pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Să educăm prin pilde și povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Bună

VacanțăCuprinsComuniune / Comunitate

Capitolul 13. Înțelepciunea vieții

283. Secretul prieteniei

"Bună ziua", zise puiul de vulpe. "Bună ziua", răspunse politicos micul prinț, care se întoarse, dar nu văzu pe nimeni. "Sunt aici, sub măr", zise vocea. "Ce drăgălașă!... făcu micul prinț. Cine ești tu?" "Sunt un pui de vulpe", zise puiul de vulpe. "Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinț. Sunt atât de necăjit...". "Nu pot să mă joc cu tine, zise puiul de vulpe. Nu sunt îmblânzit". "Ah, iartă-mă, exclamă micul prinț. Ce înseamnă «să îmblânzești»?" "E o istorie de mult uitată, zise puiul de vulpe. Înseamnă «să stabilești legături...»" "Să stabilești legături?" "Exact, zise puiul de vulpe. Pentru mine nu ești acum decât un băiețaș, precum o sută de mii de băiețași. Și nu-mi pasă de tine precum nici ție nu-ți pasă de mine. În ochii tăi nu sunt decât un pui de vulpe, la fel ca o sută de mii de alți pui de vulpe. Dacă însă mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic pe lume precum unic pe lume voi fi și eu pentru tine..." "Încep să înțeleg, zise micul prinț. Știu o floare care cred că m-a îmblânzit...".

Dar puiul de vulpe reveni la ideea lui.

"Știi, duc o viață monotonă. Eu vânez găini, oamenii mă vânează pe mine. Găinile seamănă între ele, ca și oamenii. Și mi s-a urât de toate. Dacă însă mă îmblânzești, viața mi se va lumina atunci ca o zi însorită. Voi recunoaște sunetul unor pași ce se vor deosebi de ai tuturora. Pașii altora mă fac să mă pitesc sub pământ. Pașii tăi mă vor chema afară ca o muzică. Privește! Vezi holdele acele de grâu? Eu nu mănânc pâine. Grâul nu-mi trezește nici un interes. Holdele nu-mi sugerează nimic. Tu însă ai niște plete de culoarea aurului. Și ce minunat va fi când mă vei îmblânzi! Holda aurită mă va face să mă gândesc la tine. Și voi îndrăgi până și foșnetul vântului printre spice...".

Puiul de vulpe tăcu, privind stăruitor la micul prinț.

"Te rog, îmblânzește-mă!", zise el. "Cu dragă inimă, răspunse micul prinț, dar nu dispun de timp. Trebuie să-mi găsesc prieteni și să cunosc o mulțime de lucruri". Cunoști numai pe cine îmblânzești, zise puiul de vulpe. Oamenii nu au timp să mai și cunoască ceva. Ei cumpără totul de-a gata de pe la negustori. Cum însă nu există negustori de prieteni, oamenii nu au prieteni. Dacă ții să ai un prieten, îmblânzește-mă!" "Și ce trebuie să fac?", întrebă micul prinț. "Trebuie să te înarmezi cu răbdare, zise puiul de vulpe. Mai întâi te așezi pe iarbă, uite-așa, la o anumită distanță. Eu mă uit la tine din coada ochiului, și tu nu scoți o vorbă. Limba seamănă discordie. Pe zi ce trece însă te vei da tot mai aproape...".

Și micul prinț îmblânzi vulpea. Iar când veni timpul să plece...

"Ah! zise puiul de vulpe. Îmi vine să plâng". "Tu ești de vină, îi zise micul prinț. Eu n-am vrut să-ți cășunez nici un rău, tu m-ai rugat să te îmblânzesc". "Firește", zise puiul de vulpe. "Dar vei plânge!", zise micul prinț. "Firește", zise puiul de vulpe. "Atunci nu te-alegi cu nimic". "Ba da, zise puiul de vulpe, îmi rămâne culoare grâului... Iată secretul meu. Nimic mai mult: nu vezi bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi". "Esențialul este invizibil pentru ochi", repetă micul prinț spre a nu uita...

284. Cele două cuțite de plug

Într-un sat exista un țăran care avea mult pământ. Brațe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ține de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a prelucra pământul cât mai ușor, mai bine și mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aș cumpăra un plug și un cuțit de plug?! Grozavă idee!" Se duse deci la un fierar și comandă un plug și un cuțit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Și ce-ar fi să cumpăr două cuțite de plug. Cine știe, poate voi avea nevoie de el mai târziu?!" Țăranul își cumpără tot ce-și propusese să cumpere și se întoarse acasă.

În drum spre casă, țăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug și aceste cuțite de plug, atât de noi și lucioase?" Țăranul îi răspunse, după care fiecare își continuă drumul său. Ajungând acasă, țăranul atârnă un cuțit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.

După câteva săptămâni, pe când țăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni și după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuțitului montat la plug. Era ca și o oglindă, așa de curat și strălucitor era. Dar văzu pe perete și un alt cuțit pe care țăranul îl cumpărase în aceeași zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe țăran: "Ei, cum se face că aceste două cuțite de plug arată așa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuțitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar și în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuțitul pe care l-ai atârnat pe perete și care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Țăranul îi răspunse: "Ascultă la mine, vecine: Cine stă și lenevește încet-încet ruginește".

285. Trei lucruri trebuie să...

Trei lucruri trebuie să-ți dorești ție și celorlalți: sănătate, bucurie și prieteni.

Trei lucruri trebuie să stăpânești: temperamentul, limba și purtarea ta.

Trei lucruri trebuie să cultivi: curajul, bunătatea și iubirea față de semeni.

Trei lucruri trebuie să dăruiești: săracilor ce-ți este posibil, un cuvânt mângâietor celor întristați și un cuvânt frumos celor ce l-au meritat.

Trei lucruri trebuie să eviți: cruzimea, îngâmfarea și nerecunoștința.

Trei lucruri trebuie să admiri: frumusețea naturii, copiii și pe cei în vârstă.

286. Învață

Învață de la apă să ai statornic drum,

Învață de la flăcări că toate-s numai scrum,

Învață de la umbră să treci și să veghezi,

Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învață de la soare cum trebuie s-apui,

Învață de la piatră cât trebuie să spui,

Învață de la vântul ce-adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de liniștit să treci,

Învață de la toate, căci toate-ți sunt surori,

Cum treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori!

Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat,

Învață de la nufăr să fii mereu curat,

Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi,

Învață de la ape să nu dai înapoi,

Învață de la umbră să fii smerit ca ea,

Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea,

Învață de la soare ca vremea să-ți cunoști,

Învață de la stele că-n cer sunt multe oști.

Învață de la greier, când singur ești, să cânți,

Învață de la lună să nu te înspăimânți,

Învață de la vulturi, când umerii ți-s grei,

Și du-te la furnică să-i vezi povara ei.

Învață de la floare să fii gingaș ca ea,

Învață de la miel să ai blândețea sa,

Învață de la păsări să fii mereu în zbor,

Învață de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.

Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești în veci.

287. Soare în fiecare zi

Acceptă fiecare zi ca pe un har, ca pe un cadou și, dacă poți, ca pe o sărbătoare. Nu te scula prea târziu dimineața. Uită-te în oglindă, zâmbește-ți și spune-ți: "Bună dimineața". Faci astfel un exercițiu ca să poți s-o spui și altora.

Dacă cunoști ingredientele pentru "soare", poți să îl pregătești singur, la fel de bine ca mâncarea zilnică. Iei o porție mare de bunătate la care adaugi zdravăn răbdare, răbdare cu tine însuți și cu ceilalți. Nu uita priza de umor pentru a digera insuccesele. Amesteci și o măsură bună de chef de muncă, torni peste toate un zâmbet și ai soare în fiecare zi.

288. Vechile deprinderi

Cine poate să determine câinele să se dezobișnuiască de lătrat? - Eu nu pot.

Cine poate să determine pisica să se dezobișnuiască de prins șoareci? - Eu nu pot.

Cine poate să determine lupul să se dezobișnuiască de urlat? - Eu nu pot.

Cine poate să determine vulpea să se dezobișnuiască de viclenie? - Eu nu pot.

Cine poate să determine ursul să se dezobișnuiască de mormăit? - Eu nu pot.

Cine poate să determine cioara să se dezobișnuiască de furat? - Eu nu pot.

Cine poate să determine gâsca să se dezobișnuiască de gâgâit? - Eu nu pot.

Cine poate să determine oaia să se dezobișnuiască de behăit? - Eu nu pot, căci aceasta aparține naturii lor.

Cine poate să determine pe cineva să se dezobișnuiască de o veche deprindere? - Eu nu pot, căci aceasta este o altă natură.

Este greu să speli un morcov ca să devină alb. Da, e foarte greu.

Este greu să încovoi un copac bătrân. Da, e foarte greu.

Este greu să oprești un râu. Da, e foarte greu.

Este greu să faci dintr-un vin oțetit unul bun. Da, e foarte greu.

Este la fel de greu să repari o greșeală veche.

Este la fel de greu să scoți pe cineva din vechile obișnuințe rele.

Taie, și geluiește, și pilește, și rașchetează, și frezează, și șlefuiește, și freacă, și curăță și spală așa cum poți. Cu toate acestea, cu greu vei reuși să scoți o obișnuință din cineva.

289. Fratele neînsemnat

Într-o familie rămăseseră doar șapte frați la casă. Șase din cei șapte frați merseră la muncă, iar cel de-al șaptelea se îngrijea de gospodărie. Când cei șase frați se întorceau obosiți de la muncă, găseau casa aranjată, mâncarea gata pusă pe masă și totul era pus la locul său. Aceștia erau bucuroși și-l apreciau pe fratele lor.

Unul din cei șase voia însă să fie mai deștept decât ceilalți și-i puse celui de-al șaptelea frate numele de "Leneșul". El voia ca și acesta să meargă la treabă cu ei și să-și câștige astfel pâinea cea de toate zilele. Acest nume, din păcate, a avut priză la ceilalți frați ai săi. Deci l-au silit să-i însoțească la treabă. Astfel acești frați trăiră o experiență surprinzătoare. Când se întorceau obosiți de la treabă, nimeni nu-i întâmpina cu un zâmbet; nici o mână binevoitoare nu se îngrijea de cele ale casei; nici o masă nu era cu bucate așternută.

Acum observară cât de rău procedară luând această misiune de la fratele lor. Simțindu-se cu musca pe căciulă, recunoscură fapta lor rea și hotărâră ca încă din ziua următoare cel de-al șaptelea frate să-și reia fosta misiune în primire. Fericirea pierdută a celor șapte frați se reîntoarse cu binecuvântările sale. Astfel și-au reluat traiul lor în liniște, pace și înțelegere.

290. Ceea ce gândești te așteaptă

Un străin veni la un înțelept. Voia să se stabilească în orașul său. El îl întrebă: "Ce fel de oameni locuiesc aici?" Dar înțeleptul voia mai întâi să știe: "Ce oameni locuiesc în orașul tău?" "O, oameni neprietenoși și egoiști!" Și înțeleptul îi răspunse: "Și aici locuiesc la fel!"

Imediat veni un altul care-i puse aceeași întrebare. Dar și acestuia îi răspunse înțeleptul cu o aceeași întrebare: "Ce fel de oameni sunt în orașul unde ai locuit până acum?" Străinul spuse: "Mă mut cu părere de rău din orașul meu, căci acolo locuiau oameni foarte simpatici!" Atunci înțeleptul îl liniști: "Asemenea oameni simpatici te așteaptă și aici!".

291. Copilul cel mai înțelept

Trăia odată un om care avea trei fii pe care îi iubea foarte mult. Nu era bogat, dar câștigând ceva bani din muncă sinceră, reuși să-și cumpere un ogor. Când a ajuns la adânci bătrâneți, își spuse el: "Oare căruia dintre copiii mei să-i las ogorul? Am să-l las aceluia care se va dovedi mai înțelept".

Și i-a pus la încercare. I-a chemat pe toți trei lângă patul său, din care nu se mai putea scula, și le-a zis: "Iată, vă dau câte cinci mii de lei fiecăruia. Casă noastră are o singură cameră și e goală. Cine reușește să umple mai mult camera cu lucruri cumpărate cu acești bani, acela va primi ca moștenire ogorul". Toți trei au plecat după cumpărături. Fiul mai mare a cumpărat un snop de paie; al doilea un săculeț cu pene. Fiul mai mic a cumpărat o lumânare și o cutie de chibrituri.

A doua zi, toți trei feciorii s-au adunat în camera bătrânului aducând fiecare ce cumpărase. Cel mai mare a împrăștiat snopul de paie, dar abia a umplut un colț de cameră. Al doilea a împrăștiat penele, dar abia a umplut un sfert de cameră. Tatăl era foarte nemulțumit. În sfârșit, copilul cel mai mic se așeză în mijlocul odăii, scăpără chibritul, aprinse lumânarea și lumina ei umplu toată încăperea. Tatăl a fost foarte impresionat de această lumină. De aceea i-a lăsat lui moștenire ogorul, întrucât se dovedise a fi cel mai inteligent.

292. Înțeleptul și soarta

Când eram tânăr am fost un revoluționar. Atunci mă rugam: "Doamne, dă-mi putere să schimb lumea". Pe la jumătatea vieții mi-am schimbat rugăciunea: "Doamne, ajută-mă să-i schimb pe cei cu care trăiesc și cu care intru în contact: familia, prietenii, colegii de muncă. Atunci voi fi mulțumit". Acum când am îmbătrânit și zilele-mi sunt numărate. Rostesc doar o singură rugăciune: "Doamne, ajută-mă să mă schimb pe mine însumi". Ce bine ar fi fost dacă de la început m-aș fi rugat astfel. Nu mi-aș fi risipit viața.

293. Cele 12 fericiri pentru cei care vor să aibă puțin umor și să fie înțelepți

Fericiți sunt cei care pot râde de ei înșiși, căci ei nu se vor plictisi niciodată.

Fericiți sunt cei care pot deosebi un munte de o movilă de cârtiță, căci ei își vor economisi o mulțime de nervi.

Fericiți sunt cei care se pot odihni și dormi, fără să caute scuze, căci ei vor fi înțelepți.

Fericiți sunt cei care pot tăcea și asculta, căci în felul acesta vor învăța multe lucruri noi.

Fericiți sunt cei care au suficientă inteligență pentru a nu se lua prea mult în serios pe ei înșiși, căci ei vor fi prețuiți de semenii săi.

Fericiți sunt cei atenți la chemarea altora, fără a se considera de neînlocuit, căci ei vor semăna bucurie.

Fericiți veți fi dacă veți privi lucrurile mici cu seriozitate, iar lucrurile mari cu liniște, căci veți ajunge departe în viață.

Fericiți veți fi dacă veți putea zâmbi și dacă nu vă veți schimonosi fețele, căci drumul vostru va fi luminat de soare.

Fericiți veți fi dacă veți putea interpreta purtarea altora mereu cu bunătate, chiar și atunci când aparența arată contrariul, căci voi veți fi considerați drept naivi, dar acesta este prețul iubirii.

Fericiți sunt cei care gândesc înainte de a face ceva și care se roagă înainte de a se gândi, căci ei vor evita o mulțime de prostii.

Fericiți sunteți dacă tăceți și zâmbiți, chiar și atunci când vă este tăiată vorba, când sunteți contraziși sau călcați în picioare, căci Evanghelia începe să pătrundă în inima voastră.

Fericiți sunteți îndeosebi voi care îl puteți recunoaște pe Domnul în toți aceia pe care îi întâlniți, căci voi veți poseda adevărata lumină și adevărata înțelepciune.

294. Basmul despre omuleț

A fost odată un omușor ce trăia în Misisipi. Dacă stătea alături de alți oameni, acesta nu ajungea decât până la genunchii lor. Tare ar fi vrut să fie mai mare. El își zicea: "Îl voi întreba pe cel mai mare animal din vecinătate ce ar trebui să fac ca să devin mai mare".

Merse la cal și-l întrebă: "Dragul meu, poți să-mi spui ce trebuie să fac pentru a crește mai mare?" Calul îi răspunse: "Trebuie să mănânci mult porumb și să alergi mult, cel puțin 20 km pe zi, și după ce vei fi făcut aceasta, cu timpul vei fi așa de mare și puternic ca mine". Omulețul făcu după cum i se spusese, însă porumbul îi era ca și o greutate mare în stomac, iar din cauza alergatului îl dureau picioarele. Astfel deveni foarte trist, iar de crescut tot nu crescuse.

Deci, se întoarse acasă și se întrebă de ce sfatul cel bun al calului nu-i folosi la nimic. În sfârșit își zise: "Poate că acest animal nu a fost sfetnicul potrivit. Îl voi întreba pe bou. Merse deci în vizită la bou și-i spuse: "Dragul meu, poți să-mi spui ce trebuie să fac pentru a crește mai mare?" Boul răspunse: "Trebuie să mănânci multă iarbă și apoi trebuie să mugești și, după ce ai mugit destul, vei vedea că deodată vei fi așa de mare ca mine". Omulețul urmă și acest sfat în mod conștiincios, însă din cauza ierburilor îl durea burta, iar din cauza mugetului răguși. Cel mai rău însă era că nici acum nu crescu mai mare.

Deci, se întoarse din nou acasă, se așeză pe scaun și se întrebă de ce nici acest sfat al boului nu-l ajută cu nimic. Puțin timp după aceasta trecu o bufniță. Ea strigă: "Lumea proastă are mereu idei ciudate, lumea proastă are mereu idei ciudate". "Așteaptă o clipă, bufnițo, spuse omulețul. Vreau să te întreb ceva". "Da, te rog repede, spuse bufnița în mod politicos și se așeză pe o ramură. Ce aș putea face pentru tine?" "Vreau să devin mai mare, spuse omulețul. Însă cu toate că am încercat în fel și chip, nu am reușit. M-am și descurajat deja". "De ce vrei însă să devii mai mare decât ești?" "Foarte simplu, răspunse omulețul. Când este o ceartă, este bine să fii mare și puternic ca să nu-l atragi pe cel mai mic". "A încercat deja cineva să te lovească?", întrebă bufnița. "Nu, aceasta nu s-a întâmplat încă", răspunse omulețul. "Atunci, vezi, spuse bufnița. Nici tu nu ai nevoie să te lovești. Deci, pentru ce să mai devii mai mare și mai puternic decât ești?"

"Mai este încă ceva, spuse omulețul. Dacă aș fi mare ca și ceilalți, aș putea privi foarte departe". "Cațără-te pe un copac, îl sfătui bufnița, și atunci vei vedea mai departe decât toți ceilalți". "Într-adevăr, ai dreptate", spuse omulețul. "Deci, spuse bufnița, văd că ne înțelegem. Dacă cineva este mic sau mare nu este important. De ce dorești să-ți crească picioarele! Dorește mai degrabă să-ți crească mintea și atunci vei scăpa de toate grijile".

295. Dorințele

În China s-au întâlnit odată trei foști colegi de școală. Unul devenise guvernator al împăratului, altul învățător și al treilea se făcuse grădinar. Când se așezară să discute între ei, ajunseră să vorbească și despre dorințele pe care le aveau pentru această viață, și chiar și ei constatară că totdeauna aveau dorințe pentru ziua următoare, deoarece erau în vârstă și fiecare zi li se părea drept un dar deosebit.

"Îmi doresc pentru ziua de mâine, spuse guvernatorul, o ceașcă de porțelan plină cu ceai delicios și un cal sprinten și frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc".

"Eu, spuse învățătorul, îmi doresc o ceașcă plină cu ciocolată topită și ochi buni pentru a putea citi o carte bună".

"Și eu, spuse grădinarul, îmi doresc pentru ziua de mâine ca soarele să răsară ca și până acuma, ca izvorul din care zilnic beau să nu sece și ca păsările din copacii cu ale căror fructe mă hrănesc să cânte".

În acea noapte a avut loc în China un mare cutremur de pământ. Când guvernatorul a vrut să bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceașca de porțelan zăcea spartă pe jos. Și când a vrut să încalece pe calul cel frumos și sprinten, nu a putut, căci pereții se prăbușiseră și calul muri. Învățătorului îi merse la fel. Când a vrut să bea ciocolata topită, nu a putut fiindcă ceașca era spartă. Când voia să citească o carte, nu a putut deoarece biblioteca se prăbușise și toate cărțile luară foc. Numai grădinarului îi merse altfel. Când se trezit, soarele răsări precum își dorise. Când merse la izvor pentru a bea apă, aceasta încă mai curgea și când merse în grădină, mai găsi pomii cu mere și pere în picioare, iar în ramurile lor păsările cântau ca mai înainte.

De aceea, spune un proverb chinezesc: "Cine își dorește cel mai puțin pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit".

296. Trei prieteni

Un om avea odată trei prieteni; pe doi din ei îi iubea foarte mult, iar al treilea îi era așa și așa. După un anumit timp a fost adus în fața tribunalului unde a fost acuzat în mod nedrept și dur. "Cine dintre voi, spuse el, vrea să vină cu mine și să dea mărturie pentru mine, căci sunt acuzat aspru și regele este plin de mânie împotriva mea?" Primul dintre prietenii săi se scuză imediat că nu poate să meargă cu el din cauza unor treburi. Al doilea îl însoți până la ușa tribunalului. Aici se întoarse și plecă acasă din cauză că-i era frică să stea în fața judecătorului mânios. Al treilea, pe care el conta cel mai puțin merse înăuntru, vorbi și dădu bucuros mărturie pentru nevinovăția sa, așa încât judecătorul îl lăsă liber.

Trei prieteni are omul în lumea aceasta: Banii, cel mai bun prieten al său, îl părăsesc și nu îl însoțesc; Rudele și prietenii săi îl însoțesc până la ușa mormântului, după care se întorc acasă; Al treilea prieten pe care l-a uitat în viață de cele mai multe ori sunt faptele bune. Ele singure îl însoțesc până la tronul judecătorului. Ele merg înainte, vorbesc pentru el și găsesc îndurare și har.

297. Înțeleptul și câinele

Câțiva oameni aveau un maestru atât de mare, încât într-o zi îi spuseră: "Vrem să-l cinstim pe învățătorul care te-a instruit atât de bine scriind numele său pe o placă pe care s-o atârnăm pe peretele din conventul în care se adună sufiții. Cine a fost el?" El le răspunse: "Maestrul meu a fost un câine". În mirarea generală din cauza acestei afirmații, el continuă: "Da, a fost tocmai un câine. Într-o zi am văzut un câine însetat care s-a apropiat de un lac; văzând în apa limpede propria-i imagine, a luat-o la fugă înspăimântat temându-se că era vorba de un alt câine. Cu cât îi creștea setea, cu atât încerca să se apropie de apă, dar totdeauna imaginea reflectată îl înspăimânta. În final s-a hotărât: și-a înmuiat botul în apă, imaginea a dispărut și el a reușit să bea. Atunci am înțeles că până nu voi înceta să am în fața mea Eul meu, nu voi ajunge să-l înțeleg pe Dumnezeu".

298. Cele trei site

Într-o zi, un om veni la un înțelept și-i spuse: "Ascultă, învățătorule, trebuie să-ți povestesc cum s-a comportat prietenul tău". "Numai un pic, îl opri înțeleptul. Ai trecut ceea ce vrei să spui prin cele trei site?" "Care trei site?", întrebă omul plin de mirare. "Întocmai, prietene, trei site. Să cercetăm dacă tot ceea ce vrei să-mi spui poate trece prin cele trei site: Prima este a adevărului. Ai verificat dacă tot ceea ce vrei să-mi spui e adevărat?" Omul îi răspunse: "Nu, le-am auzit și eu la rândul meu, și...". "Bine, dar te-ai folosit de a doua sită, cea a bunătății? Dacă ceea ce vrei să-mi povestești nu e tocmai adevărat, nici bun, vrei cel puțin să mi-o spui cu bunătate?" "Păi...", răspunse celălalt șovăind. "Așa, spuse înțeleptul. Să încercăm atunci să ne folosim de cea de-a treia sită și să vedem dacă ceea ce vrei să-mi povestești este de folos". "De folos? Păi nu știu dacă..." "Atunci, spuse înțeleptul surâzând, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu e nici adevărat, nici bun și nici de folos, prefer să nu știu, iar pe tine te sfătuiesc să uiți totul".

299. Bogatul sau săracul

Doi oameni, unul sărac și altul bogat, erau în parloarul unui înțelept. Amândoi voiau să ceară sfaturi de la acesta. Drept primul a fost chemat înăuntru bogatul. Audiența a durat mult timp. Mai mult decât o oră. Când a fost chemat săracul, acestuia nu-i oferi decât câteva minute. De aceea protestă aprig: "Maestre, e drept ceea ce faci? Pe cei bogați îi tratezi diferit de cei săraci! Unde este dreptatea ta despre care se aude peste tot?" "Când ai intrat aici, îi spuse înțeleptul, am știut de la prima vedere că ești sărac. La acela însă a trebuit să aștept și să-l ascult o oră întreagă ca să descopăr că este și mai sărac decât tine".

300. Mânzul nemulțumit

Un cal trăia cu mânzul său vivace într-o vale mirifică cu pășuni verzi, râuri limpezi, umbră răcoroasă a multor copaci.

Dar mânzului îi mergea ca și oamenilor care au de toate: era nemulțumit. Nu făcea decât ceea ce-i aducea plăcere: dormea, deși nu era obosit; era comod și sătul și în cele din urmă disprețuia valea. "Tată, dacă trebuie să mai trăiesc aici, sigur mă voi îmbolnăvi. Iarba nu-mi mai place, aerul este așa de sufocant, râul este murdar. Trebuie să plecăm de aici!"

Așa că au plecat de aici. S-au urcat pe cărărușe abrupte spre coama muntelui. Vântul rece bătea tare și aproape că nu mai găseai petic de iarbă. A doua zi, mânzul părea epuizat și fără vlagă din cauza foamei. A treia zi, nu-și mai putea mișca picioarele.

"Este timpul să ne întoarcem", spuse tatăl și-l conduse pe fiul său în vale pe un alt drum. Sosiră acolo abia noaptea. Abia simți sub picioarele sale iarba fragedă și proaspătă și mânzul necheză cu bucurie: "Tată, rămânem aici. Niciodată nu am mâncat o iarbă așa de frumos mirositoare și așa de gustoasă!" În acest moment se înălțau zorii dimineții. Și mânzul observă că tocmai în această vale au trăit și mai înainte. De rușine, nu mai îndrăznea să privească la tatăl său.

301. Teama ucide

Ciuma era în drum spre Damasc și într-un deșert depăși caravana unui căpitan. "Unde mergi așa de repede?", întrebă căpitanul.

"La Damasc. Am în plan să iau viața la o mie de oameni".

La întoarcerea din Damasc, ciuma trecu din nou pe lângă caravană. Căpitanul întrebă din nou: "50.000 de vieți ai nimicit, nu o mie".

"Nu, răspunse ciuma, am luat doar o mie. Teama a luat restul".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire