pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Imitațiunea lui Cristos
Thomas de Kempis

achizitionare: 23.06.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Cartea a II-a: Povețe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul X

RECUNOȘTINȚĂ PENTRU HARUL LUI DUMNEZEU

1. Pentru ce cauți odihna și tihna, cînd te știi născut pentru muncă? Fii pregătit mai curînd să rabzi decît să primești mîngîiere, mai degrabă gata să-ți duci crucea, decît să te veselești. Care dintre oamenii veacului nu ar primi bucuros mîngîierea și dezmierdările spirituale, dacă s-ar putea înfrupta din ele la tot pasul? Căci alinările acestea depășesc orice desfătare și plăcere trupească. Într-adevăr, toate plăcerile lumii sînt fie deșarte, fie rușinoase. Plăcerile spiritului sînt, dimpotrivă, dulci și curate, izvorîte din sfintele virtuți răsădite de Dumnezeu în sufletele fără de prihană. Numai că nu stă în puterea omului să guste necurmat, după voie, din aceste mîngîieri dumnezeiești, căci clipa ispitei niciodată nu întîrzie să se arate din nou.

2. Ceea ce împiedică mult sufletul să fie vizitat de Dumnezeu este falsa libertate a minții omenești și o prea mare încredere în sine. Dumnezeu face bine cînd dă omului harul mîngîierii sale; omul, în ceea ce-l privește, face rău atunci cînd nu-i arată lui Dumnezeu toată recunoștința pentru binefacerea primită. Iată și de ce nu pot rodi în noi toate comorile harului dumnezeiesc, căci, arătîndu-ne nerecunoscători față de cel ce ni le dă, uităm să le întoarcem, în prinos de mulțumire, izvorului de unde s-au revărsat asupra noastră. Întotdeauna darul se dă celui ce-și arată, cuviincios, recunoștința; iar celui ce se semețește nu i se dă în dar ceea ce sufletul smerit primește.

3. La ce mi-ar folosi mîngîierile, dacă mi-ar văduvi inima de căință? Nu-mi doresc nici cugetări înalte, dacă e vorba ca ele să mă ducă la înfumurare. Căci nu tot ce e înalt este și sfînt, nu tot ce-i dulce e și bun, nu orice dorință încolțită în inimă este curată, nu tot ce ni se pare scump este și plăcut lui Dumnezeu. Primesc bucuros harul care mă face mai smerit, mai grijuliu cu mine însumi, mai gata a mă lepăda cu totul de mine. Deprins cu dărniciile harului dumnezeiesc - dar învățat totodată și cu amărăciunile secetei sufletești, ori de cîte ori harul se ridică - omul nu va îndrăzni să-și însușească vreo bunătate, ci mai degrabă se va socoti pe sine sărman, nepricopsit și gol. Dă lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu (Mt 22, 21), iar ție ce este al tău: cu alte cuvinte, prinos de mulțumire Domnului pentru darurile sale, iar ție însuți, pentru păcat, osînda cuvenită păcatului.

4. Așează-te mereu pe tine la locul cel mai de jos (Lc 14, 10), și ți se va da ție cel mai de sus: căci nimic din ce stă sus nu-i lipsit de temelie jos. Sfinții cei mai mari înaintea lui Dumnezeu, în propriii lor ochi, dimpotrivă, se simt cei mai mici; și cu cît mai slăviți sînt prin har, cu atît mai smeriți sînt întru sine: n-au cum să fie plini de adevăr și de cerească mărire cei ce rîvnesc la nălucile proslăvirii deșarte; cei ce se sprijină pe Dumnezeu ca pe o temelie puternică n-au cum să se mîndrească în sine. Și întrucît lui Dumnezeu ei îi aduc prinos pentru tot binele primit, nu umblă să primească proslăvire unul de la altul, ci slava care vine de la unicul Dumnezeu, pe aceea o caută (In 5, 44); mai presus de orice, ei doresc din inimă ca, în sine și în sfinții săi, Domnul să fie lăudat: acesta e țelul spre care gîndul lor, neabătut, se îndreaptă.

5. Fii, așadar, recunoscător pentru binele cel mai mic, și binele cel mai mare va veni să te răsplătească. Lucrurile ce ți se par mici să fie pentru tine cele mai mari cu putință, iar cele ce par neînsemnate să fie pentru tine cele mai alese daruri. Ținînd seama cît de mare este Cel care dăruiește, nimic din ceea ce ni se dă nu poate fi neînsemnat, nimic din ceea ce ni se dă nu poate avea preț prea mic. Și chiar de ne-ar da pedepsire și pălmuire, recunoștință i se datorează, căci tot ceea ce Domnul îngăduie să ni se întîmple, spre mîntuirea noastră e îngăduit să se întîmple. Iată de ce, acela care ține să nu piardă harul Domnului să știe să fie recunoscător pentru cele primite și răbdător cînd, dimpotrivă, cele date i se iau. Să stăruie în rugăciune, ca harul, în cele din urmă, să se reîntoarcă; să stea cu smerenie de veghe, ca darul revărsat asupra lui să nu se piardă.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire