pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Războiul generațiilor
- 2 martie 2006 -

O după-amiază rece de iarnă. Autobuzele sunt, în general, supraîncărcate în astfel de zile ale anului. Vehiculul oprește într-o stație. Două doamne, fiică și mamă după asemănare, urcă și se îndreaptă dinamic spre un loc ocupat. Fiica se adresează tinerei de pe loc, utilizând un ton agresiv, autoritar: "Vă rog să eliberați locul, domnișoară: mama este bătrână și bolnavă!" Tânăra noastră se ridică umilă, cu greutate, afirmând în același timp: "Dacă sunt tânără, asta nu înseamnă că sunt și sănătoasă!"

Ea se îndreaptă apoi spre celălalt capăt al autobuzului, discută cu un domn care o consolează, în timp ce noile venite își ocupă locurile solicitate cu îndrăzneală. Spun își ocupă pentru că, între timp, un alt tânăr se ridică, pentru a-i face loc fiicei. Spiritele se calmează și autobuzul își urmează traseul obișnuit. Câteva minute mai târziu, însoțitorul celei ofensate, ținând în mână câteva hârtii, se apropie de doamnele comod instalate: "Uitați, sunt ieșirile din spital ale celei pe care ați insultat-o!" Cele două citesc foile acelea și culorile fețelor lor se schimbă, semn că erau consemnate acolo diagnostice grave, după care purtătoarea de cuvânt a mamei bătrâne și bolnave adaugă pe același ton: "Dacă era bolnavă, trebuia să nu părăsească locul." "Doamnă dragă, vedeți și dumneavoastră că bătrânii sunt de multe ori exagerați și greșesc în relațiile cu tinerii!" spune însoțitorul.

Se iscă apoi o ceartă pe cinste, cu efect de masă în tot autobuzul. Se formează două partide. Tinerii devin subit avocații tinerei. Bătrânii se transformă în apărători stoici ai doamnei în vârstă și ai fiicei sale. Sincer, dacă n-aș fi creștin, aș fi acum un înfocat susținător al părții tinere. De fapt, scena nu a fost decât un pretext pentru a reaprinde torța războiului între generații. Chiar și în acest microcosmos al interiorului unui mijloc de transport.

Urmărind atitudinea Domnului Isus față de copii, față de tineri, de adulți și față de vârstnici, am constatat că El avea un cuvânt pentru fiecare, un cuvânt de acceptare, de apreciere, de mântuire. Ne-am aștepta ca Biserica, Rodul jertfei mesianice, să aducă cu Sine aceeași unitate și echitate a vârstelor. Sunt sigur că Domnul așa a intenționat. S-a materializat oare dorința Mântuitorului?

O colegă de facultate, odinioară membră de seamă a unui grup de tineri catolici, îmi povestea despre multele activități pe care grupul le întreprindea odinioară. O întreb ce se întâmplă acum și-mi răspunde că nu mai e ca altădată. De ce? S-a schimbat preotul. Primul, entuziast în lucrarea cu tinerii, era un tânăr păstor de suflete. În locul său, a venit un preot vârstnic. Un alt exemplu, într-o altă comunitate. Părintele a avut inițiativa ca, după Liturghia din duminica Paștilor, să invite în față un grup de tineri, pentru a cânta câteva imnuri creștine, acompaniați fiind de sunetul chitarei. Zis și făcut. Bătrânii l-au așteptat pe preotul paroh la sfârșitul programului. Preotul a fost acuzat de profanarea bisericii, prin momentul tineresc din serviciul de cult. Și, ca să nu credeți cumva că doar în Biserica Catolică se pot întâmpla astfel de incidente, adaug o altă exemplificare. S-a petrecut într-o biserică evanghelică săsească de lângă Brașov. Lider bisericesc a devenit un pastor tânăr, venit din Germania în România în scopul slujirii. La puțină vreme după instalarea sa în funcție, au început să răsune vocile de nemulțumire ale bătrânilor sași. Motivul: în fiecare dimineață, tânărul german obișnuia să alerge prin localitate. Făcea jogging. "Cum se poate ca un pastor să alerge?" a fost întrebarea de pe ordinea de zi. "Cum mai are autoritate asupra Bisericii?"

Vrem sau nu vrem să recunoaștem, avem prejudecăți, stereotipuri de catalogare a celorlalți. Și, din păcate, ele nu sunt prezente doar în viața laică, ci se regăsesc pregnant și în cea religioasă. Dacă Apostolul Paul ar trăi, ne-ar spune precum tânărului Timotei, discipol al său, păstor și învățător al Bisericii primare: "Nimeni să nu te nesocotească pentru tinerețea ta" (1Timotei 4,12a). Și, de asemenea: "Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată" (1Timotei 5,1a). Apoi, ne-ar vorbi precum lui Tit, celuilalt slujitor al Domnului și apropiat al sufletului său: "Bătrânii trebuie să fie demni, vrednici de respect, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste și în răbdare" (Tit 2,2). "La fel, îndeamnă-i pe cei tineri să fie înțelepți" (Tit 2,6). Iar Apostolul Ioan ne-ar adresa următoarele cuvinte: "V-am scris, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău" (1Ioan 2,14).

Mi-ar plăcea să văd aceeași atenție non-discriminativă, acordată de către Biserică și tinerilor și bătrânilor. Mi-ar plăcea să constat că diferențele de vârstă dispar și noi suntem, în mod real, Una în El. Biserica nu este a tinerilor, nu este a vârstnicilor, este a Domnului Isus. Avem nevoie să ne amintim realitatea aceasta. Doar conștientizând-o, vom fi uimiți să remarcăm că între noi, indiferent de vârstă, există un Liant și nu o prăpastie. Și acest Liant este Cristos.

Noi, ca și tineri, va trebui să învățăm respectul față de părinții și bunii noștri, să ne hrănim din experiențele lor, să ne individualizăm comorile înțelepciunii lor. Iar cei vârstnici ar trebui să ne acorde posibilitatea exprimării, în acord cu propriile noastre nevoi și simțiri, chiar și în Biserică. Sincer, nu am idee cum am putea face lucrul acesta posibil. Dar știu pe Cineva care metamorfozează nerealizabilul în realizabil. Și, în Numele Lui, se pleacă orice genunchi, al celui vârstnic și al celui tânăr, mărturisind la unison: Cristos este Domnul!

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire