pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

E dificil să fii recunoscător
- 5 octombrie 2006 -

O blondă merge la coafor, având la ea un walkman. Se pune pe scaun, fără să își dea jos căștile de pe urechi. Coafeza o roagă să și le dea jos, spre panica blondei: "Nu! O să mor dacă îmi dau căștile jos!" Coafeza insistă, dar blonda nu și nu. În final, enervată, coafeza îi smulge blondei căștile de pe urechi. Aceasta se uită ca șocată, se zbate puțin și... moare. Coafeza, mirată, își pune căștile pe urechi și ascultă: "... inspiră, expiră, inspiră, expiră..." Am râs. Dar nu mi-a mai venit să râd după ce seara am văzut pe unul dintre posturile tv o mamă ținând în brațe un copil de câțiva anișori, care stătea întins ca lemnul, paralizat fiind datorită unor probleme la naștere. Copilul se uita fascinat la camera de filmat, în timp ce mama lui, care tocmai îi dădea de mâncare, îi repeta: "haide... înghite... respiră puiul mamii... haide..." Copilul privea mai departe în cameră, uitând de respirație și de mâncarea (lichidă desigur) ce îi umplea gura. Și mi se părea că seamănă mult la față cu băiatul nostru, așa că nu am mai rezistat și am schimbat canalul. Am adormit cu greu, gândindu-mă la suferințele acelei familii, și la "suferințele" familiei mele. A doua zi dimineață, până nu au plecat la școală și la grădiniță, m-am trezit să îmi sărut copiii.

Băiatul nostru se mișcă extraordinar de încet (la îmbrăcat de exemplu), și uneori - sau mai corect adesea - mă scoate din sărite cu aceasta. Dar respiră singur și mănâncă singur. Fiica noastră cea mare este extrem de supărăcioasă, ceea ce din nou mă scoate din sărite frecvent. Dar și ea respiră singură și mănâncă singură. Uneori am impresia că lentoarea lui și hiper-sensibilitatea ei sunt cele mai grave probleme pe care le poate avea o familie pe planetă. Și fetița cea mică, de nici un an și jumătate, mă exasperează adesea: vorbește pe limba ei de te înnebunește și pune mâna pe tot ce poate, mutând dintr-un loc într-altul (apoi ghicește obiectul X unde a ajuns oare?). Zilele trecute mutam cu soția patul copiilor și oricum mă învârteam, micuța era în picioarele noastre. Am crezut că explodez. Da... Mari și grave probleme, nu? Poate umbla și se învârte bucuroasă printre picioarele noastre, dar pe mine... mă încurcă.

Evident, faptul că mă enervez pe copii ajunge și la spovadă. Iar preotul la care mă spovedesc îmi amintește de fiecare dată de o familie apropiată lui, în care părinții au un copil de vreo zece ani, care niciodată nu a alergat, nu a luat vreo notă mică, nu s-a bătut cu alții, nu a vorbit urât... "Știi", îmi tot spune respectivul preot, "acei părinți ar da orice ca băiatul lor să spargă un geam, să facă orice boacănă." Dar este greu să fii recunoscător pentru ceea ce ai și ți se pare normal să ai, ca și cum ar fi un drept al tău. Un alt preot îmi spunea: "Munca gospodinei se simte atunci când lipsește." Este un adevăr pe care familiile îl experimentează când mama/soția este bolnavă.

Desigur, ar fi absurd să fim recunoscători zilnic pentru că nu avem probleme cu ficatul, că mergem pe picioarele noastre, că putem prinde lingura în mână, că avem ambii ochi, că ne funcționează creierul... Ar fi ca și cum am mulțumi că trăim (e chestie de biologie) sau că suntem așa cum suntem (noi ne-am făcut așa)! Ar fi absurd să fim recunoscători zilnic pentru soarele care răsare, pentru roadele pământului, pentru cerul albastru... Aceasta o făceau popoarele primitive (nu noi, care știm că este natural să fie așa). Ar fi absurd ca eu acum să fiu recunoscător că fetița mea cea mică s-a trezit și în loc să scriu trebuie să îi acord atenție, să îi suport logoreea fără sens (pentru mine) și să îi satisfac dorința de a fi îmbrățișată. Ca să nu mai spunem de absurditatea ideii de a-i mulțumi zilnic lui Dumnezeu pentru jertfa Fiului Său pentru noi. Noi preferăm să ne aliniem majorității leproșilor, nu celor 10% care se întorc să îi mulțumească lui Isus. Dacă ar fi să ne exprimăm recunoștința pentru tot și toate, am obosi (ați văzut vreodată vreun om obosit de prea multă recunoștință?), neajungând să facem nimic altceva. Ceea ce spune ceva: că motivele de recunoștință sunt mereu infinit mai multe decât cele de nemulțumire.

O vorbă de duh spune că recunoștința neexprimată este ca un cadou pe care l-ai pregătit pentru cineva și nu l-ai expediat niciodată. Adevărul este că ne-am cam pierdut simțul recunoștinței. Într-o societate orientată pe bunuri de consum, "a avea"-ul devine dușmanul nemilos al lui "a (fi) mulțumi(t)". Cât de mult ne-am dorit un televizor color, dar după ce îl avem de câțiva ani, cine mai este recunoscător? Cât de mult ne-am dorit o mașină, dar acum gândul la ea înseamnă gândul la defectele ei, la banii ce trebuie băgați în ea. Cât de mult ne-am dorit un copil, dar cine mai stă să se gândească acum la emoția așteptării lui, când el provoacă acum atâtea probleme? Aș propune să le dăm americanilor înapoi Valentine's Day și să importăm Thanksgiving's Day. Sau să înviem sărbătoarea pe care trebuie să o fi avut și noi, pe care fiecare popor, măcar în perioada lui "primitivă", trebuie să o fi avut, de recunoștință pentru Creație, pentru Creația ce nu include doar natura, plantele, animalele, ci și oamenii.

Psihologii spun că recunoștința face bine omului. Dar cei mai mulți dintre noi o considerăm doar o metodă de auto-sugestie, pe când noi știm bine cum stă situația în realitate: e rea, catastrofală, neagră... Oare așa este? Cum vom gândi după ce o săptămână, seară de seară, ne-am aduna familia întreagă și, pe lângă examinarea individuală a conștiinței, ne-am împărtăși motivele de recunoștință pentru ziua ce se apropie de sfârșit? Pun pariu că după o astfel de săptămână am deveni mai fericiți, găsind și timpul pentru a trimite cadourile neexpediate ce ne umplu casa, timpul pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu chiar și pentru banalul fapt că respirăm (culmea! fără walkman și căști pe urechi).

Radu Capan
www.capan.ro

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire