pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins

Calea Crucii cu Giulgiul Sfânt

Starea a 4-a:
RĂSTIGNIREA


Isus e pe lemn culcat,
Cuiele-n pălmi îi străbat,
Sângele Lui cel preasfânt,
Curge pârâu pe pământ.
Am greșit, Isuse bune,
Iar tu suferi pentru mine,
Dă-mi să plâng al meu păcat
Căci eu sunt cel vinovat.

 

Lectură

Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește "locul Căpățânii" și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat, și L-au răstignit și au împărțit între ei hainele Lui, aruncând sorți pentru ele, care ce să ia, iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. (Mc 15,22-25)

După aceea, știind Isus că toate s-au săvârșit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dus la gura Lui. (In 19,28-29)

Iar Isus zicea: "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac". (Lc 23,34a)

 

Comentariu

În epoca romană răstignirea urma un ritual foarte precis. Crucea nu era constituită dintr-o singură bucată, cum arată în mod normal iconografia tradițională, ci din două părți: brațul vertical (numit "stipes") care în mod normal se afla deja împlântat în pământ la locul răstignirii și brațul orizontal (numit "patibulum") care uneori era transportat în spate de către condamnat. La locul supliciului brațele condamnatului erau fixate pe "patibulum" cu ajutorul frânghiilor și al cuielor, care era apoi fixat și prins pe cel vertical numit "stipes"; în sfârșit, picioarele condamnatului erau fixate la baza brațului vertical. Forma crucii rezulta astfel asemănătoare majusculei "T".

Pe Giulgiu, din păcate, brațele nu mai sunt vizibile din cauză că țesutul a fost pârjolit la incendiul din Chambéry; sunt însă bine vizibile antebrațele care prezintă o ușoară îndoire spre interior la înălțimea articulației cotului, iar mâinile se încrucișează la nivelul regiunii pubiene, cu mâna stângă suprapusă peste cea dreaptă.

Pe încheietura mâinii stângi este vizibilă o pată de sânge care iese dintr-o rană de formă ovală, provocată de un obiect cu vârf ascuțit, probabil de un cui. Sângele ieșit din această rană s-a scurs de-a lungul antebrațului până la cot. Întrucât și pe celălalt antebraț se vede o scurgere asemănătoare, e evidentă prezența și la încheietura dreaptă a unei răni provocate de cui, aceasta nefiind vizibilă, fiindcă era acoperită de mâna stângă. Mersul picăturilor de sânge de pe antebrațe pare nenatural, întrucât urcă spre cot în loc să se scurgă către degete, conform legii gravitației. Parcursul acestor picături de sânge este însă explicabil și natural, întrucât ele s-au format când corpul era atârnat pe cruce și de aceea încheieturile mâinilor se aflau mai sus decât coatele. Se poate concluziona astfel, fără nici un dubiu, că Isus a fost răstignit folosind cuiele.

Demnă de interes este localizarea acestei răni, care nu se prezintă în palma mâinii, cum este figurată în mod normal de către tradiția iconografică a răstignirii, ci în încheietură, exact în spațiul liber dintre oasele carpienelor, numit "spațiul lui Destot". Pătrunderea cuiului în această zonă, conform studiilor chirurgului francez Pierre Barbet, comportă leziunea nervului median, având ca urmare îndoirea degetului mare în interiorul palmei mâinii. Aceasta ar explica absența imaginii degetelor mari pe Sfântul Giulgiu. Fixarea cuielor în încheietură și nu în palma mâinii corespunde exigențelor fixării articulațiilor superioare pe cruce: țesuturile palmei nu pot susține greutatea corpului fără să se rupă. Faptul că țintuirea articulațiilor superioare nu avea loc în palmă a fost confirmat și de găsirea în apropiere de Ierusalim a scheletului unui răstignit din secolul I.

Pata de sânge de pe încheietura stângă este formată din două scurgeri divergente orizontale (care au poziție verticală dacă ne gândim la poziția antebrațului pe cruce), cu un unghi ce corespunde celor două poziții diferite pe cruce: poziția întinsă care îi permitea un repaus relativ, însă împiedica o expirație normală din cauza puternicelor tensiuni asupra diafragmei și asupra mușchilor pectorali și poziția ridicată care permitea o restabilire a unui act respirator parțial, dar care nu putea fi menținută mult timp din cauza durerilor puternice.

Amprentele picioarelor, mai ales cele posterioare demonstrează în mod clar că au fost țintuite pe brațul vertical al crucii. Talpa piciorului drept se vede clar, în timp ce a celui stâng este vizibilă doar în apropierea călcâiului. Aceasta sugerează că răstignirea s-a făcut folosind un singur cui și suprapunând piciorul stâng peste cel drept. Pe talpa piciorului drept se observă deschizătura ieșirii cuiului, din care se despart șiroaie de sânge ce coboară către degete, datorate hemoragiei din timpul răstignirii. Altele coboară către călcâi, țâșnind în momentul coborârii de pe cruce, când corpul se afla culcat pe spate. Se remarcă de asemenea că genunchiul stâng a fost fixat de rigiditatea cadaverică în poziție mai îndoită decât dreptul, astfel că articulația stângă apare în imagine mai scurtă decât cea dreaptă.

 

Meditație

Urcarea Calvarului are loc între maltratările purtării crucii pe spatele redus la un noroi sângerând și huiduiala mulțimii ce îl învăluie în ocară pe condamnatul care trece.

Puține sunt sufletele îndurătoare: evangheliile le amintesc pe femeile miloase, în timp ce tradiția se oprește la întâlnirile cu Preasfânta Fecioară și cu Veronica. Încheiat acest traseu, începe îndeplinirea ritualului umilitor al dezbrăcării: Îi sunt luate toate lucrurile: hainele, onoarea, libertatea.

Apoi răstignirea: suferință înceată și crudă ce ajunge la punctul culminant în momentul ridicării pe lemnul vertical al crucii ("stipes") ce aștepta înfipt în pământ. Începe chinul respirării tot mai imposibile, în timp ce toate funcțiile corpului - deja foarte istovite - resimt repercusiunile și încep să se altereze.

Nici una dintre particularitățile acestui procedeu nu a scăpat înregistrării Giulgiului. Ba Sfântul Giulgiu ilustrează chiar ceea ce evangheliile nu precizează sau notează sumar; ne face să înțelegem de-a dreptul procedeele cele mai crude pe care descrierile șterse ale antichității nu se preocupau să le explice în profunzime.

Totul însă își găsește confirmarea în prezentarea evangheliilor, chiar dacă e scurtă. Isus este țintuit pe cruce. Creatura a luat libertatea Creatorului său. Și totuși Isus nu se răzvrătește împotriva acestei sorți, ci se lasă străpuns de cuie și privat de libertate.

Contemplația creștină a văzut încă din antichitate o paralelă între pomul paradisului terestru și lemnul crucii: creat pentru a mijloci viața, a devenit cauză de moarte; unul împuternicit să dispenseze de la moarte, a devenit pom al vieții datorită fecundității pe care Isus i-a acordat-o murind.

Amândouă erau legate de voința Tatălui: nu l-au acceptat strămoșii, iar creatura a fost deviată de la scopul ei; pe lemnul crucii s-a urcat Isus pentru a îndeplini voința Tatălui și el devine dintr-o dată fecund.

Desigur, a cânta "Ave, o cruce, unica speranță!" nu este ușor. Am început să-l cântăm noi, după ce Isus s-a urcat pe cruce, însă Isus însuși nu l-a cântat. Putem într-adevăr să ne gândim la sentimentele pe care le trăia atunci când se conforma voinței Tatălui, dar nu trebuie să uităm ceea ce a însemnat în realitate crucea pentru Isus, pentru trup și pentru suflet.

 

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Și acum
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire