pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Biblia - a vedea, a ști, a crede
- 9 martie 2006 -

Nu tot cel ce posedă o Biblie are parte în mod automat (magic?) de binefacerile ei. Nu tot cel ce deschide Sfânta Carte intră imediat în universul revelației divine. Nu tot cel ce citește din Sfânta Scriptură se alege cu roade de mântuire. Nu tot cel ce studiază textul biblic face pași concreți spre comuniunea cu Dumnezeu. Atunci? E numaidecât necesar un parcurs în spirit de credință.

Vorba cu "mâța" care "se uită" în calendar nu are nimic de-a face cu agilitatea proprie felinelor. Incriminează mai curând perplexitatea. Într-un pătrat semiotic aceasta se opune perspicacității și are de partea sa imbecilitatea. Ce legătură pot avea toate acestea cu "privitorul" în Cartea Cărților? Ne-o sugerează următorul fapt.

În anii de după ravagiile staliniste, când rar se mai putea găsi o Carte Sfântă, într-o familie reușise să fie recuperat un Nou Testament. Păstrat la loc de cinste, era citit cu multă dragoste. Până și copiii au ajuns să găsească în conținutul lui încântare și refugiu. Într-o zi, unul dintre ei, vrând să citească, nu l-a mai găsit la locul obișnuit. "L-am împrumutat vecinului", i-a explicat mama. A doua zi însă, spre surprinderea celui mic, râvnita carte a apărut din nou. "Dar parcă..." "Vecinul nu a putut să citească", și-a spus verdictul mama. Ea, care era analfabetă, ar fi putut oricând să "citească" (bineînțeles, cu ajutorul soțului sau al copiilor), pentru că știa să ia poziția de ascultare în fața cuvântului. Vecinul, cunoscător de carte, nu. A declarat-o el însuși. Perplexitate totală și nici un itinerar. Cum se explică așa-ceva?

"Fericiți cei care cred fără să fi văzut!", a spus Cristos cel înviat în confruntarea cu suspiciunea lui Toma. Unii au ajuns să interpreteze aceste cuvinte în sensul de "crede și nu cerceta!". O asemenea viziune cu pretenții de enormitate demască de fapt reaua-voință și proasta intenție a celui care, punând carul în fața calului, mai are și pretenția ca vehiculul să meargă. De fapt, credința din start, ca bagaj al pelerinului, e binevenită, dar atingerea scopului cere pași concreți. Și nu puțini. Apoi, însuși statutul pe care ți-l impui comportă perspectivă. Pe un itinerar serios nu se pornește ca din întâmplare. În nici un domeniu. Exprimându-se în termeni diferiți, Albert Einstein susține că dacă cercetătorul s-ar apropia de domeniul căruia vrea să i se dedice fără să aibă mai întâi măcar o idee vagă, o intuiție sau chiar o teorie formulată, ar semăna cu cineva care în fața a mii de variante posibile nu are nici un indiciu și nici o perspectivă. Altfel spus, știință insuflată de sus ori știință dobândită prin efort... importantă este familiaritatea cu domeniul respectiv. În cazul nostru cu cele dumnezeiești.

A vedea, a ști, a crede... Și când te gândești că unii rămân o viață întreagă la litera Scripturii! După apariția tiparului (în urmă cu circa 550 ani) cea mai răspândită carte a ajuns să fie (cum era și normal) Biblia. Numaidecât, mișcarea protestantă, pentru a opune ceva rolului de călăuză al preoților, a găsit refugiu în textul scripturistic întors pe toate fețele și stors după bunul plac. În scurt timp însă a fost propusă și în Biserică o apropiere de Sfânta Carte, dar și o metodă de lectură care te înalță pe culmile Spiritului: cea mistică, contemplativă. Cei care practică lectio divina înțeleg cu siguranță acest itinerar. Oricum, aripile îți cresc abia pe urmă. Important este să vezi, să știi, să crezi...

pr. Cristian Chinez
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire