pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Fericirile
achizitionare: 16.11.2007; sursa: Sapientia

Inapoi la cuprins

 

FERICIȚI CEI CU INIMA CURATĂ

"Fericiți cei cu inima curată,
căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu".

Proclamând această fericire, Isus se inspiră din psalmul 24,3-6, un psalm de pelerinaj pe care evreii îl spuneau, dialogat, când ajungeau la muntele Sionului. "Cine va putea să se urce la muntele Domnului? Cine se va urca la locul lui cel sfânt?", întrebau pelerinii în fața porților templului. Preoții răspundeau din interior:

Cel care are mâinile nevinovate și inima curată, cel care nu rostește minciună și nu jură ca să înșele. Acela va primi binecuvântarea de la Domnul și îndurare de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor care îl caută pe Domnul, al celor care caută fața Dumnezeului lui Iacob.

Nu spune Isus: fericiți cei cu trupul curat, ci fericiți cei cu inima curată. Prin cuvântul curăție nu se înțelege numai castitatea. Pe buzele lui Isus cuvântul curăție are un înțeles mult mai larg. Inima, în limbajul biblic, indică zona cea mai tainică, spațiul cel mai profund din interiorul omului. E spațiul unde omul face toate alegerile sale, ia toate deciziile din care izvorăsc toate responsabilitățile sale, e sediul binelui și al răului.

Din inima omului izvorăsc sentimentele delicate și frumoase: sinceritatea, iubirea curată, adevărul, umilința. Și tot din inima lui izvorăsc sentimentele josnice, murdare, păcătoase dintre care Cristos în Evanghelia după sfântul Marcu (7,21-23) amintește douăsprezece: "Dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, adulterele, desfrânările, crimele, hoțiile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele rușinoase, invidia, calomnia, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și îl întinează pe om".

Cine va urca pe muntele Domnului? Cine va sta în lăcașul său cel sfânt? Cei care au mâinile nevinovate și inima curată. Mâini nevinovate și inimă curată: mâinile sunt nevinovate, dacă inima este curată, nevinovată.

Calea binelui, ca și calea răului, pornește din inima omului: prima cale este largă și duce la pierzare, spune Mântuitorul; a doua este îngustă și duce la mântuire (cf. Mt 7,13-14). Omul este liber să aleagă oricare dintre ele.

Scrie Ch. Baudelaire, poetul francez care a făcut atâta rău prin poeziile sale, mai ales prin volumul său de versuri Les fleurs du mal (Florile răului): "Fiecărui om, în fiecare clipă, i se prezintă două solicitări simultane: Dumnezeu sau Satana, lumina sau întunericul, urcarea sau coborârea. Eu am ales să cobor" (Inima mea scoasă la vedere).

E o diferență între cele două căi: pentru a merge pe calea cea largă care duce la pieire și pe care mulți o găsesc, nu e necesar nici un efort; e de ajuns să te lași dus de curent, să nu apeși pe frână, să nu te opui forței de gravitație, să te lași târât de mulțimea care se înghesuie să intre pe poarta cea lată. În schimb, pentru a merge pe calea cea îngustă care duce la mântuire și pe care puțini o găsesc, e necesar să depui efort, să dai din coate.

Așadar, inimă curată este inima în care bunătatea nu se amestecă cu răutatea, sinceritatea nu se amestecă cu minciuna și ipocrizia, depravarea nu se amestecă cu castitatea, cinstea nu se amestecă cu necinstea și hoția, iubirea și dăruirea nu se amestecă cu ura și egoismul. Inima curată este ca vinul curat care nu este amestecat cu apă, e ca aurul curat care nu este amestecat cu metale inferioare sau alte impurități.

"Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu". Inima este ochiul sufletului. Spune Isus: "Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină. Dar dacă ochiul tău este bolnav, tot trupul tău va fi plin de întuneric" (Mt 6,22-23). Dacă inima omului este curată, dacă ochiul sufletului este curat, îl poate vedea pe Dumnezeu. Dar nu-l poate vedea dacă inima este murdară, așa cum nu poate vedea nimic ochiul acoperit de gunoaie, de praf și impurități.

Reținem, așadar, că nu numai păcatul necurăției trupești îl împiedică pe om să-l vadă pe Dumnezeu, ci și alte nenumărate forme de necurăție sufletească, cum este mândria, numită de maeștrii vieții spirituale necurăția sufletului.

Marele scriitor și moralist francez La Bruyire atrage atenția că n-au înțeles nimic din cuvântul lui Cristos acei falși evlavioși care nu cunosc alt păcat decât desfrâul, dar pentru care a nu-și plăti datoriile, a se bucura de răul altuia, a se îmbăta cu propriile merite, a se lăsa roși de invidie, a vorbi de rău, a unelti, a dăuna semenilor, sunt lucrurile cele mai naturale de pe lume. În ochii lui Dumnezeu mai grave decât păcatele cărnii sunt păcatele spiritului: mândria, zgârcenia, mânia, invidia, lenea care împreună cu desfrâul și necumpătarea în mâncare și băutură, se numără printre viciile capitale.

Unul din vechii părinți ai Bisericii, Teofil din Antiohia, scria:

Dacă îmi zici: arată-mi-l pe Dumnezeul tău, eu îți voi zice: fă-mă să-l văd pe omul care este în tine și eu ți-l voi arăta pe Dumnezeul meu. Fă-mă să văd dacă ochii sufletului tău văd, dacă urechile inimii tale aud... Arată-mi-te, așadar, pe tine însuți. Fă-mă să văd dacă nu cumva ești înfăptuitor de lucruri necinstite, hoț, calomniator, furios, invidios, mândru, avar, arogant cu părinții tăi. Dumnezeu nu se descoperă celor care săvârșesc asemenea lucruri, dacă mai întâi nu se curăță de orice întinare. Aceste lucruri te întunecă ca și cum pupilele ochilor tăi ar fi acoperite de o pojghiță care le împiedică să vadă soarele... O, omule, dacă înțelegi aceste lucruri și dacă trăiești în curăție, sfințenie și dreptate, îl poți vedea pe Dumnezeu.

Pe de altă parte însă, realitatea ne arată clar că dintre toate formele de necurăție a inimii, necurăția în sensul obișnuit al cuvântului, adică desfrâul, sexualitatea dezordonată, întunecă cel mai mult inima omului, împiedicându-l să-l mai vadă pe Dumnezeu.

Ateismul modern a mers și merge mână în mână cu revoluția sexuală, cu erotismul, cu nudismul, cu pornografia. Nu întâmplător dintre cele 12 păcate care ies din inima omului, despre care vorbește Isus, trei se referă la sexualitatea dezordonată: adulterele, desfrânările, faptele rușinoase.

Apostolul Pavel în Scrisoarea către Romani spune clar că dezmățul și perversitățile sexuale la care s-au dedat păgânii le-a întunecat mintea, astfel încât nu l-au mai cunoscut pe Dumnezeu. "De aceea Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase... Fiindcă n-au căutat să-l păstreze pe Dumnezeu în conștiința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate... și inima lor fără pricepere s-a întunecat" (cf. Rom 1,18-32).

Sfântul Ioan Gură de Aur dezvoltă, cu alte cuvinte, gândul apostolului Pavel:

Când această patimă josnică pune stăpânire pe un suflet, nu-i mai îngăduie să vadă nimic: nici prăpastia spre care se îndreaptă, nici iadul, nici teama de oameni, nici teama de Dumnezeu; e ca acei ochi lipsiți de vedere care nu primesc lumină, chiar dacă fixează soarele în plină amiază (Hom.2 in I ad Cor.).

Convertiții, începând cu sfântul Augustin, ne descriu cel mai bine ravagiile pe care le înfăptuiește păcatul acesta în sufletul și în viața omului și scot în evidență că, de fapt, el este cel mai mare dușman, dacă nu cumva singurul dușman al credinței, după celebra formulă a sfântului Augustin: nemo incredulus nisi impurus.

Spicuiesc din Jurnalul unui mare convertit al timpurilor noastre, scriitorul Julien Green, mort nu demult:

Păcatul produce în suflet o singurătate pe care nici un cuvânt nu poate să o exprime. El îl îndepărtează pe Dumnezeu de noi. Cu siguranță, nu există o altă prezență adevărată decât prezența lui Dumnezeu, și nu este o altă singurătate adevărată decât aceea de a fi singur fără Dumnezeu.

Iubirea și uneori prietenia pot da iluzia că umplu singurătatea obișnuită, dar singurătatea supranaturală, numai Dumnezeu poate să o umple. O dorință rea izgonită, probabil că-i face pe toți locuitorii paradisului să cadă în genunchi... Când păcatul se instalează în noi, este imposibil să ne mai rugăm. Sufletul simte cumplit singurătatea. De fapt, el e mort; păcatul l-a ucis... Senzualitatea pregătește patul necredinței.

Ultima propoziție poate să figureze în orice antologie de maxime: senzualitatea pregătește patul necredinței.

"Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu". Vederea îi conferă omului cunoașterea cea mai profundă a lucrurilor și maximum de certitudine. Când vrem să-i convingem pe cei care ne ascultă povestind ceva și vrem să înlăturăm orice îndoială, spunem: "Am văzut cu ochii mei".

Filip, care voia să-l convingă pe Natanael, scepticul, care nu putea admite că din Nazaret poate ieși ceva bun, că l-a întâlnit pe Mesia, pe Isus din Nazaret, îi zice: "Vino și vezi" (cf. In 1,45-46).

Însuși Isus înviat caută să izgonească îndoiala din sufletele ucenicilor, invitându-i să privească și să pipăie pentru a se convinge că el e: "Priviți mâinile mele și picioarele mele... Pipăiți și vedeți: o fantomă nu are nici carne, nici oase" (Lc 24,39).

Desigur, cei curați cu inima nu-l văd pe Dumnezeu înregistrându-i imaginea pe retina ochilor. Nu e o vedere fizică. Nu e vorba nici de o vedere intelectuală, de o vedere filozofică, cu mintea, a lui Dumnezeu. Filozofii, și nu numai ei, dar orice om care își folosește bine mintea, judecata, descoperă existența lui Dumnezeu pornind de la efect la cauză sau urmând alte căi pe care le indică filozofii. Sunt cele cinci argumente sau silogisme ale existenței lui Dumnezeu formulate în antichitate de filozoful Aristotel și perfecționate mai târziu de sfântul Toma de Aquino.

Această vedere a lui Dumnezeu abstractă, înfăptuită cu puterea naturală a minții o au teiștii; e singura pe care o admit unele loji masonice. Dar e o vedere a lui Dumnezeu care nu-l face pe nimeni fericit. Vă dau un exemplu. Giosué Carducci, marele poet italian, a fost invitat de prietenul său Giuseppe Verdi la vila acestuia din Genova. Într-o seară, privind de pe terasă apusul de soare pe țărmul mării, poetul, fascinat de frumusețea peisajului, se întoarce spre prietenul său și-i zice: "Eu cred în Dumnezeu". Carducci l-a văzut cu mintea sa pe Dumnezeu Creatorul frumuseților naturii, dar această cunoaștere nu l-a făcut fericit. A murit nefericit la Napoli. În ultimele clipe ale vieții l-a respins categoric pe preotul care a venit să-i administreze sfintele sacramente. Nu a putut să-l vadă pe Dumnezeu fiindcă nu avea inima curată; în ea stăpânea probabil Necuratul, căci el, Carducci, este cel care a scris celebrul Imn către Satana.

La adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu despre care vorbește Isus, cunoaștere și vedere care îl face fericit pe om, se ajunge nu cu mintea, ci cu inima; inima, nu ca emoție sentimentală, ci în înțelesul ei biblic. Nu e lucrarea omului, ci e lucrarea lui Dumnezeu. E rodul revelației lui Dumnezeu. E un contact direct cu Dumnezeu, e o experiență trăită care nu poate fi descrisă în cuvinte. Iar Dumnezeu se revelează în inima omului, cu condiția ca inima să fie curată.

În inima omului are loc contactul direct dintre Dumnezeu și om. Copiii nu sunt capabili să elaboreze argumente, silogisme filozofice, pentru a demonstra existența lui Dumnezeu. Dar ei îl cunosc pe Dumnezeu și cei care sunt asemenea lor; lor li se descoperă Dumnezeu, fiindcă au inima curată. Așa înțelegem rugăciunea lui Isus:

Te preamăresc, Părinte, stăpânul cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, te preamăresc, pentru că așa ai binevoit tu (...) Nimeni nu-l cunoaște pe Tatăl decât Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-l descopere (Mt 11,25-26.27).

E o revărsare de lumină în inima curată, transparentă, capabilă să primească lumina venită de sus și în această lumină sufletul nu numai că îl vede pe Dumnezeu, dar îl simte pe Dumnezeu, și aceasta îl face fericit. Chiar dacă nu cu aceeași intensitate, este experiența pe care a făcut-o apostolul Pavel, când Cristos i-a apărut pe drumul Damascului într-o lumină care l-a orbit pe fostul prigonitor al Bisericii.

Este experiența pe care a făcut-o scriitorul și ziaristul francez André Frossard, autorul celebrei cărți intitulată Dumnezeu există. Eu l-am întâlnit. Ateu prin tradiție de familie - tatăl său fusese secretarul Partidului Socialist Francez -, fără să fi avut nici cea mai mică preocupare în viață pentru religie, Frossard, într-o zi, e surprins de ploaie pe stradă. Spre a se adăposti, se retrage în capela unei mănăstiri. Maicile făceau adorație euharistică. Frossard nu știa nici ce este o capelă, nici ce este Euharistia. În momentul când a privit ostia de pe altar, expusă adorației, a văzut o lumină orbitoare. A durat numai o clipă, dar i s-a părut o veșnicie. În acea lumină i s-a descoperit Dumnezeu și i-au fost descoperite pe loc toate adevărurile credinței catolice.

"Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu". Vor vedea. Verbul a vedea pus aici la viitor nu indică timpul, ci consecința, urmarea curăției inimii. Căci cei curați cu inima nu-l vor vedea pe Dumnezeu după moarte, ci îl văd, îi simt prezența și sunt fericiți deja aici pe pământ. Ei îl descoperă pe Dumnezeu în toate creaturile, văd totul cu ochii lui Dumnezeu, iubesc totul cu inima lui Dumnezeu.

Omnia pura puro, spune o maximă latină. Totul e curat pentru cel curat. Există o veche legendă atribuită sfântului Francisc de Assisi, transformată într-o cântare populară ce se aude și astăzi în Umbria, patria sfântului Francisc:

Într-o zi Francisc i-a zis Domnului
printre lacrimi:
"Eu iubesc soarele și stelele,
o iubesc pe Clara și pe surorile sale,
iubesc inimile oamenilor
și toate lucrurile frumoase.
Doamne, iartă-mă,
pentru că ar trebui să te iubesc numai pe tine".
Domnul i-a răspuns zâmbind:
"Eu iubesc soarele și stelele,
o iubesc pe Clara și pe surorile sale,
iubesc inimile oamenilor
și toate lucrurile frumoase.
Dragul meu Francisc,
nu trebuie să plângi,
căci eu iubesc aceleași lucruri pe care le iubești tu".

E adevărat că aici, pe pământ, cei curați cu inima îl văd pe Dumnezeu într-un mod imperfect, într-un mod întunecos, ca într-o oglindă, cum le scrie apostolul Pavel corintenilor. Dar după moarte îl vor vedea pe deplin, îl vor vedea față în față (cf. 1Cor 13,12).

Cum va fi, ce vor simți la această întâlnire directă cu Dumnezeu, la această privire față în față? E un mister.

Și ce este un mister? - se întreabă Dostoievski. Totul e mister, prietene, în toate este misterul lui Dumnezeu. În orice copac, în orice fir de iarbă e același mister. Auzi cântând păsările și vezi stelele, cerul întreg acoperit de stele scânteiază în noapte; e mereu același mister, identic. Dar cel mai mare mister constă în ceea ce va descoperi sufletul omului după moarte.

Cei curați cu inima trăiesc cu anticipare întâlnirea și vederea lui Dumnezeu în paradis. Această speranță este izvor de bucurie și fericire permanentă. E fericirea și bucuria copiilor care au speranța să-și vadă alături de Dumnezeu pe tata și pe mama care au plecat din această lume, e fericirea și bucuria părinților care au speranța să-și vadă copiii pe care Dumnezeu i-a chemat deja la el.

Pentru cei cu inima curată, moartea își schimbă complet chipul. Cu câteva ore numai înainte de a muri, papa Ioan al XXIII-lea le-a spus celor din familia sa care îl asistau: "Vă amintiți de tăticul și de mămica? Eu m-am gândit întotdeauna la ei. Sunt bucuros pentru că în curând îi voi vedea în paradis".

Cu toții avem grijă să ne fie încălțămintea curată, hainele curate, lenjeria curată, locuință curată, mâinile și fața curate, tacâmurile curate. E necesar să înțelegem că suprema noastră grijă trebuie să fie aceea de a avea inima curată. Să nu ne lipsească de pe buze rugăciunea rostită de regele David după căderea sa în păcat: "Creează în mine, Dumnezeule, o inimă curată!"

Să-l implorăm cu încredere pe Dumnezeu să înfăptuiască în noi promisiunea făcută prin profetul Ezechiel: "Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou. Voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne ca să urmați poruncile mele, să păziți și să împliniți legile mele" (Ez 11,19-20).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire