pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Patul lui Procust
- 16 februarie 2006 -

Din mitologia greacă aflăm de un uriaș pe nume Procust, care ținea calea călătorilor și-i obliga să se întindă pe unul dintre paturile lui: pe cei înalți îi punea pe un pat scurt și le reteza membrele care depășeau lungimea patului; pe cei scunzi îi punea pe un pat lung și îi "lungea" pe măsura patului. Inutil de precizat că nimeni nu supraviețuia acestor "operații". La un moment dat, Tezeu, viitorul rege al Atenei, întâlnindu-l pe Procust, se luptă cu el și îl învinge în luptă, iar apoi îl supune propriului său supliciu: uriașul nu încăpea în patul cel scurt, drept care eroul l-a "ajustat" cu sabia.

Știrile Catholica din 20 ianuarie a. c. relatau: "Ministrul de justiție al Uniunii Europene, Franco Frattini, a anunțat săptămâna trecută Parlamentul European din Strasbourg că statele membre care nu elimină toate formele de discriminare împotriva homosexualilor, inclusiv refuzul de a aproba «căsătoriile» și uniunile dintre persoane de același sex, vor fi supuse la sancțiuni și în final excluderea din UE. Potrivit unei relatări a serviciului de știri Analisis Digital al Arhidiecezei de Madrid, declarațiile comisarului vin după ce guvernele din Letonia, Lituania, Estonia și Polonia au decis împotriva legalizării «căsătoriilor» homosexuale."

Agenția de presă Zenit informează în ediția din 8 februarie a. c. că Slovacia și Sfântul Scaun urmează să semneze un tratat despre dreptul de a exercita obiecția de conștiință (conscientious objection). Astfel, un doctor poate să refuze să participe la activități reprobabile precum avortul, eutanasia, sterilizarea, procrearea asistată, experimente cu embrioni umani, invocându-și propria conștiință, care se opune acestor practici. Unii experți ai UE s-au declarat împotriva dreptului la obiecția de conștiință, care ar avea un impact negativ asupra unor "drepturi fundamentale" precum avortul, uniunile homosexuale și eutanasia!

După cum se vede, mitul lui Procust este de (tristă) actualitate. Card. Trujillo, președintele Consiliului Pontifical pentru Familie, spunea foarte bine referitor la declarațiile lui Frattini că Parlamentul European nu respectă natura omului. Omul a fost creat bărbat și femeie și chemat să se înmulțească și să stăpânească pământul, invitat să țintească spre înălțimi, nu să se bălăcărească în mocirla păcatului. Pentru cine nu este clar că uniunile homosexuale sunt o încălcare flagrantă a planului lui Dumnezeu? UE riscă să se transforme într-un nou Procust, care nu ține cont de natura omului și care încearcă să-i mutileze pe cei care nu vor să se supună aberațiilor pe care le propune.

Deși bazele economice ale UE au fost puse de trei catolici practicanți, Jean Monnet, Robert Schuman și Konrad Adenauer, prin înființarea în 9 mai 1950 a Comunității Europene de Cărbune și Oțel, având ca scop inițial reconcilierea franco-germană, felul cum a evoluat UE și cum se manifestă cu privire la credința și morala creștină i-ar face pe cei trei fondatori să se răsucească în mormânt!

România dorește să se integreze în UE în speranța unui trai mai bun, a regăsirii unei comunități de valori, interzise de regimul comunist. În ultima vreme, UE își reneagă originile creștine și se manifestă tot mai agresiv împotriva celor care își mărturisesc credința și trăiesc în conformitate cu ea. Dacă țara noastră va intra în UE, fie ca ea să aducă un suflu nou în atmosfera tot mai fetidă de la Strasbourg, unindu-se cu Slovacia, Lituania, Estonia, Letonia și Polonia în apărarea cu curaj a valorilor creștine, cu încredere în Isus care ne spune: V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea (Io 16, 33)!

Andrei Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire