pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Să educăm prin pilde și povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Bună

Sensul viețiiCuprinsCaritate / Iubire fraternă

Capitolul 10. Război / Pace

213. Nu fructe, ci semințe

Un copil a avut odată un vis deosebit. Se părea că era într-un magazin în care, în spatele tejghelei, stătea un vânzător. Acesta era un înger, dar copilul nu știa. Copilul, puțin cam trist, îl întrebă pe înger: "Ce vindeți aici, domnule?" Îngerul îi răspunse: "Vând tot ceea ce doriți".

La auzul acestor cuvinte, copilul parcă prinse mai mult curaj și deveni mai deschis. Deodată îi spuse: "Aș dori atunci ca toți copiii să aibă posibilitatea de a învăța într-o școală, ca toți șomerii că aibă locuri pentru a munci, ca săracii de la periferiile orașelor și satelor să aibă condiții mai bune de trai, aș dori să nu mai existe ură și războaie între popoare; da, aș dori pace pentru toată lumea". Aici îngerul îl întrerupse și-i spuse: "Prietene, tu însă m-ai înțeles greșit. Noi nu vindem fructe, ci numai semințe".

214. Soarele și furtuna se ceartă

Soarele și furtuna se certară odată cine are mai mare putere pentru a dezbrăca de palton un drumeț. Mai întâi începu furtuna să sufle puternic. Imediat drumețul își închise nasturii de la palton. Furtuna suflă și mai violent. Drumețul ținu paltonul și mai bine cu mâinile. În sfârșit, furtuna se lăsă bătută și abandonă. Atunci veni soarele la rând. Începu să strălucească și drumețului i se făcu cald. Numaidecât începu să transpire și se dezbrăcă de palton.

215. Cea mai bună soluție

Un băiețel care se aflase în vizită la bunicul său, găsi o broască țestoasă și începu să o studieze. În acel moment, broasca se retrase în carapacea ei, iar băiețelul încercă în zadar cu un bețișor să o scoată afară. Bunicul său îl prinse asupra faptului și-l opri să mai chinuiască broasca. "Nu e bine cum procedezi. Vino să-ți arăt cum trebuie procedat". Luă broasca țestoasă în casă și se așeză lângă sobă. Nu după multe clipe broasca se încălzi, își scoase capul și picioarele afară și privi la băiețel.

"Oamenii sunt câteodată ca și broaștele țestoase, spuse bătrânul. Nu încerca niciodată să-l constrângi pe cineva, ci încălzește-l cu bunătate, și atunci el va face cum dorești tu".

216. Fără violență

Klemens Maria Hofbauer, apostolul Vienei, îi iubea nespus de mult pe săraci. Într-o zi merse într-un salon de oaspeți pentru a cerși bani pentru cei nevoiași. Ajunse și la un bărbat care ura tot ceea ce avea legătură cu Biserica. El i se adresă lui Klemens spunându-i: "Cum de ai curajul să-mi ceri bani?" Și-l scuipă pe preot. Acesta își scoase batista din buzunar cu calm, se șterse pe față, apoi spuse cu modestie: "Asta a fost pentru mine. Acum însă dați-mi ceva, vă rog, și pentru cei nevoiași". Și-i întinse pălăria. Fiind impresionat de gestul preotului, bărbatul îi dărui toți bani pe care îi avea la el.

217. Stă în puterea voastră

A fost odată un înțelept care întotdeauna dădea sfaturi foarte bune. De aceea, mulți întrebau despre el și creștea în ochii oamenilor. Acest lucru deranja așa de mult pe conducătorii țării, încât se gândiră cum să-i pună o capcană acestui înțelept.

După lungi discuții au ajuns la o idee: Cineva dintre ei trebuia să se prezinte la înțelept cu un șoarece ascuns în mână și să-l întrebe ce este înăuntru. Dacă spune, contrar așteptărilor, că e un șoarece, ar trebui să continue cu întrebarea: Ceea ce am în mână e mort sau viu? Dacă răspunsul ar fi: "Mort", atunci ar deschide mâna cu șoarecele viu. Iar dacă răspunsul ar fi: "Viu", atunci ar putea strânge pumnul și șoarecele ar muri imediat.

Deci, unul dintre conducători merse la înțelept și-l întrebă: "Ce se găsește în mâna mea?" Înțeleptul răspunse: "Un șoarece". "Este viu sau mort?" La această întrebare bătrânul înțelept răspunse: "Dacă ceea ce se găsește în mâna ta e mort sau viu, stă în puterea ta".

218. Fabula despre pescăruș

"Tu ești scârbos, spuseră pescărușii către unul dintre ei stând la un loc pe malul verde al unui lac. Toți stăm cu ciocul în vânt, numai tu faci exact pe dos". "Dacă mie-mi face plăcere, spuse pescărușul neagreat. Vă deranjează cu ceva?" "Tu strici comunitatea noastră!", îi reproșară ei și priviră mai departe în vânt. Doar pescărușul neagreat făcea altceva.

Atunci o pisică se furișă printre boscheți, pândi păsările, cercetă vântul care-i era prielnic și își pregăti săritura. Pescărușul care făcea altceva decât ceilalți observă și strigă: "Pericol! Zburați!" Și întregul stol de pescăruși și-a luat zborul. "Ești un individualist delicat", îl ocărâră ei pe cel care îi deranjase.

219. Șopârla

Un călător indian care era entuziasmat și interesat pentru lumea a treia experimentă șocul culturilor. Deodată totul îl împovăra: clima, alte condiții de cazare și mâncare, oameni simpatici și, de asemenea, închiși și neliniștiți. Totul îi ajunse până în gât și, în sfârșit, din această cauză se îmbolnăvi. El primi o cameră în care după verificări amănunțite, spre îngrozirea sa, descoperi o șopârlă grasă și urâtă. El deveni agresiv: "Nu vreau să conviețuiesc cu așa ceva în cameră". Dar pe cât de mult se străduia s-o prindă, ea dispăru în spatele unui dulap unde nu mai putea ajunge nimeni. Era prea mândru pentru a cere ajutor din partea cuiva.

În mijlocul disperării sale îi trecu prin minte un gând: "Ar putea să încerce să iubească această șopârlă". Nu era simplu. Dar acum când intra în cameră, în primul rând se uita să vadă ce face șopârla. După câteva zile îi dădu și un nume. Cu timpul șopârla deveni o adevărată parteneră de discuție. Ieșiră astfel la iveală și calitățile pozitive ale ei: șopârla controla înmulțirea țânțarilor.

Atunci el recunoscu: "Problema nu era din cauza mediului, ci din cauza lui însuși".

220. Mi i-am făcut prieteni

Se povestește despre un împărat din China că voia să cucerească țara dușmanilor săi și să-i nimicească. Mai târziu a fost văzut mâncând și glumind cu dușmanii săi. "Nu voiai să-i ucizi pe dușmanii tăi?", a fost întrebat. "I-am nimicit, răspunse el, pentru că mi i-am făcut prieteni!"

221. Podul

Max și Peter erau elevi în clasa a III-a. Locuiau pe aceeași stradă într-un oraș. Înainte erau buni prieteni. Dar dintr-un motiv neînsemnat s-a ajuns la ceartă între ei și au început să se urască unul pe celălalt ca niște dușmani.

Când Max ieșea din curtea sa, strigă la vecinul său: "Hei, prostuțule!" Și-i arătă fostului său prieten pumnul. Peter răspunse: "Tu vorbești care nu ești decât un gândac de gunoi?" Și-l amenință și el cu pumnul.

Colegii lor de școală au încercat în nenumărate rânduri să-i împace, dar orice efort a fost în zadar: erau niște încăpățânați. În cele din urmă începură să arunce unul în altul cu noroi.

Nu după mult timp a plouat cumplit în acea regiune. Apoi norii s-au îndepărtat și soarele s-a arătat din nou, dar strada era sub apă. Cine voia s-o traverseze, proba adâncimea apei cu piciorul și-și trăgea piciorul afară.

Max ieși din casă, se opri la poartă și privi cu plăcere în jurul său: peste tot era curat după ploaie și totul strălucea la lumina soarelui. Deodată însă se întunecă privirea sa. Observă că Peter stătea și el vizavi la poarta curții sale. Observă de asemenea că ținea în mâini o cărămidă.

"Așa, se gândi Max, vrei să arunci cu piatră după mine! Bine, asta știu să fac și eu!" Fugi în curte, căută și găsi o cărămidă și veni din nou la poartă, pregătit să se apere.

Totuși Peter nu aruncă piatra după dușman. Se aplecă și puse cărămida cu grijă în apă. Apoi verifică cu piciorul dacă se clatină cărămida și dispăru din nou. Piatra părea o mică insulă.

"Aha! spuse Max, așa ceva știu să fac și eu". Și puse cărămida în apă.

Peter aduse o a doua cărămidă. Cu atenție puse piciorul pe prima și lăsă în apă cea de a doua cărămidă, în aceeași linie cu cărămida dușmanului său. Apoi Max aduse trei cărămizi. Astfel au construit o trecătoare. Pe ambele margini stătea lumea: priveau la băieți și așteptau să vadă ce se va întâmpla. În fine nu rămase decât un pas între ultima piatră și ultima cărămidă. Băieții erau unul în fața celuilalt. După mult timp acum privesc din nou unul altuia în ochi și Max spuse: "Am o broască țestoasă. Trăiește la noi în curte. Nu vrei s-o vezi?

222. Basmul despre antirăzboi

Când Dumnezeu, după creația lumii plină de minunății, privi la opera și la bucuria creaturilor sale, observă că o ființă era tristă și tăcută: era mielul nevinovat. Dumnezeu văzu durerea animalului abătut și-l întrebă: "Ce-ți lipsește?" "O! răspunse mielul oftând. Sunt slab și lipsit de ajutor, și sunt supus tratamentului dur din partea altor animale! De ce nu mi-ai dat mijloace pentru a mă apăra? Ceilalți au coarne ascuțite sau copite puternice, gheare ascuțite sau dinți veninoși. Ei pot să fugă repede, să se înalțe în zare sau să se scufunde în apă. Doar eu am rămas pradă samavolniciei dușmanilor mei".

Plângerea mielului îl mișcă pe Dumnezeu. El spuse: "Bine, îți dau posibilitatea de a alege: Vrei gheare sau dinți ascuțiți cu care să prinzi sau să distrugi tot ceea ce-ți vine-n cale?" "O, nu, Doamne! răspunse mielul. Nu vreau astfel de instrumente periculoase! Îmi place pacea! Te rog să-mi dai acele instrumente care mă fac să uit nedreptatea acumulată, sau care mă ajută să suport mai ușor suferințele!"

"Bine, răspunse Dumnezeu, îți voi da trei din cele mai bune instrumente cu care nu vei dispera în momentele de nefericire. Îți dăruiesc: blândețe, devotament și răbdare!

223. Alegerea regelui

Păsările voiau să aleagă un rege, și fazanul avea pretenția să fie el, deoarece el ar fi cea mai frumoasă pasăre. Când sorții căzură pe el, o stăncuță l-a întrebat: "Dacă îi vine vulturului să ne persecute, cum ne vei proteja?

224. Mistrețul și vulpea

O vulpe observă cum un mistreț își ascuțea colții de trunchiul unui stejar și de aceea îl întrebă: "Ce faci aici, deoarece nu văd nici un pericol, nici un dușman?" "E adevărat, răspunse mistrețul, tocmai de aceea mă pregătesc acum pentru luptă. Căci dacă dușmanul este lângă mine, atunci timpul e pentru luptă și nu pentru ascuțirea colților".

225. Ca o oală de bucătărie

Un elev îl întreabă pe învățător: "Cum e posibil să faci ca doi dușmani să colaboreze între ei?" Învățătorul răspunse: "Învață de la o oală simplă de bucătărie. Fundul său subțire nu poate să împace elementele dușmane, focul și apa, dar le face să colaboreze pașnic. El nu se amestecă în problemele contradictorii ale acestor doi inamici. El lasă ca apa să fie apă, dar și focul rămâne foc și arde mai departe".

226. Lăcomia distruge fericirea

Erau pe terenul de sport unde se jucau copiii, când un elev îi puse învățătorului Mengtse următoarea întrebare: "Spuneți-mi, vă rog, cum se face că toți oamenii vor să fie fericiți și nu sunt?" Mengtse arătă cu mâna spre copii și spuse: "După mine, acești copii sunt fericiți".

"Cum să nu fie? răspunse elevul. Sunt copii și se joacă. Dar cum este cu fericirea adulților?"

"Ca și fericirea copiilor", răspunse învățătorul. Și, spunând aceasta, scoase din buzunar o mână plină cu monede de cupru și le aruncă printre copiii care se jucau. Deodată râsul vesel muți și copiii se îmbulziră asupra monedelor de cupru. Fiecare voia să ia cât mai multe. Strigătele și țipetele lor au înlocuit râsul fericit. "Acum, întrebă învățătorul, cine a distrus fericirea?" "Cearta", răspunse elevul. "Și cearta, cine a produs-o?" "Lăcomia, egoismul". "Ai găsit deja răspunsul la întrebarea ta. Toți oamenii sunt dornici de fericire, dar tocmai lăcomia și egoismul din ei ucide ceea ce ei doresc".

227. Monahul și scorpionul

Un monah stătea pe malul fluviului Gange și medita adânc asupra naturii. Când își deschise ochii, observă un scorpion care căzuse în apă și lupta cu disperare să-și salveze viața. Plin de milă, monahul băgă mâna în apă și scoase scorpionul la mal. Acesta însă îl înțepă teribil de tare pe salvator.

După un anumit timp, când își deschise ochii din nou, monahul observă că scorpionul căzuse din nou în apă și amenința să se înece. Din nou îl salvă monahul și acesta îl înțepă pentru a doua oară așa de tare încât monahul țipă.

Când se repetă cazul pentru a treia oară, un țăran care observă de departe toate acestea îi spuse monahului: "Dar de ce o ajuți pe această biată creatură, dacă în loc să-ți mulțumească îți provoacă numai dureri?"

"Amândoi urmăm naturile noastre, răspunse monahul. Ține de natura scorpionului să înțepe și de a mea să pun în practică mila și iubirea".

228. Clanța ușii

Un pictor a făcut odată o pictură cu titlul "Casa păcii". Era mare și solidă ca o arcă. Culorile erau deschise și armonice. Tabloul degaja o atmosferă pacifică.

Un băiețel privi tabloul cu atenție. Deodată îl întrebă pe tatăl său: "Tăticule, în acest tablou lipsește ceva. Lipsește clanța de la ușă. Cum poate pacea să intre în această casă?" Tatăl, nu puțin uimit, răspunse: "Cu siguranță că pictorul nu a uitat clanța, ci pur și simplu a lăsat-o deoparte. Pacea vine în casă doar dacă îi deschidem ușa din interior și dacă o lăsăm să locuiască la noi".

229. A mulțumi pentru orice critică

Un om se plimba într-o plantație de nuci de cocos. La un moment dat, o maimuță a desprins o nucă din copac și aceasta i-a venit omului drept în cap. Omul a luat nuca de jos, a desfăcut-o, i-a băut laptele, a mâncat miezul și a făcut din cojile sale o farfurie.

230. Cu pași mărunți

Sfântul Francisc de Sales a fost întrebat odată de către unul din studenții săi: "Ce pot face eu pentru pace?" Acesta i-a dat următorul răspuns: "Nu mai trânti ușa așa de tare...!"

231. Poate că lipsește doar încă un singur vot

Se povestește într-o fabulă cum un pițigoi o întreabă pe turturică: "Spune-mi, cât cântărește un fulg de zăpadă?" Aceasta răspunse: "Nimic mai mult decât nimic". "Atunci îți voi povesti o minunată istorioară, spuse pițigoiul. Stăteam pe o crenguță de pin când, deodată, începu să ningă. Și pentru că nu aveam ce face, am numărat fulgii de zăpadă care se așezau pe crenguță și pe cetina crenguței. Erau exact 3.741.952 de fulgi. Când cei 3.741.952 de fulgi, nimic mai mult decât nimic, s-au lăsat pe crenguță, aceasta s-a rupt". Pițigoiul plecă. Turturica ce de pe vremea lui Noe este specialistă în asemenea întrebări, după o scurtă reflecție, își spuse: "Poate că nu mai lipsește decât un singur vot pentru ca să existe pace în lume!"

232. Drumul spre pace

Sfântul Francisc, care era pătruns de spiritul sărăciei, dădu săracilor tot ceea ce avea. Prietenii săi care i se alăturaseră, făcură la fel. Oamenii se mirau și chiar episcopul de Assisi îl întrebă: "Nu vreți să posedați chiar nimic?" Răspunsul lui Francisc a fost următorul: "Dacă aș poseda ceva, aș avea nevoie de arme pentru a putea apăra apoi ceea ce posed. Astfel ar lua naștere tot felul de certuri și lupte care i-ar împiedica pe oameni să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele".

233. Coexistență

În urmă cu puțin timp m-am uitat din nou la un film: "Animalele". Este o peliculă vrednică de a fi vizionată, turnată de regizorul francez Frédéric Jossif. În acest film sunt scene emoționante din zona Pavlov a grădinii zoologice din Moscova. Emoționant pentru că nu se întâmplă nimic. Un leu, maiestuos la privire, trăiește împreună cu o căpriță albă și veselă și nu se întâmplă nimic. Un lup locuiește cu o oaie și nu se întâmplă nimic. Tigrul doarme, mănâncă și se joacă cu căprioara și nu se întâmplă nimic. Astfel s-a ajuns la o concurență între comportamentele uman și animal. Chiar se susținea că animalele ar fi mai bune decât oamenii. Dar ceea ce s-a vrut prin acest film a fost să se dea răspuns la întrebările: de ce, cum și prin ce s-a putut ajunge la această coexistență?

S-a ajuns prin coeducație.

De douăzeci de ani, de când s-au început aceste experimente pacifice și nu a existat nici un insucces, cresc în același loc animale sălbatice și de casă, leii și mieii. Dorm în aceeași cușcă. Ce-i drept, nu mănâncă aceleași mâncăruri, dar din același loc și fiecare lasă celuilalt ceea ce-i aparține. Caprele nu-i iau tigrului carnea, și leul nu poftește iarba oii.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire