ești psiholog?", a continuat tânărul. "Nu sunt."

Îi descrisesem în câteva cuvinte realitatea lui lăuntrică. Pe baza a ceea ce afirma tocmai cel în care tânărul nu credea, Isus Cristos. Isus va îmbrăca cândva haina de judecător: "Căci tatăl nici nu judecă, ci toată judecata a dat-o Fiului". Da. Va fi cândva o judecată dreaptă. Toți suntem datori cu o moarte, toți suntem datori sa-L vedem pe Mărețul împărat în ipostază de judecător. Rememorez examenele susținute in facultate. Prezentam subiectul și după "prestația" mea primeam "judecata și sentința" finală. Deși nu eram de acord de multe ori cu criticile aduse, după ce-mi expuneam "cunoștințele", nu mai aveam dreptul să comentez. Trebuia doar să aștept rezultatul.

Părinții Bisericii au propus pentru Judecata de Apoi un model similar cu ceea ce se întâmpla la examenele mele. Numai că, aici, eseul meu va fi însăși viața mea. Viața mea... cu toate răspunsurile mele la contextul existențial. Viața mea în relație cu EL, viața mea în relație cu semenii, viața mea familială, profesională, viața mea din taina gândurilor, din exteriorizarea pornirilor în acțiuni și consecințele acestora.

Împovărați de "obsesia păcatului", ne-am creat doctrine nihiliste, cu care să ne liniștim conștiințele. Dar învățătura lui Cristos, transmisă prin Scriptură Bisericii și prin Biserică nouă, rămâne aceeași. O mântuire și o răsplată îi așteaptă pe cei credincioși Domnului Isus: "Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ați urmat, veți sta pe douăsprezece scaune de domnie și veți judeca pe cele douăsprezece semințenii ale lui Israel" (Matei 19:28).

Am putea spune că acest cuvânt e adresat celor 12 ucenici, dar Mântuitorul continuă: "Și ori și cine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică" (Matei 19:29). Aici se vorbește de noi: "ori și cine". "Ori și cine", adică fără tăgadă, tu și cu mine, împreună, putem primi viața cea veșnică și răsplata cuvenită, înscăunându-L pe Domnul Isus pe tronul inimilor noastre. Dar Biblia nu se oprește aici: "Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iadul, care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua" (Apocalipsa 21:8)

Tânărul nostru nu credea în judecata viitoare. Dar Dumnezeu a lăsat în el această latură a perceperii sale. Sufletul lui era avid de Dumnezeu, însetat de sfințenie și lipsit de pace. Din fericire pentru oameni, "mireasma" judecății divine sfidează dimensiunea eternității și tulbură conștiințele celor neîmpăcați cu Isus. Oricâte baraje ar ridica cel viclean în mintea umană, un sâmbure al chipului divin în om va striga permanent după pace.

Pentru pacea lumii se încearcă globalizarea. S-au creat instituții asemeni Organizației Națiunilor Unite sau Uniunii Europene care să conducă lumea, să medieze conflictele și să instaureze pacea. Vedem însă cum vulcanul de ură al lumii fără Dumnezeu e gata în orice moment să emane cea mai fierbinte lavă ce a existat vreodată. Pentru pacea căminului se dezvoltă cele mai elaborate programe de consiliere. Cu toate acestea, sunt de ajuns doar mici scântei, etichetate drept "nepotrivire de caracter, pentru ca omul să rupă ceea ce Dumnezeu a legat prin sfânta căsătorie. Dar, sinceri să fim, ceea ce ne doare pe noi este pacea individuală. Vestea cea bună este că, obiectiv, pacea noastră este câștigată. De 2000 de ani, Domnul Isus ne așteaptă să ne ridicăm cadoul. E acolo. Cu mâinile și picioarele străpunse de piroane. Cu trupul brăzdat. Nici lacrimile Maicii Sale, nici durerea Ucenicului Iubirii nu-L conving să coboare. Deși ar avea toată puterea în Cer și pe Pământ să o facă, ceea ce-L ține pe cruce suntem noi. Mă regăsesc în tâlharii răstigniți la dreapta și la stânga Lui, când în cel care îi contestă Atotputernicia, când în cel care-L vede drept putere de viață pe care moartea nu o poate birui. Mă regăsesc printre sufletele din Hades, unde Domnul coboară în duh propovăduindu-le mântuirea prin jertfa Lui. Aș vrea să mă regăsesc și în învierea Lui. Dar aici, în misterul crucii, stă convertirea păcii obiective în cea subiectivă. Aici e vorba de mine, de noi. Golgota nu e doar monumentul împăcării lui Dumnezeu cu lumea, Golgota e invitația la pacea noastră lăuntrică, întocmită de însuși Dumnezeu cu sângele Lui, personalizată pentru fiecare dintre noi. Aici, la Golgota, Domnul Isus încetează să fie un personaj istoric, devine chiar istoria vieților noastre.

Isus ne avertizează însă că, după pacea dobândită prin convertire la El, urmează persecuția. Noi, ca și reprezentanți ai unei alte confesiuni decât cea majoritară, simțim pe pielea noastră dimensiunea luptei. Redau doar acel exemplu terifiant al unui sat din Oltenia în care farmaciile au primit indicații stricte să refuze să dea medicamente tuturor celor care nu împărtășesc credința ortodoxă, fie ei catolici sau protestanți. Zecile de lăcașuri de cult greco-catolic care sunt nefolosite, dar totuși încuiate pentru a nu le utiliza "alții", se adaugă acestei ilustrații. Dincolo de plaiurile noastre, în țările islamice sau comuniste, creștinii schingiuiți, cu mâinile și picioarele amputate, cu familiile decimate, stau mărturie că pentru cei fără Isus a fi creștin e o crimă pedepsită drastic. Dar persecuția poate veni din partea comunității sau chiar din partea familiei. Părinți care urmează cu superficialitate niște tradiții creștine, nepătrunzând niciodată misterul credinței, devin principalii inamici ai copiilor lor credincioși si invers. Te întrebi ce-i determină pe toți acești oameni să-și mențină crezul? Pacea interioară. Isus, cel coborât prin Spiritul Sfânt în inima celui convertit, poartă bătăliile și garantează răsplata în viața de apoi. Așa cum pentru cel care trăiește în păcat și nu a avut niciodată o întâlnire reală cu Domnul Isus, precum tânărul din primul exemplu, mireasma judecății îi tulbură gândul, pentru ucenicul lui Cristos mireasma învierii devine speranța lui, credința lui, pacea lui.

Un preot militar trebuia să țină o predică unui batalion care urma să meargă la atac. Acesta a început să îi îndemne pe soldați să fie curajoși și să lupte pentru onoarea patriei. Un înalt ofițer, care a auzit această predică nepotrivită, s-a apropiat de preot, după ce acesta a încheiat și i-a spus indignat: "A duce soldații împotriva dușmanului este treaba noastră, domnule preot! Limitați-vă la însărcinarea dvs. de a-i conduce pe păcătoși la Isus!" Acel ofițer înțelesese mai bine decât teologul situația reală.

În luptele vieții, Isus este garantul biruinței și al păcii. Dincolo de pragul morții, tot Isus ne poate purta victorioși.

Judecată sau pace? Vitralii monocromatice separă dimensiunea efemerului nostru de eternitate. Zi de zi suntem cu un pas mai aproape de ele. Vom trece dincolo de aceste vitralii. Vom pătrunde prin partea lor luminoasă sau vom fi asimilați de întuneric? Ne-au fost lăsați doi indicatori către veșnicie: judecata conștiinței si pacea duhului. În adâncă reverență, să facem liniște în noi, să invocăm prezența Duhului Sfânt care să ne înnoiască, îmbrăcându-ne în Cristos. Îndumnezeiți apoi prin Domnul Isus, să pășim cu pace către judecata cea ultimă!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire