pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Să educăm prin pilde și povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Bună

Împărtășanie / EuharistieCuprinsPost / Patimă

Capitolul 5. Paște

103. Oul lui Jonathan

Un băiețel, pe nume Jonathan Foerster, s-a născut handicapat fizic și cu un ușor handicap psihic. Părinții săi sufereau mult din cauza aceasta. La vârsta de 12 ani a mers la școală și era într-o clasă cu 15 copii normali. Cu greu a acceptat învățătoarea ca Jonathan să facă parte din efectivul acestei clasei. Ea voia să-l dea la o școală ajutătoare. Aici, cu toată bunăvoința ei, Jonathan nu făcea mai nici un progres. Cu greu putea să scrie și să vorbească.

A venit primăvara și copiii se bucurau de apropierea sărbătorii Paștelui. Învățătoarea le-a povestit copiilor istoria învierii lui Isus și, pentru a sublinia schimbarea, adică trecerea de la moarte la noua viață, învățătoarea a dat fiecărui copil câte un ou din plastic în care, acasă, să pună ceva care să reprezinte noua viață. A doua zi copiii au readus ouăle, le-a înapoiat învățătoarei și aceasta le-a deschis. În primul ou găsi o floare. "Da, spuse învățătoarea, floarea este luată din natură, este semnul unei noi vieți". Un copil din spatele clasei a ridicat mâna și a spus: "Este oul meu!" În al doilea ou era un fluture din plastic: "Cu toții știm că dintr-o omidă atât de urâtă ia naștere un fluture așa de minunat". În următorul ou a găsit o pietricică pe care creștea mușchi de pământ. Al patrulea ou era neobișnuit de ușor. L-a deschis și acesta era gol. "Acesta era precis al lui Jonathan, s-a gândit ea. Probabil că nu a înțeles ce trebuia să facă cu oul. Ce păcat că am uitat să-i spun mamei sale!" Deoarece nu a vrut să-l pună într-o situație jenantă, fără să spună nici un cuvânt, a pus oul deoparte și a întins mâna să ia un altul.

Deodată Jonathan s-a anunțat că vrea să spună ceva. "Doamna învățătoare, de ce nu vreți să vorbiți despre oul meu?" Încurcată, învățătoarea a răspuns: "Dar, Jonathan, oul tău e gol!" El a privit direct în ochii ei și a spus: "Da, dar și mormântul lui Isus a fost gol!" Pentru o vreme nimeni nu a scos nici un cuvânt. Când învățătoarea și-a revenit, l-a întrebat pe Jonathan: "Știi tu de ce mormântul era gol?" "Da, a răspuns el, Isus a fost omorât și pus în mormânt. Dar Tatăl său l-a înviat din morți!" Învățătoarea a fost profund impresionată de răspunsurile copilului. Acest băiat ciudat, care era considerat înapoiat mintal, a înțeles adevărul Învierii mai bine decât toți ceilalți copii.

Peste trei luni Jonathan a murit. Nu mică a fost mirarea celor veniți la înmormântare să-și ia rămas bun de la el, când au văzut pe capacul sicriului 15 coji de ou.

104. Maximilian Kolbe

Într-un lagăr de concentrare din Auschwitz, un om văzu moartea în fața ochilor săi. Acesta se numea Maximilian Kolbe. Fiindcă un deținut reușise să dezerteze, alți zece trebuiau să îndure moartea prin înfometare. Printre acești zece deținuți se afla și un tată de familie care se văita cu durere. Atunci Maximilian se oferi să moară în locul său. Ofițerul care era martor la acest schimb îl întrebă: "De ce faci acest lucru?" Maximilian îi răspunse: "Sunt un om în vârstă și singuratic. Acest bărbat însă este tânăr și are o familie".

Apoi cei zece deținuți au fost conduși într-o celulă subterană. Din acel moment nu mai primiră nimic de mâncare. În buncărul morții, până în acel moment se auzeau țipete și înjurături. De data aceasta însă gardienii, spre surprinderea lor, au auzit zile întregi numai rugăciuni și cântece religioase, până când și ultima voce se stinse.

105. Pasărea Phoenix

O legendă povestește că atunci când pasărea fabuloasă Phoenix simți cum se apropie sfârșitul, își construi un cuib pe cel mai înalt palmier din crenguțe frumos mirositoare. Însă înainte de moarte, se lasă aprinsă de razele fierbinți ale soarelui, apoi arse în totalitate. Din cenușa sa luă ființă un pui de Phoenix care, după ani de zile, urmă același proces.

Astăzi această pasăre fabuloasă mai reprezintă pentru chinezi simbolul fericirii și nemuririi și semnul nașterii unui sfânt.

106. Semn al unei vieți noi

În mănăstirea unor surori din Ierusalim se afla o icoană în care este reprezentată Maria Magdalena care îi arata un ou împăratului roman. De acest ou este legată o legendă după care împăratul râse ironic când auzi de credința creștinilor în înviere. Curajoasă, Maria Magdalena îi spuse împăratului necredincios: "Privește la acest lucru. Niciodată n-ai putea crede că dintr-o piatră moartă poate ieși o nouă viață". Ea ciocni cu grijă oul, îndepărtă cojile și, deodată, sări din ou un puișor: semnul unei vieți noi.

107. Cristos este viu!

Era într-un penitenciar al securității din Moscova. O deținută, cu numele Arsenief, povesti o întâmplare din acest loc al terorii: "Într-o seară, o tovarășă de celulă îmi șopti la ureche: «Știți ce zi este mâine? Mâine este Paștele!» Era Paștele așa de aproape? Paștele reprezintă bucurie pentru întreaga omenire. Doar noi eram excluse de la această bucurie. Mergeam tristă de-a lungul coridorului. Deodată izbucni un strigăt în liniștea apăsătoare: «Cristos a înviat!» Cine îndrăznise oare să strige acest salut pascal? M-am uitat la însoțitoarea mea. Ochii ei mari luminau în chipul ei palid. Atunci răsună răspunsul, cu voci bucuroase, din fiecare celulă: «Adevărat că a înviat!» Gardienii, mirați, înlemniră. O asemenea obrăznicie, cum gândeau ei, nu li se mai întâmplase niciodată. S-au repezit asupra tinerei fete și au luat-o cu ei. După patru zile se întoarse în celulă. Fața îi era slăbită de tot. Fusese dusă într-o celulă unde drept pedeapsă nu primi căldură și mâncare. «Am vestit totuși în închisoare Vestea cea Bună a Paștelui, îmi spuse ea cu fața luminândă. Toate celelalte nu contează!

108. Cristos a înviat!

La o întrunire numeroasă a partidului dintr-un oraș nu departe de Moscova, un funcționar încercă mai mult de două ore să-i convingă pe ascultătorii săi că nu poate exista nici un Dumnezeu și că nici n-a existat vreunul. Pentru a fi sigur de succesul său, spre sfârșit puse întrebarea stereotipă, dacă cineva dorește să spună ceva în legătură cu cele spuse și auzite, sau să întrebe ceva. Atunci se ridică din bancă un simplul țăran și rugă să i se permită să vină în față, ceea ce conferențiarul aprobă. Țăranul se urcă la pupitru, aruncă cu calm o privire asupra numeroșilor ascultători din sală, își desfăcu mâinile și strigă: "Cristos a înviat!" Cu toții se ridicară în picioare și răspunseră într-un cuget: "Adevărat că a înviat!" Ceea ce se întâmplă însă ulterior este ușor de intuit: drumul spre pupitru a reprezentat drumul său în exil, spre cruce.

109. Cel mai simplu lucru

Filozoful francez Voltaire, care disprețuia creștinismul, dădu odată un răspuns, la care oamenii nu se așteptau. O femeie cochetă îl întrebă pe filozof cum de este posibil să mai creadă oamenii în înviere. Probabil aștepta ca Voltaire să înceapă încă o partidă de ironie la adresa Bisericii și a religiei creștine. Dar el îi răspunse respectuos: "Doamnă, învierea este cel mai simplu lucru din lume. Acela care i-a creat o dată pe oameni poate să-i creeze și pentru a doua oară".

110. Nu fără slujbă în zi de duminică

În anul 304 așteptau să fie judecați în Cartagina 39 de creștini cu nume cunoscute împreună cu păstorul lor. Erau 21 de bărbați și 18 femei. Au fost prinși la Abiline, într-o mică localitatea de lângă Cartagina, în timp ce erau adunați în zi de duminică în casa unui oarecare Octavius Felix pentru a celebra Euharistia. Procesul de judecată se sfârși prin condamnarea la moarte a tuturor celor 39 de creștini.

La întrebarea: "De ce ați încălcat dispozițiile împăratului?", unul răspunse: "Sunt un creștin". Tiranul replică. "Nu asta vreau să știu, ci de ce v-ați adunat împreună?" Martirul răspunse: "Pentru că un creștin nu poate trăi fără adunare și fără Euharistia Domnului. Pentru că Euharistia, care este ospățul Domnului, nu poate fi celebrată fără noi". Proconsulul îl întrebă apoi pe cel în casa căruia se ținu celebrarea Euharistiei: "De ce i-ai primit la tine?" El răspunse cu calm: "Pentru că sunt frații și surorile mele". Tiranul spuse mai departe: "Ar fi trebuit să-i împiedici". "Nu am putut, pentru că fără ospățul Domnului nu putem exista", răspunse condamnatul.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire