pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Să educăm prin pilde și povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Bună

Înțelepciunea viețiiCuprinsSensul vieții

Capitolul 12. Comuniune / Comunitate

268. Șurubul cel mic

Un mic șurub se afla în caroseria unui vapor împreună cu alte mii de șuruburi și ținea laolaltă două plăci de oțel. Într-o zi șurubul zise: "Vreau să mă fac un pic mai comod. Este treaba mea și pe nimeni nu-l privește ce fac eu!" Dar când auziră celelalte șuruburi că unul vrea să se slăbească, protestară și strigară: "Ești nebun? Dacă tu ieși afară, atunci nu peste mult timp ne vom desface și noi". Două șaibe mai mari dădură chiar alarma. "Pentru Dumnezeu, țineți plăcile, căci altfel ne vom duce cu toții...!" Zvonul se răspândi cu repeziciune în întreg vaporul. "Șurubul cel mic are de gând să facă ceva!" Totul era îngrozitor. Vaporul începu să se clatine iar plăcile, șaibele și șuruburile trimiseră o veste comună către micul șurub și-l rugară să rămână la locul său, pentru că altfel întreg vaporul s-ar scufunda și nimeni n-ar ajunge la port.

269. Fiecare este important

Degetele cel mic și cel mare se luară odată la ceartă. Degetul cel mare spuse: "Degetele mici nu sunt bune la nimic". "N-ai voie să spui acest lucru, îi răspunse degetul mic, și eu sunt valoros". "Iată, eu pot să mă îndoi mai ușor decât tine!" Și așa continuă cearta. În principiu, toate degetele erau mulțumite de faptul că ele erau degete, dar priveau cu gelozie către ochi. "Noi, spuseră degetele, trebuie să muncim din greu: să apucăm, să prindem, să ținem... Ochii, care sunt mereu sus, ei o duc bine! Ei se învârtesc numai un pic, se plimbă din stânga în dreapta și au timp să privească la toate din lume!" "Da, tocmai de aceea noi, ochii, suntem mai de valoare decât voi. Suntem prețioși! În comparație cu ceea ce facem noi, voi, degetelor, nu sunteți bune de nimic! Suntem bucuroși că nu suntem degete mici și strâmbe ca voi!" Atunci degetele se înfuriară: "Aveți grijă, ochilor, noi putem să vă facem rău, vă putem zgâria. Așteptați și vă vom arăta noi vouă!" Cearta se încinse din ce în ce mai mult. Picioarele și degetele de la picioare se luară și ele la ceartă, iar gura se deschise și spuse și ea tare de tot: "Eu sunt de cel mai mare folos! Numai eu sunt de valoare". În cele din urmă cu toții se luară la ceartă, așa încât se iscă acolo un adevărat război.

270. Cele șapte nuiele

Un tată avea șapte fii care, deseori, nu se împăcau. Datorită certurilor uitară să lucreze. În plus, câțiva oameni răuvoitori aveau de gând să se folosească de această neînțelegere pentru ca după moartea tatălui lor să se ia la bătaie pentru moștenire. Atunci bătrânul tată îi chemă pe fiii săi laolaltă, le puse înainte șapte nuiele, care erau bine legate, și le spuse: "Cine va reuși să rupă acest mănunchi de nuiele, aceluia îi voi da 100 de talanți". Unul după altul își încercară norocul și puterile. Neputând rupe mănunchiul de nuiele, recunoscură cu toții: "Nu merge, nici nu e posibil!" "Ba da, le spuse tatăl, nu este nimic mai ușor!" Desfăcu legăturile și rupse toate nuielele, una după alta, cu cel mai mic efort. "Așa, bineînțeles că este ușor, îi spuseră fiii săi. Așa și un copil ar fi putut să le rupă!" Tatăl însă le spuse: "Așa cum este cu aceste nuiele, la fel este și cu voi. Atâta timp cât veți fi împreună, veți trăi și nimeni nu vă va putea dezbina. Dar dacă legătura înțelegerii care vă unește se va rupe, atunci se va întâmpla cu voi ca și cu nuielele care zac rupte aici înaintea voastră, pe pământ".

271. Orbul și șchiopul

Un orb și un șchiop au fost surprinși de un incendiu într-o pădure. Amândoi intrară în panică. Orbul voia să fugă, dar neputând să vadă, se îndreptă tocmai spre foc. Atunci șchiopul îi spuse: "Să nu mergi într-acolo!" Orbul îl întrebă: "Atunci în ce direcție să mă duc?" Șchiopul îi zise: "Aș putea să-ți arăt eu drumul cel bun, bineînțeles, dacă vrei. Dar fiindcă sunt șchiop, nu o pot face. Totuși, ia-mă pe umerii tăi și-ți voi indica drumul pe care să mergi, astfel încât să nu dăm nici de șerpi și spini, și nici de foc sau alte primejdii. Astfel vei putea ajunge cu bine în oraș". Orbul îl luă pe umeri și se lăsă ghidat de acest șchiop. Nu după mult timp, amândoi ajunseră nevătămați în oraș.

272. Puterea celor mici

O pasăre își cloci ouăle pe o ramură a unui copac. Deodată zări cum un șarpe boa venea încet-încet spre ea. Biata pasăre! Nu mai știa ce să facă pentru a-și salva ouăle din fața șarpelui. În acel moment trecu o maimuță pe acolo și, văzând pericolul, îi zise păsării: "Nu te teme! Voi arunca pietre în el și astfel îl voi alunga". "Așa însă vei sparge și ouăle mele!", spuse pasărea. Veni și un elefant. "Nu mai plânge! Voi scoate copacul din rădăcini și astfel îl voi alunga pe șarpe", spuse el. "Oprește-te! îi spuse pasărea. Vrei să-mi spargi ouăle?!" Atunci pasărea își zise: "Într-adevăr, cei mari ai pădurii nu sunt capabili să pună pe fugă un șarpe boa, fără a-mi distruge ouăle din cuib". Pentru a salva cel puțin viața ei, pasărea se hotărî să zboare din cuib. În acest moment îi veni o idee grozavă: merse la furnici și solicită ajutorul lor. Imediat veniră cu miile. Se urcară pe copac, apoi pe șarpe și în câteva clipe nu mai rămase din el decât pielea. "Bravo! le spuse pasărea, acum micuțele mele sunt salvate!"

273. Povestea balansoarului

Odată merse un tată cu fetița sa pe terenul de joacă. Aici se afla un balansoar și fetița voia așa de mult să se balanseze cu tatăl ei. Ea se așeză într-o parte și tatăl în partea opusă. Deodată fetița se trezi foarte sus, iar tatăl jos la pământ. "Hai, hai!", strigă fetița, dar balansoarul nu se mișcă din loc. Fetița era așa de ușurică, iar tatăl așa de greu. În spatele fetiței se așeză și un băiețel, dar nici acum nu balansa. Mai veni un al treilea, apoi un al patrulea copil și în cele din urmă tatăl se trezi sus. În sfârșit, balansoarul începu să oscileze cum trebuie.

274. Sărbătoarea nu mai poate avea loc

În China trebuia să aibă loc o sărbătoare, o nuntă. Mirii erau foarte săraci. De aceea pe invitația trimisă fiecărui invitat scriseră ca fiecare să binevoiască să aducă cu sine câte o sticlă de vin. Acesta urma să fie turnat într-un butoi mare la intrarea în sala nunții.

În cele din urmă sosi momentul festiv. Se adunară cu toții și servitorul scoase vin din butoiul cel mare. Dar, spre uimirea loc, când voiau să ciocnească un pahar cu tinerii căsătoriți, să-i felicite și să bea, atunci observară că fiecare avea în paharul său apă. Tuturor le păru rău de acest incident, căci cu toții gândiseră: "A, o sticlă de apă, pe care o voi turna în butoi, nu se va cunoaște și nimeni nu va observa acest lucru!" Din nefericire, cu toții gândiseră la fel. Toți voiau să sărbătorească pe costurile celorlalți. Și așa, marea și frumoasa sărbătoare așteptată nu a mai putut să aibă loc.

275. Mii de batiste multicolore

Acesta este conținutul unui cântec american, care după marea eliberare americană din 1983, se răspândi în toată lumea. Se apropia eliberarea unui deținut. Contactul cu familia sa avea loc din ce în ce mai greu. "Oare aș putea fi primit din nou în sânul familiei mele?", se întreba el. Îi era într-adevăr teamă de un răspuns negativ. În acest caz ar fi trebuit să fugă și să uite pentru totdeauna de familia sa. Totuși încercă să intre din nou în contact și scrise familiei sale o scrisoare: "Atârnați pe mărul de pe colina din apropierea gării o batistă mare multicoloră ca semn că îmi permiteți să mă reîntorc acasă". Urcând în tren, tânărul aștepta încordat. La ultima curbă privi cu atenție pe fereastră. Deodată mărul de pe colină îi captă toată atenția: era acoperit cu mii de batiste multicolore!

276. Vechea roată de moară

Într-un sat extins ce se situa lângă un râu exista o moară veche. De ani de zile roata era pusă în mișcare de acțiunea apei. Acum însă țăranii nu-și mai prelucrau terenurile, fiindcă nu se mai merita. Făina cumpărată era mai ieftină decât cea produsă la această moară.

Astfel moara primi o nouă funcțiune: a fost transformată într-un uriaș generator de curent electric. Acesta asigura curentul electric pentru cei 200 de locuitori din sat. Când seara soarele apunea și luminile erau aprinse, electricitatea venea de la râu.

Într-o noapte se întâmplă ceva ciudat. Fiecare element al roții prinse viață - ca și cum erau vrăjite - și începură să vorbească: spițele, butucul, lopețile, cercul de scândurele. Nu era o conversație plăcută: se jigneau între ei și se înjurau. O spiță strigă nervoasă: "Vrem să ne rotim invers. De mâine mă voi mișca în sens opus". Iar alta spunea: "Nu, e greșit. Trebuie să ne învârtim pe lateral". Atunci începură și lopețile să se plângă: una voia la stânga, alta la dreapta. Unele lemne, care formau cadrul cercului, spuneau: "Nu mai vreau să fiu roată". Iar altele: "Aș vrea să fiu o roată de vânt". Se auzeau de asemenea câteva voci care atenționau: "Fiți mulțumite și rămâneți la locurile voastre!" Dar cearta se încinse din ce în ce mai mult. Și, în cele din urmă, roata se dezmembră. Fiecare element merse pe drumul său. Atunci generatorul se opri, curentul se întrerupse și în case și pe stradă se întunecă.

277. Contraserviciul

Câțiva șoricei au sărit curajoși pe un leu care dormea. Și pentru că leul nu se mișcă, șoriceii începură să danseze pe el. Atunci el se trezi și numaidecât prinse unul dintre ei. "Te rog, îl imploră șoricelul, cruță-mi viața și eu te voi răsplăti cu un serviciu". La această rugăminte leul a trebuit să râdă și-i dădu drumul.

După câtva timp, leul căzu în capcana vânătorilor și, oricât se strădui, nu a putut să se salveze. Atunci veni șoricelul în grabă și roase cu dinții săi ascuțiți unul din noduri, și imediat și celelalte se deschiseră, iar leul a putut să scape din ghearele morții.

278. Rozariul împărțit

O studentă a fost prinsă și închisă în carceră. Înainte de a fi dusă la închisoare, s-a mai întâlnit încă o dată cu prietenele ei de la universitate. Și-a luat rozariul și a dat fiecărei studente câte o perlă din el. Iar ea a păstrat crucea. Voia să dea mărturie despre cel Răstignit și în ceasurile grele. Studentele trebuiau s-o ajute. Ea voia să se simtă legată de el în rugăciune.

Șefa grupei cedă. În cele din urmă abandonă credința. Atunci studentele s-au adunat din nou într-un loc sigur. Au înnodat perlele rozariului și au trimis-o fostei lor șefe de grupă. Conștiința că studentele erau legate între ele îi dădu din nou putere. Își mărturisi din nou credința și acceptă din nou viața cu toate consecințele sale.

279. Pomul de migdale

Migdalul crescuse drept și privea cu mândrie la crengile sale. Într-o zi, o ciocănitoare se așeză pe migdal. Își puse urechea la coaja copacului și auzi zgomotele multor viermișori. Cu ciocul său ascuțit făcu numaidecât o gaură în tulpină, scoase viermișorii afară și-i distruse.

Migdalul se supără. Îi plăcea să se așeze și să se odihnească în ramurile sale papagali multicolori, dar pe această păsăre, care pe deasupra îl înțepă și-i făcu o gaură în tulpină, nu putea s-o suporte. Și migdalul ocărî ciocănitoarea, și aceasta zbură în altă parte.

Viermișorii creșteau din ce în ce mai mult, se înmulțiră și treptat-treptat distruseră miezul tulpinii. Dar migdalul nu simți nimic. Într-o zi veni vântul și trânti la pământ acest migdal.

280. Cel mai bun și cel mai rău lucru din lume

Un domnitor trimise odată pe unul din servitorii săi la piață cu porunca de a-i cumpăra cel mai bun lucru din lume. După câtva timp, servitorul se întoarse aducând într-o sacoșă ceva de mărime mică. "Ai cumpărat ceea ce ți-am poruncit?", îl întrebă domnitorul. "Da, stăpâne. Ți-am cumpărat ceea ce ai dorit, îi spuse servitorul. Privește!"

Curios, stăpânul se uită la ceea ce aduse servitorul în pachețelul pe care tocmai îl despachetă. La prima vedere nu era nici aur, nici argint și nici vreun alt obiect prețios. Țăranul fusese la un măcelar unde cumpără o limbă de bou.

"Iată, stăpâne! Am cumpărat ce ai dorit: cel mai bun lucru din lume, o limbă. Cu ea, mama îi mângâie mereu pe copiii ei, când plâng. Cu ea, crainicul anunță victoria armatelor tale asupra dușmanilor. Cu ea, învățații lumii transmit înțelepciunea lor elevilor. Și limba ta nu este oare instrumentul cu care stăpânești peste supușii tăi, vorbești adevărul și dreptatea și îl preamărești pe Dumnezeu?" "Bine ai grăit. Dar acum mergi și cumpără-mi cel mai rău lucru din lume".

Servitorul plecă și din nou, nu peste mult timp, se întoarse cu un pachet asemănător.

"Ai cumpărat ceea ce ți-am poruncit?", îl întrebă domnitorul. "Da, stăpâne, ți-am cumpărat, îi răspunse servitorul. Privește!"

Servitorul scoase pachetul afară, îl despachetă și, spre surprinderea stăpânului, îi spuse:

"Stăpâne, un lucru mai rău decât această limbă n-am găsit. Cu ea, oamenii se jignesc și se supără unii pe alții. Cu ea vorbesc urât și înjură. Ea servește spre a spune minciuni și de secole aduce suferința între oameni". "Într-adevăr, ai dreptate", îi răspunse stăpânul. Și a poruncit să fie răsplătit cu multe daruri.

281. Prietenia

O furnică însetată veni la un izvor de apă și când a vrut să-și potolească setea, căzu în apă și era cât pe ce să se înece. Un porumbel ce stătea în copacul de deasupra izvorului rupse o frunză și o lăsă în apă. Furnica se cățără pe frunză și se salvă.

Deodată veni un om care montă o capcană și voia să prindă porumbelul. Atunci furnica îl mușcă în talpa piciorului. El mișcă capcana și porumbelul, speriindu-se, zbură de acolo.

282. Ținut de la mijloc

Abatele unei mănăstiri a fost întrebat odată de niște vizitatori, cum de călugării, în ciuda originii și formării lor diferite, pot forma o comunitate unită.

În loc de un răspuns teoretic, el le răspunse printr-o imagine: "Închipuiți-vă o roată: un cerc, niște spițe și un punct comun. De la cercul exterior spițele merg spre centru și sunt ținute de acest punct. Spițele suntem noi înșine care formăm comunitatea. Centrul este Isus Cristos. Din acest centru trăim. El ne ține împreună".

Mirați, vizitatorii au înțeles ceva important. Dar abatele continuă: "Cu cât spițele se apropie mai mult de centru cu atât se apropie între ele. Asta înseamnă că dacă ne apropiem cu adevărat de Cristos în viața de toate zilele, atunci ne apropiem și între noi mai mult. Numai astfel putem trăi unul cu altul, unul pentru altul și de asemenea pentru ceilalți".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire