pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins

Calea Crucii cu Giulgiul Sfânt

Starea a 6-a
ÎNMORMÂNTAREA


Când Isuse, ai murit,
Maica Sfântă Te-a jelit.
Cu-a ei lacrimi Te-a spălat,
Și în giulgi Te-a-nfășurat.
Maică plină de-ndurare,
Fă să dobândim iertare
De la Fiul Tău preasfânt
Până suntem pe pământ.

 

Lectură

Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. (Mc 16,46)

 

Comentariu

O dată constatată moartea, cadavrele celor răstigniți puteau avea sorți diferite, în funcție de situație. Având în vedere că răstignirea era rezervată criminalilor, tâlharilor, dezertorilor, sclavilor, răsculaților, necetățenilor romani, deci celor aparținători celor mai slabe categorii sociale, e clar că în cele mai multe cazuri cadavrele lor erau lăsate pe cruce spre mâncare sălbăticiunilor de pradă ori erau arși pe cruce, iar în cazul cel mai bun, erau îngropați în gropi comune. Iată că era foarte rar faptul care i s-a întâmplat lui Isus, adică să fie luat de pe cruce și îngropat într-un mormânt, iar înainte de înmormântare trupul să-I fie înfășurat într-un veștmânt funerar.

Pe Sfântul Giulgiu este prezentă o particularitate care descrie și acest act final. Pe imaginea dorsală la înălțimea rinichilor se vede o mare scurgere de sânge transversală ce traversează coloana. Este vorba despre sângele provenit de la coasta dreaptă rezultat prin golirea cavității toracice în momentul așezării pe orizontală a trupului în timpul transportării de la locul răstignirii la cel al îngropării. După aceea a avut loc o îngropare normală cu înfășurarea corpului într-o pânză, în măsură să justifice prezența pe Sfântul Giulgiu a dublei imagini frontale și dorsale unificate în zona creștetului. În antichitate practica era aceea de a spăla cu grijă trupul (mai ales dacă era pătat de sânge) iar apoi de a-l unge cu arome parfumate. Foarte probabil trupul lui Isus nu a fost spălat, altfel nu am putea vedea cu claritate petele de sânge ce redau perfect forma cheagurilor și a rănilor. E interesantă și de această dată strânsa relație cu ceea ce spun evangheliile despre îngroparea lui Isus, care din cauza începerii iminente a zilei de Paște, a fost învelit în Giulgiu în așteptarea completării operațiunilor de îngropare în ziua de după Paște.

 

Meditație

Un cadavru e o problemă: nu poate rămâne între noi, ci trebuie să-i găsim un loc. A-i găsi un loc înseamnă a-l îndepărta, dar în același timp și a garanta posibilitatea întoarcerii pentru a-l vizita. Se afirmă pentru ultima dată legea vieții, care pentru a rămâne uniți, separă.

Separarea locului este cel mai puțin dificil: insuportabil este sfârșitul oricărei relații cu celelalte persoane. Mormântul adăpostește o realitate incapabilă de a comunica și de aceea se închide deasupra lui însuși. Va continua să fie vizitat, știind că înăuntru nu e nimic altceva decât țărână. Una din temele cunoscute ale literaturii italiene cântă cultul mormintelor: însă e doar o întoarcere emoționantă la un trecut ce nu mai există. Lângă morminte e cel mai intens regretul pentru a nu mai fi în stare să exprimăm afecțiunea sau recunoștința pe care nu le-am arătat celor ce nu mai sunt, atunci când erau încă în viață.

Acest mister este mărturisit la maximum prin prezența Sfântului Giulgiu. Sfântul Giulgiu este fruct al îngropării lui Isus; se naște odată cu ea și prin ea. Continuă să persiste misterul despre modul în care s-a putut produce acest Giulgiu, însă e clar că a fost făcut în acel misterios timp trecut de la coborârea de pe cruce și momentul imprecis în care pânza încă neatinsă de efectele vreunei alterări a cadavrului, a încetat să-l învelească.

Cine va reuși să spună vreodată cum au fost într-adevăr acele ore? În afara mormântului domnea satisfacția pentru dușmanii lui Isus pentru că Îl făcuseră pentru totdeauna să tacă și frustrarea pentru cei care simțeau că le lipsește prezența Sa, înconjurați de puteri ostile, tulburați de amintirea abandonării pline de teamă în care îl lăsară pe Învățătorul lor. În interiorul mormântului însă domnea o pace greu de exprimat. De fiecare dată când i se înfățișează atenția unui credincios, e mută uimire ceea ce-l asaltează: cum s-a putut ca Omul-Dumnezeu să ajungă la acea extremă? Și ce se întâmplă în acest moment cu El? E moarte adevărată și fără nici un diminutiv aceea care a pus stăpânire pe omul Isus? El nu mai este un om; persoana lui a încetat să existe. Dar ce s-a ales de acea divinitate ce susținea umanitatea sa și dădea autoritate intervenției sale? Persoana ce nu mai exista ca înainte aștepta să fie reconstituită în toată plinătatea sa în momentul învierii, când Dumnezeu Cuvântul se apropie din nou de umanitatea devenită glorioasă.

Mister al tăcerii... pare total: al lui Dumnezeu, al lui Isus, al lor săi. E liniște fecundă, ce maturizează explozia gloriei lui Dumnezeu. Pregătită de multă tăcere a lui Isus în timpul vieții, până la împlinirea patimii, iată că ajunge maximul fecundității sale. Și este modelul oricărei tăceri a noastre: aceea impusă de condiții vătămătoare ale sănătății, aceea impusă de aroganța sau de nelegiuirile pe care le-am făcut și pe care nu reușim să le mai plătim; e tăcerea născută dintr-o căutare a esențialului sau poate dintr-un drum orientat către Dumnezeu. Tăcerea mormântului să ne învețe și să ne încurajeze în acceptarea acelor tăceri pe care le găsim contrare oricărei dorințe a noastre.

 

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Și acum
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire