pregateste pagina pentru tiparire

































 
 MEDITAȚII 

Meditații la Calea Crucii
achizitionare: 26.03.2004

Inapoi la cuprins Stațiuna a VIII-a

Isus mângâie femeile care plâng

"Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau în piept și Îl plângeau. Și întorcându-se către ele, Isus le-a zis: fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri. Căci iată, vin zile în care vor zice: fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: cădeți peste noi; și dealurilor: acoperiți-ne! Căci dacă fac asta cu lemnul cel verde, ce va fi cu cel uscat?" (Lc 23,27-31).

În vâltoarea de căderi, praf, confuzie, suferințe și umiliri, Isus nu are parte de atenția și de respectul persoanelor care contau și care aveau un cuvânt de spus, ci doar de lacrimile neputincioase ale acelora mai neînsemnate și umile. Femeile îl însoțesc mângâindu-l cu compasiunea lor, iar prezența lor aduce o picătură de uman în șuvoiul de ură și violență inumană pe care oamenii îl dezlănțuie împotriva Mântuitorului. Fiicele Ierusalimului sunt însuflețite de o adevărată milă, și simt o străpungere a inimii. Hristos nu trece nepăsător pe lângă tânguirea lor, ci din contră, se oprește pentru a le aduce la rândul său mângâiere.

Pe Isus, blând și smerit cu inima, propria patimă nu-L face nici orb și nici surd la durerea celorlalți. El nu-și pierde seninătatea nici în suferință, pentru că iubirea este mai tare decât durerea, și găsește forța de a alina și de a-i plânge pe alții. Isus dă exemplul adevăratei demnități, și ne învață că niciodată suferința proprie nu este atât de mare încât să fie uitată aceea a celor de lângă noi; ne reamintește să mângâiem, să compătimim, să ne alăturăm durerii altora.

Femeile plâng pentru Isus, însă dintr-o dată, El le invită să-și verse propriile lacrimi asupra lor, asupra fiilor lor, asupra orașului și asupra lumii. Pe ele și pe noi, mai mult decât să plângem suferințe exterioare și trecătoare, Isus ne conduce înspre miezul răului, care este cu adevărat demn de jale și de compătimire. Plângeți-vă pe voi și pe fiii voștri, pentru că dacă în Mine - lemnul cel neprihănit și verde - astfel este pedepsit păcatul vostru, ce va fi în lemnul cel uscat, în care păcatul a început să sece orice sevă și viață? Mai mult decât a acorda atenție rănilor exterioare, Isus ne cheamă să deschidem ochii și inima înaintea celor interioare.

Acceptând să suferi pentru întreaga omenire prin patimile crucii, nu ai voit, Doamne, să retrezești în noi o compasiune superficială, ci ne-ai chemat în direcția unei schimbări reale a vieții. Deschide-ne cu harul Tău, pentru ca, feriți de orice închidere în propriile noastre răni sau interese, să găsim mereu calea de-a păși la rândul nostru cu crucea pe umăr, atenți la geamătul Tău prezent în fiecare suferință a lumii! Menține în noi seva lemnului verde, și ne apără de orice egoism și păcat care să cadă peste noi și să ne acopere.

pr. Cristian F. Sabău, Oradea
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire